Drepturile omului: Garanții versus realități. Mai mulți părinți din Călărași cer autortăților să redeschidă grădinițele

Mai mulți părinți din Călărași cer autorităților să redeschidă grădinițele din oraș în cel mai scurt timp. Solicitarea a fost postată mai întâi pe rețelele de socializare, iar numărul susținătorilor acestei idei crește de la o zi la alta.
Pentru început, mai multe persoane active colectează și semnături de la părinții cu copii de grădiniță, pe care intenționează să le prezinte la primărie, iar în cazul în care doleanțele lor nu vor fi auzite, promit să organizeze chiar și proteste.
Potrivit Marianei Caracaș, una dintre mămicile care pledează public pentru redeschiderea cât mai urgentă a grădinițelor din oraș, solicitările părinților se divizează în două: în primul rând se vrea redeschiderea grădinițelor treptat pentru un număr redus de copii cu toate măsurile de profilaxie necesare, iar în al doilea rând – ca statul să acorde protecție socială acelor părinți care timp de patru luni au fost nevoiți să stea acasă cu copiii lor, fără a putea merge la serviciu.
Întrebată de unde a pornit ideea de a milita pentru reîntoarcerea copiilor la grădiniță, Mariana Caracaș ne-a comunicat că de fapt inițiativa a pornit de la Victoria Agachi, o altă mămică din oraș care a invitat lumea să-i susțină ideea. ”Trebuie să luăm inițiativă și la nivel local, la noi în Călărași. Restaurante, baruri, saloane deschise… dar grădinițe închise, oare e corect așa? Oare părinții care intră la serviciu în contact cu fel de fel de lume, nu tot acasă ajung? Copiii noștri nu intră la terenul de joacă în contact cu nimeni?”, se întreabă Victoria Agachi, după care mai adaugă indignată: ”Să fim serioși, toți se joacă, se plimbă și vizitează. Grădinițele sunt la fel de sigure ca și casele noastre”. Totodată, ea i-a îndemnat pe părinții ce doresc să-și ducă copiii la grădiniță din 15 iulie, să semneze o petiție comună.
În petiția adresată primăriei orașului dar și Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, sunt enumerate drepturile fundamentale ale părinților, care la moment, potrivit autorilor, le sunt încălcate. Printre ele se includ: ”dreptul la muncă, dreptul la protecție socială a familiilor și copiilor, dreptul la viața și sănătatea copiilor, dreptul la învățătură etc.”
În acest context, câteva mămici au profitat și de audiența cetățenilor oferită luni, 6 iulie, de deputatul Nicolae Ciubuc la Călărași. ”În cadrul întrevederii avute, parlamentarul ne-a dat asigurări că se depun eforturi ca după data de 15 iulie să se redeschidă treptat grădinițele din întreaga țară. Deocamdată am renunțat la ideea de a organiza un protest până la data respectivă. Să vedem ce va fi. Dacă rămânem doar cu promisiuni, cu siguranță vom ieși în stradă să ne cerem drepturile”, a conchis Mariana Caracaș.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *