Are un nou nume, dar același statut
Nu mai este la Ungheni Colegiul Național de Grăniceri. Este însă Colegiul Naţional de Poliţie de Frontieră – CNPF. Dar statutul de instituție medie…
Nu mai este la Ungheni Colegiul Național de Grăniceri. Este însă Colegiul Naţional de Poliţie de Frontieră – CNPF. Dar statutul de instituție medie…
Consilierii orăşeneşti au adoptat, în şedinţa lor din 20 iulie, Regulamentul privind modalitatea de acordare a scutirilor la plata taxei de la posesorii unităţilor…
În Hogineştiul Călăraşilor s-a deschis, pe 16 iulie, Tabăra de creaţie a meşterilor olari din R.Moldova, România, precum şi din alte cîteva state europene….
Aflîndu-mă, în dimineaţa zilei de 24 iulie, într-o deplasare prin raionul Ungheni, am intrat în patru primării: Pîrliţa, Agronomovca, Alexeevca şi Teşcureni. Îmi doream…
Specialiști din mai multe localități dar și din România au discutat în cadrul unei tabere a bibliotecarilor la Unghen i cum trebuie să fie…
Casa raională de cultură din Pîrliţa (Ungheni) a rămas doar cu bucuria că va primi un aparataj de sonorizare în valoare de 100 mii…
Cultura și sportul și-au întretăiat drumurile, iar la mijloc s-a pomenit dansul sportiv care, în cele din urmă, a fost lăsat de izbeliște de…
La iniţiativa Eugeniei Radu, medic ginecolog la Centrul Medicilor de Familie Ungheni, pe 13 iulie a fost organizat un seminar informativ cu tema: „Adolescenţa…
În tabăra „Plus Armonie” tinerii au spus NU corupţiei. Aceasta s-a întmplat în cadrul unui training, organizat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi…
Primăria Ungheni va fi susţinută de către Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP) prin USAID, în eforturile sale de a-şi îmbunătăţi…
Da, se mai cîntă bocetul acesta şi astăzi. E adevărat – fără lacrimi, e adevărat – cu vocile copilaşilor ce frecventează diferite cercuri de…
Gata, începînd cu ziua de 16 iulie, cele nouă puncte de lansare a rachetelor de pe teritoriul raionului Ungheni au rămas fără rachete antigrindină….
La două luni de la lansarea oficială a Biroului comun de informații și servicii din Ungheni, circa 25 de persoane s-au adresat cu probleme…
Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni: Apreciez munca educatorilor şi ingeniozitatea copiilor Tabăra de odihnă „Plus Armonie” este, cu siguranţă, un loc perfect pentru odihnă…
Activităţi. Rezultate. Schimbări Odihna de vară în tabără are un rol important pentru buna dezvoltare fizică şi intelectuală a copilului. În tabăra „Plus Armonie”din…
Aprovizionarea cu apă potabilă, gazificarea, elaborarea planurilor urbanistice – sînt doar cîteva dintre priorităţile de dezvoltare ale raionului Nisporeni pentru următorul an, enunţate de…
Primarii satelor din raioanele Anenii Noi, Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Cantemir, Leova şi Ungheni ce îşi vor conecta instituţiile publice la sisteme termice pe bază…
Pusă în dificultate de multiplele probleme cu care se confruntă, conducerea Comisariatului de Poliţie Călăraşi încearcă să transfere o parte din responsabilităţi pe spatele aşa-numtelor „gărzi populare”, nişte…
Bibliotecarii bat alarma: autorităţile publice locale din raionul Ungheni vor să lichideze bibliotecile. „Ei vorbesc despre optimizări, se ascund după acest cuvînt. Mai bine…
De la o vreme, o haită de cîini sălbătăciţi dă tîrcoale satelor călărăşene Meleşeni şi Ţîbirica, atacînd şi sfîrtecînd animale domestice. Cu mai bine…