Diaspora din Călărași va fi prezentă într-o revistă editată de autoritățile călărășene

Autoritățile publice din Călărași vor să-i cunoască pe băștinașii plecați peste hotare. În acest context, în cadrul Zilelor Diasporei care se sărbătoresc în luna august, vor să lanseze o expoziție virtuală de fotografii ”Diaspora Acasă”.
”Dorim ca prin acest vernisaj de lucrări să ne cunoaştem cetăţenii care muncesc, locuiesc peste hotarele ţării, să-i cunoaştem pe cei ce susţin economic și moral familiile lor, cei ce investesc în localitatea lor de baştină, cei care duc dorul casei părinteşti, a  locurilor copilăriei și prietenilor”, se arată într-o postare a Primăriei orașului Călărași.
Ce trebuie să facă cei din diasporă? Să trimită fotografii care redau frumusețea localiății în care trăiesc, evenimentele la care participă, activitatea pe care o desfășoară, pasiunile pe care le au dar și alte fotografii pe care le consideră relevante.
Fotografiile care reprezintă „Diaspora Acasă” vor fi selectate de un juriu local şi vor fi puse într-o revistă ”Diaspora din Călăraşi 2020”.
”Toţi participanţii la expoziţie se vor regăsi în această revistă şi o vor primi în dar”, se arată în aceeași postare.
Ulterior, revista respectivă va fi promovată atât la nivel local, cât și raional, regional, și chiar internațional.
La concurs pot participa toţi locuitorii oraşului Călăraşi care sunt plecaţi peste hotarele ţării, inclusiv pot participa şi copiii care locuiesc în Călăraşi dar ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Nu este o limită de vârstă. Fiecare participant poate expedia până la patru fotografii. Este necesar ca fotografiile să fie calitative, indiferent de dispozitivul cu care sunt făcute.
Desigur, fiecare fotografie trebuie să aibă și o descriere: numele și prenumele celui care a realizat-o, țara și orașul de unde sunteți, ocupația, datele de contact și descrierea fotografiei.
Fotografiile vor fi recepţionate începând cu data de 1 august pînă la data de 16 august. Expoziţia virtuală va avea loc începînd cu 20 august pînă la data de 31 august.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *