Președintele raionului Călărași a primit un tricou pentru ”fratele meu de peste Prut”
”Și am venit să te salut, fratele meu de peste Prut”, această inscripție a putut fi citită, recent, pe un tricou pe care l-a…
”Și am venit să te salut, fratele meu de peste Prut”, această inscripție a putut fi citită, recent, pe un tricou pe care l-a…
Pentru al treilea an consecutiv, toamna, pruna își face loc și iese în prim-plan în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt din Nisporeni. Nu…
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a devenit cetățean de onoare al celui mai mare sat din raionul Călărași – Sipoteni. Titlul respectiv…
Și în acest an, Anastasia Ciobanu, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hîrjauca a demonstrat că este omul potrivit la locul potrivit. Pe 7 septembrie,…
Numele oricărei persoane poate să devină un brand. Acest lucru este posibil grație tânărului călărășean, originar din Sipoteni, Dumitru Rău. Recent, dânsul a lansat…
Cicliștii din Horodiște își pot lăsa bicicletele în siguranță atunci când merg la bibliotecă. Recent, aici a fost instalat un suport de parcare a…
Mihai Eminescu nu mai este singur. De acum încolo, el va fi mereu însoțit de Grigore Vieru. Pe 31 august, la Călărași a fost…
În câteva zile, stația de autobuze din Grozești a devenit de nerecunoscut. Pereții albi și plictisitori au devenit veseli și colorați, grație unor adolescenți…
În doi ani și jumătate, orașul Călărași va fi de nerecunoscut pe timp de noapte, căci va fi iluminat de sute de becuri, pe…
Luni, 3 septembrie, la Biblioteca Publică Raională ”Grigore Vieru” din Călărași, a fost dat startul Festivalului Național al Cărții și Lecturii, ”LecturaCentral”. Totodată, în…
În cadrul unui dialog cultural, echipa ”Expresul”, la inițiativa Bibliotecii Publice ”Dimitrie Cantemir”, a avut o discuție cu bibliotecarii din Ungheni. Genericul activității a…
Rezidenții Incubatorului de afaceri din Călărași vor primi câte 60 mii lei pe întreaga perioadă de incubare. Acest împrumut este parte a Fondului de…
Câteva zile au mai rămas până la noul an de studii. Iar pregătirile pentru acesta sunt pe ultima sută de metri, începând de la…
Membrii grupului coordonator al Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova au selectat, în cadrul unei ședințe, cele mai active comunități din…
În apropierea satului Vălcineț, arheologii au descoperit urme ale unui sat medieval din secolul al XV-lea. Ei presupun că ar fi vorba de vatra…
Documentarul ”Călărași – un ținut la poarta raiului”, filmat în 2017, este considerat cel mai bun film etnografic din lume. Acest titlu l-a obținut…
Se pare că, în câțiva ani, raionul Nisporeni va avea o tabără de odihnă pentru copii, după ce fosta tabără ”Codru” de la Mîrzoaia…
Supraveghere maximă pe teritoriul satului Dereneu. Autoritățile locale vor să instaleze un sistem de supraveghere video pe teritoriul satului, în special la instituțiile de…
Eveniment important pentru trupa rock ”Ember Fire” din Călărași: pentru prima dată a participat la un festival internațional. Și pentru prima dată a împărțit…
De câteva săptămâni, în vestitul odinioară parc de la Milești e mare agitație. Aici sunt în toi lucrările de reparație și reamenajare. Potrivit primarului…