Bibliotecarii ungheneni de vorbă cu echipa ziarului ”Expresul”

În cadrul unui dialog cultural, echipa ”Expresul”, la inițiativa Bibliotecii Publice ”Dimitrie Cantemir”, a avut o discuție cu bibliotecarii din Ungheni. Genericul activității a fost ”De vorbă cu…și despre cărți”.

Evenimentul a avut loc pe 4 septembrie, la bibliotecă. Timp de mai bine de jumătate de oră, am purtat un dialog productiv, iar bibliotecarele au împărtășit din experiența lor și au vorbit cu pasiune despre profesia pe care o au.
Au menționat că lucrurile în biblioteci s-au schimbat din momentul în care a fost lansat  Programul ”Novateca”. Și doar în bine. Acum, au mai mulți utilizatori și mai multe genuri de activitate. Potrivit lor, principalii utilizatori rămân a fi copiii.  ”Sunt doar de câteva luni în funcție și încă nu cunosc tot specificul bibliotecii, dar îmi place foarte mult ceea ce fac. Îmi place, în special, să lucrez cu copiii, De la ei chiar ai ce învăța”, a specificat Ludmila Rusu, șefa bibliotecii din Medeleni.
De mai bine de 30 de ani lucrează în cultură Tatiana Pînzaru din Romanovca. Inițial, a activat la căminul cultural din localitate, iar de zece ani este șefă de bibliotecă. ”Recunosc: să cânți este mult mai ușor decât să lucrezi bibliotecar. Dar e frumos și interesant ceea ce fac”, a spus dânsa.
Reporterii ”Expresul”, la rândul lor, le-au vorbit bibliotecarelor despre posibilitățile de promovare a cărții. Veronica Gorea s-a referit, în mod special, la rubrica ”Bibliotecarul și cartea”, pe care am inițiat-o la început de an și de care, spre regret, nu au profitat unele bibliotecare, chiar dacă li s-a oferit o oportunitate de a promova cartea și, indirect, biblioteca în care lucrează.
Totodată, am stabilit un parteneriat între ziarul ”Expresul” și bibliotecile sătești.
Dialogul cultural s-a desfășurat în cadrul Festivalului Național al Cărții și Lecturii, aflat la cea de a opta ediție. În cadrul acestui festival, care va dura toată luna septembrie,  biblioteca va organiza o serie de activități literar-artistice. La Ungheni, startul activităților a fost dat marți, 4 septembrie.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *