Pe 31 ianuarie, aproape de miezul nopţii, pe un drum cu polei s-a produs un accident soldat cu moartea unui tînăr în vîrstă de 16 ani din satul Schinoasa, comuna Ţibirica.
Potrivit datelor operative ale Comisariatului de Poliţie şi ale Procuraturii raionului Călăraşi, în noaptea fatală, un cetăţean din Schinoasa conducea un autoturism de marca „Lada”. Nu era singur. Îl avea ca pasager, pe bancheta din dreapta, pe un tînăr consătean.
La un moment dat, neadaptînd viteza şi manevrele la condiţiile de pe carosabil, a pierdut controlul asupra automobilului, acesta patinînd haotic pe o distanţă de 24 de metri, după care s-a izbit violent într-un arbore. În rezultat, tînărul a decedat pe loc, iar conducătorul autoturismului, grav rănit, a fost transportat la spital.
Potrivit lui Veniamin Ghilan, şeful serviciului urmărire penală a Comisariatului de Poliţie, a fost pornită o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, şoferul riscă o pedeapsă de 3 la 7 ani de închisoare cu suspendarea permisului de conducere pe un termen de 4 ani.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Un ministru cu ochii pe covoarele unghenene
Producătorii de covoare din Ungheni au avut parte de o surpiză frumoasă la expoziţia „Fabricat în Moldova”, ce s-a desfăşurat la Chişinău între 30 ianuarie şi 3 februarie curent. Primul stand care a fost vizitat de ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a fost chiar al lor. Oficialul s-a arătat impresionat de cele văzute, exclamînd, totodată: „Nici nu m-am îndoit că voi vedea aici produse de calitate”.
Fabrica de covoare din Ungheni are o istorie de peste 30 de ani şi-şi exportă produsele, la ora actuală, în circa 60 de ţări ale lumii.
Lucia Bacalu
Fotografia săptămînii | Soare cu dinţi la Ungheni
Caricatura săptămînii | Oase pentru jurnalişti…
Horoscop săptămînal. 11 – 17 februarie
Berbec
Veţi avea o săptămînă destul de norocoasă, pentru că veţi vedea cum, încet-încet, planurile voastre încep să prindă contur.
Taur
Veţi avea multe provocări care vă vor alunga plictiseala. La serviciu, o situaţie dificilă vă va da ocazia să vă demonstraţi profesionalismul.
Gemeni
Puţină grijă pentru voi şi foarte multă grijă pentru cei din jur. Dacă nu veţi fi mai atenţi la ceea ce faceţi la serviciu, vă puteţi alege cu nişte observaţii penibile.
Rac
Trebuie să fiţi foarte atenţi la felul în care vă organizaţi activităţile şi, în special, să evitaţi întîrzierile de orice fel.
Leu
Sub aspect profesional, puteţi sta mai liniştiţi: eforturile vă sînt remarcate şi recunoscute public. Nici banii nu vă vor lipsi.
Fecioara
O săptămînă cu multă muncă şi mult stres, aparent fără rost. Nu trebuie să vă eschivaţi de la responsabilităţi, cineva stă cu ochii pe voi.
Balanţa
Veţi realiza că nu costă nimic să fiţi amabili şi veţi fi deosebit de comunicativi. Această atitudine vă va aduce multe avantaje.
Scorpion
Săptămîna începe frumos, cu o dovadă de iubire din partea partenerului. Dacă aveaţi îndoieli în privinţa relaţiei, acum ştiţi că aţi ales bine.
Săgetător
Săptămîna începe cu o alarmă falsă legată de o problemă de sănatate. În scurt timp, veţi putea răsufla uşuraţi, dar nu pentru multă vreme.
Capricorn
Dragoste, dragoste şi iar dragoste. Profesional, veţi avea şansa unei promovări, trebuie doar să fiţi mai atenţi la ceea ce se întîmplă şi se discută în jur.
Vărsător
Norocul este de partea voastră, veştile bune vor veni una după alta. Atenţie mare la cheltuieli, tentaţiile vor fi numeroase şi banii puţini.
Peşti
Lucrurile stau ceva mai bine pe plan financiar, pentru că veţi avea ocazia să achizitionaţi nişte lucruri valoroase la un preţ foarte bun.
Oamenii vor să schimbăm totul peste noapte. Imposibil!
Articolul ”Polițele de asigurare medicală obligatorii vor fi chiar… obligatorii” a stîrnit un val de comentarii și reacții răutăcioase din partea unor cetăţeni supăraţi. Le-am adunat pe toate, solicitîndu-i lui Oleg Belbas, şeful Agenţiei teritoriale Ungheni a Companiei Naţionale de Asigurare în Medicină, părerea.
Din comentariile cititorilor
Nelu: Hoți, tîlhari și idioți care știu doar să-și umple buzunarul. Du-te la medici și spune că ai poliță – nici nu se uită la tine. Tuturor trebuie să le plătești, să-i mulțumești și toate leacurile le cumperi… Nimeni niciodată nu o să mă impună să cumpăr polița voastră.
Alioncic: Doar un beneficiu ai cînd nimerești în spitalele noastre mizerabile, nu plătești patul. Nu înțeleg la ce se gîndește conducerea, ne obligă să facem tot ce le este pe plac doar să aibă profit pe seama populației, care își duce zilele cu greu, în sărăcie.
Om sănătos: Mare prostie, poate ne vor obliga să mergem cu taxiul la serviciu ca să contribuim la creșterea bugetului pentru repararea drumului. Serviciul medical este la fel ca şi conectarea la conducta de gaze: dacă vreau, mă conectez, dacă am alte căi de soluționare, rezolv eu cum știu.
Dacyus: Pe mine nimeni n-o să mă impună să cumpăr polița, deoarece nu apelez la serviciile voastre. Ce folos că mama mea avea poliță, atunci cînd a ajuns pe patul de moarte nimeni nu i-a dat nici o seringă…
Lili: Eu nu-m știut că aceste trei raioane și-au declarat independența de restul țării, de hotărăște un funcționar local așa lucruri social-criminale.
Replica lui Oleg Belbas
De ce nimeni nu se indignează atunci cînd beneficiază de o intervenție de endoprotezare coxofemurală, care costă 60-70 mii de lei şi se face gratis? De ce nimeni nu se indignează cînd primeşte medicamente compensate? Patru milioane și jumătate de lei s-au cheltuit pentru acestea, a beneficiat populaţia! De ce nimeni nu se întreabă cît se cheltuie, cît se munceşte în cazul unor accidente grave? De ce nimeni nu se duce în secția de terapie și chirurgie a Spitalului raional Ungheni să vadă ce condiții bune sînt acolo? Anul trecut, pentru reparația capitală a acestor secții, s-au cheltuit 4 milioane 200 mii de lei, bani alocați din Fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM. Tot din Fondul respectiv la Nisporeni a fost achiziţionat un aparat endoscopic, în valoare de 1milion 200 mii de lei. La Călărași, în 2012, au fost reparate cîteva centre de sănătate autonome, iar Centrul de sănătate Vălcineț a achiziţionat un aparat de ultrasonografie. Iată cum se cheltuie banii!
Eu știu ce vrea lumea, își dorește rezonanță magnetică de șapte ori pe an. Dar această investigație, care costă 2000 de lei, se face gratis doar o dată pe an. Lumea își dorește totul pe degeaba. S-a terminat cu degeaba. Orice cetăţean este obligat să aibă poliţă de asigurare medicală. Nu e un capriciu al meu. Este lege!
Dacă e să judecăm după logica celor ce nu vor să cumpere polițe de asigurare, ar trebui și eu să mă îndignez și să nu plătesc în fondul de pensionare, că poate eu voi muri la 59 de ani și nu voi ajunge să primesc pensie. Ar fi o prostie. La fel şi cu poliţele de asigurare medicală – principiul de solidaritate trebuie să fie primordial.
Sigur, există şi neajunsuri, nimeni nu contestă acest fapt. Avem un sistem putred de 70 de ani, iar oamenii vor să schimbăm totul peste noapte. Imposibil!
Toți s-au învațat să li se dea pe degeaba: urgența o cheamă pe degeaba, plus că se mai și indignează în caz că ceva nu le place… Sînt sigur că cei ce au scris au mașini luxoase și nu trăiesc cel mai greu. Eu, de exemplu, nu mă pot lăuda azi cu o mașină, nu o am. Am doar un salariu și nimic altceva. Iar cele trei raioane respectă legea ca toţi ceilalţi, se conformează obiectivelor impuse de Guvern, Ministerul Sănătății și CNAM.
În ceea ce priveşte comentariile… Sînt doar niște comentarii. Lumea oricum va trebui să-şi onoreze obligaţiunile, să cumpere poliţele de asigurare medicală, punct.
Ina Landa
Bancuri
Un ţigan tînăr este prins la furat şi ajunge la puşcărie. Într-o zi, mamă-sa vine cu un pachet la vorbitor să-şi mai vadă odorul.
– E rău? îl întreabă.
– Nu, mamă, merge, mă descurc.
– Dar mîncarea cum e?
– Avem de trei feluri, iar de două ori pe săptămînă ne dă şi ceva carne.
– Dar căldură este?
– Merge. Noi venim de la muncă, ne spălăm repede şi intrăm în pat.
– Dar lumină?
– Noaptea se stinge, însă avantajul e că ne culcăm devreme şi dormim mai mult.
– Atunci să fii cuminte, mamă, să nu faci vreo prostie să te dea ăştia afară de aici.
La pescuit stau o mulţime de pescari cu scule de mii de dolari, momeală de sute de euro. La un moment dat, apare şi Bulă cu un băț de 1,5 metri, o sfoară şi un ac. Pune o boabă de mămăligă în ac şi aruncă. Scoate numai crapi mari de 4, 5, 7, 10 kilograme. Se uită Bulă la peşti îngîndurat şi-i aruncă înapoi. Ceilalţi pescari, nedumeriţi, îl întreabă:
– Măi Bulă, dar de cînd te-ai apucat de pescuit sportiv?
– Adică, cum, sportiv?
– Păi prinzi, îl arunci, prinzi, îl arunci…
– Aaaaa, nu pescuiesc sportiv, îi arunc pentru că n-am tigaie aşa mare acasă.
5 moduri prin care să îţi faci plantele fericite în sezonul rece
Dacă vrei ca frumoasele tale prietene verzi să fie fericite pînă la primăvară, este important să controlezi cantitatea de lumină, apă şi fertilizator pe care plantele le primesc în fiecare zi.
Îngrijirea plantelor în sezonul rece poate să pară o misiune complicată, însă în realitate îţi poţi menţine “comorile vii” fericite prin cîteva măsuri uşor de adoptat.
1. Evaluarea sănătăţii plantei
O plantă fericită este, de fapt, o plantă sănătoasă. În timpul sezonului friguros, plantele pot suferi din cauza luminii insuficiente, pot fi udate excesiv pentru nevoile lor în stadiul de repaus sau pot duce lipsa de îngrijiri specifice în această perioadă în care sînt foarte sensibile. Examinează-le şi oferă-le ce pare să le lipsească. De pildă, dacă frunzele se răsucesc sau îşi pierd din culoarea verde), trebuie să le asiguri o sursă suplimentară de lumină.
2. Eliminarea dăunatorilor
Pe timp de iarnă, plantele nu sînt deloc rezistente în faţa dăunătorilor. Chiar dacă aceştia sînt mai numeroşi în sezonul cald, ei pot să supravieţuiască şi iarna. Foloseşte periodic spray-uri organice speciale, pe care le găseşti în magazinele de specialitate.
3. Udatul plantelor
Necesarul de apă iarna se diminuează, fără ca acest lucru să însemne că poţi uita zile în şir să le uzi. Ideal este ca, o dată la două zile, să le umezeşti pămîntul cu apă pulverizată dintr-un recipient-spray. În acest fel, nu rişti ca rădăcina să putrezească.
4. Protejarea plantelor de frig
În zilele şi, mai ales, nopţile geroase, poţi proteja plantele învelindu-le într-un celofan.
5. Aerisirea plantelor
Ai grija ca mediul în care ţii plantele să nu fie supraîncălzit ziua sau noaptea. Mai mult decît atît, asigură-te că aeriseşti spaţiul din cînd în cînd, oricît de rece ar fi aerul de afară. Plantele au nevoie de ventilaţie şi se pot ofili imediat dacă le ţii în căldură şi aer închis vreme îndelungată.
Cele mai energizante alimente
Bananele
Conţin potasiu, vitamina C, vitamina B6, sînt o sursă foarte bună de carbohidraţi. Dacă mănînci o banană înainte de a face exerciţii de gimnastică, vei vea cu siguranţă mai multă energie.
Iaurtul
E o sursă excelentă de carbohidraţi şi proteine, plus calciu, care te ajută să ai oase puternice. Dacă iaurtul e cu fructe, zahărul va reface nivelul de glicemie din muşchii tăi după o sesiune de antrenament.
Alunele şi alte tipuri de nuci
Nucile şi produsele derivate din ele sînt unele dintre cele mai bune produse pentru regimul de slăbit. Au o combinaţie de proteine şi carbohidraţi, iar grăsimile lor bune te fac să rezişti mai mult timp.
Cerealele
Cerealele sînt digerate rapid şi dau o energie pe lungă durată. Cele mai bune sînt cele cu fructe deshidratate sau nuci, alături de lapte.
Mai puţină carne
În general, o masă care să îţi dă energie ar trebui să conţină multi carbohidraţi, multe legume şi ceva proteine. Carnea e o sursă buna de proteine, dar nu trebuie să exagerăm cu ea.
Salatele
Sînt excelente salatele din legume, care-s pline de vitamin. E bine să adaugi şi o sursă de carbohidraţi, cum ar fi: cartofii, pastele, fasolea.
Fasolea
Îţi dă multe proteine şi carbohidraţi într-un “ambalaj” sănătos şi îndestulător. Le poţi servi în salate, supe, tocăniţe sau paste.
Portocalele, lămîia
Cînd faci efort fizic, muşchii tăi suferă mici “rupturi”. Vitamina C din portocale sau lămîi te ajută să le repari mult mai uşor.
Fructele uscate
Chiar dacă au ceva mai multe calorii decît celelalte produse, îţi poţi lua din fructele uscate carbohidraţii necesari unei zile pline.
Grăsimi bune
O cantitate modestă de grăsimi “bune” (ulei de măsline, peşte, nuci, seminţe) îţi protejează inima şi îţi dau energie pentru întreaga zi.
VIDEO | Operațiunea ”Pietonul viu”
Poliția rutieră a dat strat unei operațiuni de educare a șoferilor și pietonilor. Aceasta are ca obiectiv reducerea riscurilor de accidente și reducerea parcărilor neregulamentare.
Colaboratorii poliției rutiere au întreprins măsuri de prevenire și sancționare a conducătorilor auto și a pietonilor nedisciplinați.
Cele mai dese accidente cu implicarea pietonilor sunt cauzate în mare parte de șoferii care ignora regimul de viteză, nu respectă indicatoarele rutire, nu acordă prioritate la trecerile de pietoni și ignoră semnalele semaforului sau conduc in stare de ebrietate.
Sursa: Albasat TV
Rețete culinare. Salată de iarnă
Ingrediente:
300 grame de file de pui, 3 ouă, 100 grame de nuci, 150 grame de prune uscate, maioneză.
Mod de preparare:
Fileul de pui se fierbe, se răceşte şi se taie cubuleţe. Se fierb şi ouăle, se decojesc, după care se taie, la fel, cubuleţe. Prunele se spală bine, se usucă şi se taie pai. Nucile se mărunţesc – pot fi tăiate mărunt.
Toate aceste ingrediente se amestecă bine, apoi, peste ele, se adaugă maioneza. Poftă bună!
Start plombării străzilor din Ungheni
Chiar dacă e încă iarnă, chiar dacă e frig şi umezeală, Primăria Ungheni a pornit o acțiune de reparare a străzilor. În acest sens, au fost achiziționate cîteva zeci de tone de asflat rece pentru a acoperi gropile ce au apărut ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ.
Este o premieră pentru Ungheni utilizarea asfaltului rece pentru plombare. Acesta, susţin specialiştii, poate fi folosit atît la temperaturi scăzute, cît și în condiții de umiditate ridicată. Totodată, nu necesită maşini speciale pentru compactare. Plombarea poate fi realizată manual, iar autoturismele pot să meargă imediat pe asfaltul turnat.
Astfel, în urma lucrărilor de plombare, traficul rutier nu va fi perturbat.
“Drumurile din oraș au fost afectate substantial, mai ales acolo unde nu a fost refăcut covorul asfaltic de ani de zile”, a recunoscut primarul Alexandru Ambros. Potrivit dînsului, vor fi remediate, într-o primă fază, problemele existente pe străzile unde se circulă cel mai intens. Ulterior, vor fi plombate și celelalte străzi și stradele.
Menționăm că lucrările au început săptămîna aceasta și vor continua în condițiile în care vremea permite intervențiile pe partea carosabilă.
Un BMW căutat de Interpol depistat în punctul de trecere Sculeni
Un autoturism de model BMW 320D, estimat la o valoare de aproximativ 14 mii euro, a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Sculeni, deoarece figura ca fiind furat din Italia.
Astfel, la data de 7 februarie, în cadrul formalităţilor specifice de control a frontierei s-a prezentat o persoană cu dubla cetăţenie, a Republicii Moldova şi România, în vârstă de 27 ani, la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare italiene.
Având suspiciuni cu privire la provenienţa mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în baza de date a Interpol, constatând că maşina figurează ca fiind furată în Italia, din ianuarie 2013.
Totodată, în urma cercetărilor preliminare s-a aflat că BMW-ul a fost procurat în leasing din Italia, iar şoferul, proprietar al autoturismului, nu cunoştea că acesta se află în căutare.
Materialele de reţinere şi mijlocul de transport au fost transmise Comisariatului de poliţie Ungheni, pentru cercetările ulterioare şi aplicarea măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Poliția de frontieră a Mai al RM
A fi sau a nu fi pentru Liceul „Vasile Alecsandri”
După ce, acum trei săptămîni, pe 18 ianuarie, a căzut podul în biroul unuia dintre vicepreşedinţii raionului Ungheni, în atenţia opiniei publice a revenit subiectul, vehiculat de ani de zile, privind transferarea Liceului „Vasile Alecsandri” într-un alt local.
Cu ochii pe liceu
În aceeaşi zi, arhitectul-şef al raionului, Filip Catanoi, declara pentru „Expresul” că, la moment, o soluţie ar fi trecerea întregului aparat al preşedintelui raionului în clădirea Liceului „Vasile Alecsandri” care, anterior, cu mai bine de 20 de ani în urmă, a aparţinut fostului comitet raional al partidului comunist. „Această clădire a avut o destinaţie administrativă şi nu este potrivită pentru o instituţie de învăţămînt”, explica dînsul. Şi Iulia Pancu, vicepreşedinte al raionului, afirma pentru „Jurnal TV” acelaşi lucru.
Spiritele s-au încins, iar elevii, părinţii şi profesorii erau gata să purceadă la acţiuni de protest pentru a-şi apăra instituţia. „Casa parintească nu se schimbă”, a venit cu o parafrazare a renumitului cîntec senatul liceului, menţionînd că instituţia lor este una dintre cele mai bune din R. Moldova şi că are la activ numeroase realizări.
Iurie Toma: „Nu doresc să particip la un show de prost gust”
Pe 31 ianuarie, a ieşit la rampă însuşi preşedintele raionului, Iurie Toma. „Vreau ca mesajul meu să fie unul foarte clar – Liceul „Vasile Alecsandri” nu va fi nici lichidat, nici transferat”, a declarat dînsul în faţa a zeci de elevi, profesori şi reprezentanţi ai mass-media.
Dînsul şi-a exprimat nedumerirea faţă de avalanşa de supoziţii, presupuneri şi învinuiri directe la adresa Consiliului raional. „Este un subiect închipuit, nimeni nu are intenţia să vă dea afară”, a spus preşedintele, după care a punctat: „Nu doresc să particip la un show de prost gust”.
Şi totuşi…
Lidia Covali, directoarea Liceului „Vasile Alecsandri”, s-a arătat nedumerită de faptul că Centrul Sănătate Publică, tam-nisam, a efectuat o evaluare a instituţiei în regim de urgenţă. „Din cîte ştim, nu există nici o epidemie în liceu, iar condiţiile igienico-sanitare sînt foarte bune”, a accentuat dînsa, după care a continuat: „Nu înţeleg din ce motiv anume instituţia noastră a fost evaluată în regim de urgenţă şi, mai ales, în timpul orelor de studii”.
