Polițiștii juniori din Călărași vor să creeze un mediu sigur pentru tânăra generație
Un grup de tineri, elevi al instituțiilor de învățământ din raionul Călărași, și-au propus să contribuie și ei la crearea unui mediu sigur pentru…
Un grup de tineri, elevi al instituțiilor de învățământ din raionul Călărași, și-au propus să contribuie și ei la crearea unui mediu sigur pentru…
Meritele lui Grigore Radu, conducătorul ansamblului de dansuri populare ”Codrenii” din Călărași, au fost aspreciate și de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Chiar…
Constantin Cobâlean, tînărul campion și antrenor la lupte libere din Călărași, va participa și în acest an la ”Eurovision 2018”. Piesa pe care o…
Satul Bravicea mai are un cetățean de onoare. Nu este nici primul și nici unicul. Este vorba de Sergiu Cogâlniceanu, vicedirector general al unei…
Inițiativa a pornit de la Aliona Manciu, șefă de serviciu la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni. După ce a realizat un sondaj, dânsa a…
A crescut înconjurată de miresmele îmbietoare ale cozonacilor mamei ei și, de fiecare dată, când mama cocea, ea își punea întrebarea dacă va putea…
Pe 22 decembrie 2017, la Casa raională de cultură ”Ion Ungureanu” din Călărași, a avut loc avanpremiera filmului documentar ”Călărași – un ținut la…
Inspectoratul de Poliție din Călărași va primi un laborator criminalistic mobil, dotat cu echipament modern de investigație a locului infracțiunii. ”Chiar avem nevoie de…
”Profesia de pompier nu este deloc uşoară. Or, pompierii, de foarte multe ori, trebuie să ajute şi să salveze vieți omeneşti în situații excepționale”,…
Un nou succes obținut de Constantin Cobâlean, directorul Școlii Sportive Specializate de Rezerve Olimpice din Călărași. Asociația Presei Sportive din Moldova l-a desemnat ”Antrenorul…
Dacă veți privi cu atenție harta Republicii Moldova, veți observa că satul Săseni din raionul Călărași este situat chiar în centru, fiind la frontiera…
Designerul Mihai Stamati, originar din Ciuteștii Nisporenilor, va crea un set dintr-un ceainic și șase cești. Nu vor fi la fel ca celelalte. Acestea…
Două trofee ale concursului ”Moldova Eco Energetică” au ajuns, în aceste zile la Călărași și, respectiv, Nisporeni. Mai exact, la grădinița ”Doremicii” din Călărași…
Imediat ce pășești pe scările liceului ”Gheorghe Asachi” din Ungheni, se simte o atmosferă de sărbătoare. Picturile de pe geam îți urează ”La mulți…
Seliștea Călărașilor este locul unde a crescut, unde și-a petrecut copilăria, iar orașul Călărași este locul ei de suflet. Vorbim despre Mariana Smolenschi, o…
Ora 17.00, afară e deja noapte. Pe 1 decembrie, sute de localnici au venit, așa cum fac an de an, în scuarul casei de…
Spitalul raional Nisporeni creează condiții tot mai bune pentru pacienții săi. Zilele aceastea a fost dotat cu un sistem videoendoscopic performant. Acesta a fost procurat…
Cele mai bune practici implementate de autoritățile publice locale din Moldova au fost premiate chiar de Sfântul Nicolai, pe 19 decembrie. Anual, IDIS ”Viitorul”…
Povestea de dragoste a Nadejdei și a lui Gheorghe Dodon din Sadova a început după cel de-al doilea război mondial. El era un tânăr…
Se fac multe analize despre cum, cât și de ce trebuie să lucrăm. Nu trebuie să aștepți laude pentru munca ce o depui. Ceea…