Amfiteatrul din Călărași este gata. Iată cum arată
Pe 20 octombrie, comisia de recepție a acceptat recepția la terminarea lucrărilor de construcție a amfiteatrului (Estrada de vară), situat pe strada Mihai Eminescu…
Pe 20 octombrie, comisia de recepție a acceptat recepția la terminarea lucrărilor de construcție a amfiteatrului (Estrada de vară), situat pe strada Mihai Eminescu…
Pentru al doilea an consecutiv, călărășenii au avut ocazia să vină la primărie, până la data de 1 octombrie, cu propuneri de mici proiecte…
Tinerii profesioniști de pe ambele maluri ale Nistrului sunt invitați să genereze soluții inovatoare pentru atenuarea unor probleme sociale sensibile. În contextul Zilei Europene…
Concursul literar ”La izvoarele înțelepciunii”, ajuns la cea de a XXX-a ediție, în acesta an, din cauza pandemiei create de COVID – 19, s-a…
Concursul „La izvoarele înțelepciunii”, ajuns la ediția a XXX-a, a adunat la Biblioteca Publică „Dimitrie Cantemir” din Ungheni circa 20 de tineri iubitori de…
Maria Calchei, psihopedagog-terapeut în terapia prin jocul cu nisip din Ungheni, a decis să se implice în realizarea unui proiect în cartierul Berești-Vasilica, chiar…
„Cine a mers, în dimineața zilei de 23 octombrie, s-a putut convinge de activitatea intensă de amenajare și construcție, ce se desfășoară în aceste…
Tineri din satele Mircești, Boghenii Noi, Boghenii Vechi au participat, pe 22 octombrie, la o Cafenea a tinerilor, organizată de AO „Expresul” din Ungheni,…
Expresul & Tinerii continuă cu un nou protagonist. De această dată vă invităm să-l cunoașteți pe tânărul unghenean Ilie Manciu. Învață la colegiul național…
Confidențialitate, intimitate și anonimat. Aceste concepte stau la baza activității Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor (CSPT) „ImPuls” din Ungheni, care s-a deschis acum opt…
O fântână din Dereneu a fost reabilitată de către o familie de gospodari din loalotate. Nimic neobișnuit până aici, doar că, important este faptul…
E foarte cald. E bine. Și se fac mari economii. Ce alte cuvinte mai potrivite poate alege directoarea Grădiniței „Poienița” din orașul Cornești, Maria…
Ina Bilețchi, directoarea Școlii de Arte „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” din orașul Cornești, are un vis, care e tot mai aproape să se realizeze….
Pe 21 octombrie, a fost dat startul sezonului de încălzire în municipiul Ungheni. „Potrivit Dispoziției nr. 236-02/1-07 din 20.10.2019 „Cu privire la începerea sezonului…
„Printre satele Moldovei pitorești, se află satul Căbăiești” – acesta este titlul unei monografii pe care o va avea, foarte curând, satul Căbăiești. Monografia…
Costumele Silviei Zagoreanu, interpretă de muzică populară, directoarea Palatului de Cultură din Ungheni, au fost etalate, în aceste zile, altfel. La îndemnul Varvarei Buzilă,…
Aparent, e un copil ca toți ceilalți. Rochița frumoasă, zâmbetul, energia ei naivă și nevinovată, îi camuflează suferința. De fapt, Maria se luptă cu…
”Este roboțelul Victor și poartă numele bacteriologului român Victor Babeș!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Comisiei Europene în România….
La sfârşitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, un cetățean…
În 30 de ani, numărul copiilor, cu vârsta cuprinsă între doi și șapte ani, din orașul Cornești, raionul Ungheni s-a micșorat de peste 5…