Contactată telefonic, Raisa Popovici, medic şef-adjunct la Centrul Sănătate Publică, a declarat tranşant: evaluarea instituţiei a fost efectuată la solicitarea preşedintelui raionului, Iurie Toma. „Noi ne-am făcut datoria, am acţionat imediat ce am fost solicitaţi”, a menţionat dînsa, explicînd şi de ce s-a făcut evaluarea în timpul orelor de studii – „pentru a vedea care este situaţia cu iluminarea naturală şi artificială, care este distanţa dintre bănci, dintre bănci şi tablă şi multe alte criterii, de care se ţine cont atunci cînd se întocmeşte procesul-verbal”. La final, ea a concretizat: „După această evaluare, am informat preşedintele raionului. De restul urma să se ocupe el”.
Promisiuni de ultimă oră
„Eu sînt convins că trebuie de îmbunătăţit condiţiile în Liceul „Vasile Alecsandri”. O vom face pas cu pas. De comun acord cu primăria Ungheni, cu Consiliul raional şi administraţia liceului, vom depune proiecte anume în această direcţie”, a dat asigurări preşedintele raionului.
UNGHENI | Natalia Junghietu
P.S. După scandalul în jurul Liceului „Vasile Alecsandri”, „Jurnal TV” i-a înmînat preşedintelui raionului Ungheni „Cîrlanul de aur”, un trofeu pentru cei „ce calcă pe bec”. Anterior, alţi doi „cîrlani” au poposit la Ungheni. Unul – pentru fostul poliţist Radu Baranov, care a bătut un cetăţean în incinta Comisariatului de poliţie, iar al doilea – pentru Lilia Scurtu, directoarea Centrului medicilor de familie Ungheni, pentru faptul că o femeie din Bumbăta a născut chiar pe pragul Centrului de sănătate din localitate, lucrătorii medicali fiind în acel moment la un seminar.
VIDEO | Incredibil, dar adevărat! Renumitele măști venețiene se confecționează la …Nisporeni
Măștile venețiene sînt cunoscute de întreaga lume, dar puțini știu că, anual, peste zece de mii de asemenea măști iau naștere la …Nisporeni, oraș situat la o distanţă de peste 1500 de kilometri de Veneția.
Anume la Nisporeni, într-un mic atelier, cinci persoane, sub îndrumarea Rodicăi Vădăvoi, o nisporeneancă în vîrstă de 36 de ani, confecţionează, cu multă trudă și îndemînare, măști venețiene. „Am lucrat, mai mulți ani, în Italia, în orașul Veneția. Munceam la o fabrică de producere a perlelor venețiene din renumita sticlă de Murano”, povestește dînsa. Chiar dacă se afla în unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii, presărat cu palate și biserici magnifice, chiar dacă avea un loc de muncă stabil, gîndul îi era în permanență la familia și cei doi copii ai săi. Italienii au înțeles-o și au ajutat-o să pună pe picioare o mică afacere moldo-italiană la ea acasă. De trei ani confecționează renumitele măşti la Nisporeni, ca apoi să le exporteze în Veneția.
Rodica Vădăvoi recunoaşte că i-a fost greu la începuturi. Chiar foarte greu. Dar dorința de a munci acasă, lîngă copii, a fost mult mai puternică şi a ajutat-o să depășească toate obstacolele. Cîștigul, chiar dacă ”nu e chiar mare”, îi este, totuşi asigurat. În plus, satisfacția de pe urma lucrului pe care-l îndeplinește zi de zi este enormă.
Comenzile pentru măşti vin din Veneția cam o dată la opt-zece săptămîni. Cele cinci persoane ce muncesc în atelier, inclusiv ea, pot confecționa lunar circa o mie de măști, în dependență de modelul solicitat. De notat că şi schițele măștilor vin din Italia. În schimb, materia primă: cartonul presat, plasticul, cleiul, vopselele, foițele de aur, tot felul de mărgelușe, staniol sau pene decorative – sînt autohtone.
