Un călărăşean i-a cucerit pe chinezi

În fotografie: Andrei Pînzaru cu profesorul său de chineză

În fotografie: Andrei Pînzaru cu profesorul său de chineză
În fotografie: Andrei Pînzaru cu profesorul său de chineză

Deşi a ajuns foarte departe, atît la propriu, cît şi la figurat, Andrei Pînzaru, un tînăr călărăşean, în vîrstă de 21 de ani, visează la ziua cînd va reveni acasă, în Moldova. Aici îşi vede viitorul. „Nu caut motive ca să mă întorc, dragostea de ţară e necondiţionată”, spune.
În prezent, îşi face studiile în China, este în primul an la Facultatea de Politică Internaţională la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou, cel mai mare oraş din sudul Chinei. De fapt, se află în această ţară deja de trei ani. Primii doi i-a dedicat studierii limbii chineze, care este foarte complicată. A învăţat-o şi anterior, timp de un an, la Institutul Confucius din Chişinău. După ce a trecut cu brio examenul, la final de an, a decis că va merge la studii în China. “Viitorul prosper al Republicii Moldova se află în relaţiile sale pozitive şi benefice cu celelalte state ale lumii, inclusiv cu China”, spune.
Nu i-a fost simplu. Şi-a dat seama că limba chineză studiată acasă nu se prea potriveşte cu chineza de acolo. “E o limbă dificilă, cu multe dialecte, zeci de ideograme. Înveţi asiduu, dar nu simţi imediat rezultatele, e nevoie de multă răbdare”, explică tînărul.
Astfel, a fost nevoit s-o mai studieze doi ani, dar nu regretă.
Chiar dacă, la început, studierea limbii chineze a fost pentru el o provocare, mai tîrziu s-a transformat într-o pasiune, care l-a şi dus la mii şi mii de kilometri de casă. S-a adaptat deja culturii chinezeşti, condiţiilor de acolo. Anume în China a înţeles cu adevărat ce înseamnă patriotismul. De aceea îşi doreşte să revină acasă, cu experienţa şi studiile obţinute tocmai la celălalt capăt al lumii. Nu ştie încă ce va face în R.Moldova, dar este sigur că alegerea sa va fi „întotdeauna îndreptată spre prosperitatea şi bunăstarea oamenilor de la noi”. Mai mult ca atît, el consideră că succesele sale de pînă acum se datorează, mai întîi de toate, rădăcinilor moldoveneşti şi oamenilor care l-au înconjurat.
La ora actuală, se consideră printre cei mai buni studenţi moldoveni, care-şi fac studiile în străinătate. Drept dovadă e şi diploma de gradul III, pe care a obţinut-o recent la Gala studenţilor originari din Moldova. „Este o confirmare a muncii pe care am depus-o şi, totodată, o încurajare pentru a munci în continuare cu aceeaşi dăruire”, susţine tînărul.
Pe lîngă studii, el are şi cîteva pasiuni. În timpul liber, joacă tenis de masă şi face sanda (box chinezesc), se implică în diverse activităţi organizate în universitate, participă la concursuri, acţiuni de caritate.
De notat că Andrei Pînzaru nu este unicul tînăr din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călăraşi, care-şi face studiile în China. Printre studenţii moldoveni de acolo se numără şi ungheneanca Lidia Sanduleac, tot în vîrstă de 21 de ani, care a obţinut o Diplomă de menţiune la aceeaşi Gală a studenţilor originari din Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *