Iluminatul stradal – o problemă soluționată la Elizavetovca
Una dintre cele mai mari probleme ai locuitorilor din întreaga comună Zagarancea, curând va fi soluționată. Este vorba de iluminarea câtorva străzi din localitățile…
Una dintre cele mai mari probleme ai locuitorilor din întreaga comună Zagarancea, curând va fi soluționată. Este vorba de iluminarea câtorva străzi din localitățile…
Mai mulți părinți din Călărași cer autorităților să redeschidă grădinițele din oraș în cel mai scurt timp. Solicitarea a fost postată mai întâi pe…
40 de autori ai celor mai votate trei idei din cele 10 propuse în cadrul concursului „UE pentru Ungheni. Ideea ta pentru un municipiu…
Astăzi, 7 iulie, nivelul râului Prut s-a stabilizat. În dimineața aceasta, nivelul apei a ajuns la 4,90 metri, stabilizându-se de la 6,42, atât cât…
Dragostea pentru artă, tradiție și frumos se pare că îi unește pe moldovenii care simt la fel. După ce mai multe stații din raionul…
Un parteneriat cultural – istoric se va iniția între comuna Miroslava, județul Iași, România și rainul Călărași. Acest lucru va fi posibil grație proiectului…
Începând cu 17 iunie, volumul deversării apei din lacul de acumulare Costești – Stânca a crescut, ajungând, în anumite zile, până la 680 metri…
Muzeul de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov – Russu” din orașul Călărași a ales în acest an să marcheze într-un mod cu totul inedit…
Locuitorii satului Frăsinești din raionul Ungheni și cei din orașul Cantemir sunt mândri că împreună cu autoritățile publice locale (APL), dar și cu diaspora,…
Pe 19 iunie, comisia de recepție la terminarea lucrărilor în Grădinița-creșă ”Delia” din cartierul Ungheni Vale a inspectat calitatea lucrărilor executate. S-a constatat că…
Specialiștii de la Direcția Cultură și Turism din Călărași au decis să promoveze portul popular online. Astfel, luni, 22 iunie, a fost lansată o…
Ieri, 17 iunie, s-au împlinit 13 ani de când Alexandru Ambros a fost ales primar de Ungheni. În 2019, oamenii i-au încredințat cel de-al…
11.033 de voturi pentru modernizarea centrului municipiului Ungheni. Astfel, propunerile oamenilor vor fi luate în considerare la planificarea acțiunilor municipalității și a programelor de investiții….
Din cauza situației epidemiologice privind infecția prin Covid-19, se interzice, până la data de 30 iunie, aflarea cetățenilor pe plajele de la lacul Delia…
Astăzi se împlinesc 131 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet, Mihai Eminescu. Cu această ocazie, Primăria Ungheni i-a adus un…
Și cum se spune că gospodarul bun se cunoaște de la poartă, așa și o localitate este admirată și văzută cu alți ochi chiar…
Casa părintească a patru frați cu dizabilități din satul Frăsinești a fost demolată. Aceasta era grav avariată iar Comisia pentru Situații Excepționale a emis…
De 12 ani, municipiul Ungheni are un sistem de evacuare a gunoiului bine pus la punct. Incontestabil, este o istorie de succes și reprezentanți…
La Onișcani urmează să fie amenajat un Centru de instruire pentru pompierii voluntari. Despre acest plan ne-a vorbit primarul Gheorghe Grecu, în ziua când…
Autoritățile unghenene vin cu un apel către locuitorii municipiului Ungheni, dar și locuitori din alte regiuni, să voteze, în perioada 4-15 iunie, ideile de…