Costul unei măști venețiene cu rădăcini nisporenene variază între 60 şi 90 de cenți, adică între 9,5 şi 15 lei. În Veneţia însă preţul creşte semnificativ, ajungînd pînă la 5 euro (80 de lei) şi mai mult.
Chiar dacă măștile venețiene sînt folosite, în mare parte, doar la tradiționalul Carnaval venețian, ce se desfășoară o dată pe an, acestea sînt solicitate în permanenţă de către turiști. De aceea şi atelierul de măști din Nisporeni funcţionează fără întrerupere. „Ne străduim să facem față cererii, oricît de mare ar fi, chiar dacă, uneori, sîntem nevoiți să lucrăm și peste program”, spune Rodica Vădăvoi.
În curînd, s-ar putea ca măştile veneţiene fabricate la Nisporeni să apară şi pe piaţa moldovenească. „Cred că aceste măști ar putea să atragă atenţia cumpărătorilor moldoveni şi să fie destul de solicitate”, a punctat Rodica Vădăvoi. Sînt frumoase, interesante, originale, au o istorie de secole. Mai e nevoie şi de alte argumente?
NISPORENI | Ina Landa
Sursa video – Moldova, ţară de minune
Un teatru al măştilor. Doecamdată, doar un vis
Grigore Stamati, directorul Casei de cultură din Ciutești, conducătorul Studioului artistic ”Masca”, îşi doreşte un teatru al măștilor la Nisporeni. „Pentru a-i da viață unei măști, ea trebuie jucată, nu doar plasată pe perete ca exponat”, explică dînsul.
De ani buni, Grigore Stamati creează măşti. Despre măiestria sa a ajuns să se ştie în întreaga republică. Anul trecut, dînsul a participat, cu lucrările sale, la Festivaluli Național de epigramă și fabulă din Chişinău. Acum, pe parcursul lunii ianuarie, 27 de măști de la Ciutești au fost expuse la Muzeul național de etnografie și istorie naturală din capitală, în cadrul unei ample expoziții de măști dedicate tradițiilor și obiceiurilor sărbătorilor de iarnă.
„Măștile noastre au fost apreciate de numeroşi oameni de cultură și asta îmi insuflă încredere că acest gen de artă nu va fi dat uitării”, a declarat, modest, Mihai Stamati.
Cineva chiar le-a spus creatorilor măştilor de la Ciuteşti că sînt adevărați urmași ai maestrului Glebus Sainciuc. „Această afirmație ne face să ne simțim mîndri. Totuşi, chiar dacă avem și noi o fărîmă de talent, sîntem mult prea departe de titanul artei măștilor”, a menţionat maestrul ciuteştean.
De notat că Studioul artistic ”Masca” din Ciuteşti şi-a început activitatea în 2005. În prezent, aici învaţă arta confecţionării măştilor zece copii.
NISPORENI | Ina Landa
Concurs pentru toate școlile și liceele din Republica Moldova
Comunicat de presă
Chişinău, 4 Februarie 2013
Școlile din Moldova sunt așteptate să se înscrie în rețeaua internațională de școli aces
“Diversitatea” este tema ediţiei de anul acesta a concursului de proiecte dezvoltate în parteneriate internaţionale între şcoli. Competiţia este organizată de către aces, Academia Şcolilor din Europa Centrală – una dintre cele mai mari reţele internaţionale de şcoli din regiune – Republica Moldova fiind una dintre cele 15 ţări participante.
“Eu şi ceilalţi. Să descoperim diversitatea din jurul nostru” este tema generală a ediţiei din acest an. În societatea actuală, diversitatea s-a transformat din excepţie în normă: persoane de diferite etnii, religii, vârste, genuri şi orientări sexuale convieţuiesc şi trebuie tratate ca fiind egale. Şcolile, dar mai ales proiectele şcolare cum este şi aces le oferă elevilor posibilitatea de a interacţiona cu persoane din culturi diferite şi de a învăţa unii de la alţii. Astfel, elevii încep să vadă lumea prin alţi ochi, fapt care va genera gândirea critică, o mai mare deschidere şi creativitate – calităţi esenţiale pentru lumea în care trăim.
