Cu sticla de izvar la… şcoală

Imagine simbol: atelierhandmade.com

Imagine simbol: atelierhandmade.com
Imagine simbol: atelierhandmade.com

De la un timp, elevii Şcolii de Arte din Călăraşi vin cu sticluţa cu vin la orele de pictură. Dar vinul trebuie să fie neapărat fiert şi să conţină zahăr. Potrivit Svetlanei Stăvilă, directoarea instituţiei, ei îl „consumă” într-un mod cu totul special li le place foarte mult.
„Recent, am descoperit o tehnică nouă de a picta, utilizînd, în loc de vopsele, vin. Este ceva nou pentru noi, iar tot ce e nou le place şi copiilor”, explică directoareai. Nu este nimic complicat, adaugă dînsa. Este o tehnică apropiată de cea a acuarelei. Totuşi, pentru a crea o lucrare reuşită, este nevoie de o perioadă mai îndelungată. Ca să obţii o culoare intensă, trebuie suprapuse mai multe straturi de vin. Contează mult şi ce soiuri de struguri au fost folosite la fabricarea vinului.
Ana Caraman, profesoară de arte plastice la Şcoala de Arte, susţine că tehnica în vin o învaţă toţi cei care trec prin această şcoală, însă mai mult este practicată de elevii mai mari, cu vîrsta de 13-14 ani. Spre deosebire de alte tehnici, aceasta necesită o mai mare atenţie şi concentrare. Totodată, profesoara ne-a dezvăluit secretul preparării vinului pentru o lucrare cît mai reuşită. Este vorba, de fapt, de un fel de izvar sau, mai bine zis, de vin fiert cu o cantitate cît mai consistentă de zahăr. Dar cel mai mare secret este că vinul trebuie folosit rece şi nicidecum fierbinte.
Pe lîngă vin, la Şcoala de Arte din Călăraşi se mai foloseşte în pictură cafeaua şi chiar ceaiul.  „Noi încercăm să le dezvoltăm copiilor creativitatea prin diferite metode”, a conchis Ana Caraman.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *