Instituţie publică sau SRL familial?
Se pare că actuala conducere a întreprinderii municipale „Reţelele Termice” din Călăraşi a transformat instituţia respectivă într-un SRL familial. Cel puţin, asta o dovedeşte…
Se pare că actuala conducere a întreprinderii municipale „Reţelele Termice” din Călăraşi a transformat instituţia respectivă într-un SRL familial. Cel puţin, asta o dovedeşte…
În pofida secetei din anul trecut, producţia vitelor şi păsărilor a crescut în raionul Călăraşi cu 40,1%, se arată într-un comunicat al Direcţiei pentru…
Imediat ce vor permite condiţiile climaterice, aproape jumătate din cele 65 de gospodării ale romilor din satul Schinoasa, comuna Ţibirica, vor fi racordate la…
Specailiştii călărăşeni din fitotehnie susţin că,recolta depinde, în mare măsură, de calitatea seminţelor pe care le utilizează agricultorii. Potrivit lui Vasile Raţă, angajat al…
Asistența socială dominată de femei conduse de… bărbați Chiar dacă, la prima vedere, s-ar părea că lucrurile nu stau chiar prost în ceea ce…
Ce iz are conducerea noastră, ce făină se macină la moara ei? Scriam, în ediţia precedentă a „Expresului”, că am cam uitat să ne…
Orgnaizaţia raională şi cea locală a vînătorilor şi pescarilor l-au omagiat pe cel mai longeviv vînător din Ţibirica. Evenimentul a avut loc duminica trecută…
Pentru că şi-a ucis soţia, un bărbat din Ţibirica a fost condamnat la opt ani de închisoare. Decizia a fost luată recent, bărbatul cu…
Vodă da, Hîncu ba. Cam aşa, confrom cunoscutei zicale, se întîmplă şi cu noua staţie de epurare a apelor reziduale din oraşul Călăraşi. Aceasta…
Încă o reformă aduce regionalizarea. De data aceasta – în poliție. Dacă, pînă mai ieri, securitatea circulației rutiere pe drumurile din raioanele Ungheni, Nisporeni…
Săptămîna trecută, jurnalista americană, Alice Popovici, a realizat şase interviuri cu călărăşeni ce au simţit pe pielea proprie represiunile regimului totalitar comunist-sovietic din anii…
În următorii ani, o parte din cele 40 de milioane de lei alocate de Banca Mondială pentru reforma învăţămîntului în Republica Moldova vor veni…
Un start bun în anul sportiv 2013 a fost luat de tinerii tenismeni de la Centrul pentru minori „Mihai Viteazul” din Călăraşi. La începutul…
De vreo cinci ani, un fost poliţist din raionul Călăraşi se foloseşte de un autroturism de marca “Mercedes”, adus de peste hotare şi neînmatriculat…
Accident feroviar in satul Sipoteni, raionul Calarasi. Un automobil, a fost lovit in plin de un tren. Soferul, in varsta de 27 de ani,…
Biblioteca publică din satul Dereneu nu a avut, în 30 de ani, atîta căldură şi lumină cît are acum. Impulsul a fost dat de…
Circa 20 de lucrări ale elevilor Şcolii de Arte din Călăraşi au fost expuse, pe 13 martie, în Oficiul Arte al Bibliotecii Publice „Grigore…
Imediat ce s-a încălzit afară, toate dealurile din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași au fost invadate de turme de oi. Lumea își scoate animalele la păscut, chiar…
Şase sate din raionul Călăraşi (Hîrbovăț, Meleșeni, Rădeni, Săseni, Țibirica, Vălcineț) şi alte trei din raionul Nisporeni (Brătuleni, Soltănești, Valea-Trestieni) au şansa să beneficieze…
În condiţiile în care în raionul Călăraşi se înmulţesc cazurile de abandon al copiilor, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei a instituit un…