Şcolile şi liceele din toate oraşele din Republica Moldova sunt invitate să-şi găsească o şcoală parteneră într-una dintre ţările participante la aces. Un motor de căutare online (www.aces.or.at/partnerfinder) va ajuta şcolile să-şi găsească « partenerul ideal » de proiect, în conformitate cu interesele şi cerinţele comune. Următorul pas este implementarea în parteneriat a unei idei comune de proiect, care să trateze aspecte variate ale diversităţii ca identitatea, discriminarea, standarde şi valori comune etc.
Propunerile de proiecte pot fi trimise până la data de 30 aprilie 2013.
Un juriu internaţional va evalua şi selecta cele mai bune proiecte, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu o bursa şi cu susţinere pe tot parcursul implementării. Alături de colegii lor din străinătate, elevii şi profesorii lor vor implementa ideea comună de proiect. Totodată, proiectul include şi un program de vizite între ţări, pentru a expune elevii participanţi la experienţe cât mai diverse, esenţiale schimbului multicultural. Mai mult, câştigătorii vor primi sprijin suplimentar pe tot parcursul fazei de implementare şi vor lua parte la întâlniri internaţionale de lucru, unde vor împărtăţi experienţe, vor învăţa noi metode educaţionale şi vor dezvolta ideea lor pentru un proiect multicultural.
aces – Academia Şcolilor din Europa Centrală
Reţeaua de şcoli aces a fost iniţiată în 2006 de către Fundaţia ERSTE. Proiectul este coordonat de VČELÍ DOM (Slovacia) şi Interkulturelles Zentrum (Austria) şi este susţinut de Ministerele Educaţiei din toate cele 15 ţări participante. Obiectivul aces este acela de a crea condiţiile necesare pentru dialog intercultural şi cooperare între elevi şi de a crea o reţea permanentă de cunoştinţe comune, metode comune de învăţare şi inovaţie. La ediţiile precendente ale aces au luat parte aproximativ 23.000 elevi şi 3.000 profesori din 15 ţări participante.
Informaţii pe scurt:
Tema concursului de proiecte: “Eu şi ceilalţi. Să descoperim diversitatea din jurul nostru”
Termenul limită pentru înscrieri: 30 aprilie 2013
Ţări participante: Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul: www.aces.or.at
Persoană de contact (presă):
Andreea Gurău – Fundaţia ERSTE, Departamentul Comunicare:
Tel. +43 50100 619614, E-mail: andreea.gurau@erstestiftung.org
Tudor Stefan – Coordonator PR în Moldova:
Mob. +373 69143488, E-mail: tustefan@gmail.com
Fundaţia ERSTE
În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. www.erstestiftung.org
Interkulturelles Zentrum
Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Proiecte importante precum aces sau YouthNET promovează dialogul intercultural dintre ţările din Uniunea Europeană şi ţările din estul şi sud–estul Europei. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune”. În prezent 21 de persoane lucrează pentru IZ, fiind sprijinite de un comitet executiv şi un board de conducere onorific. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iz.or.at
VČELÍ DOM
VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava, care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. VČELÍ DOM are ca scop dezvoltarea de strategii, crearea de platforme şi reţele şi sprijinirea, promovarea şi organizarea de proiecte pentru binele public în Slovacia şi în străinătate. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.
Deci, se poate! Cu dragoste şi aplecare faţă de profesia sa
Am rămas plăcut surprins să aflu că, printre satele cu un număr mare de abonaţi la “Expresul”, Bravicea deţine întîietatea netă în raionul Călăraşi – circa 150 de abonamente pentru prima jumătate a anului curent.
Primarul Constantin Popa explică această performanţă prin faptul că s-au implicat toţi cei interesaţi, inclusiv primăria, consilierii locali, intelectualii, care au îndemnat oamenii să se aboneze la ziarul regional. Dar, a ţinut dînsul să precizeze, meritul principal e al celor patru factori poştali din sat, în frunte cu şefa oficiului, Elena Uncu. De la ea aveam să aflu că este unul dintre puţinii – trei-patru – specialişti în domeniu din raionul Călăraşi, ea absolvind, cu mai mulţi ani în urmă, Tehnicumul de Telecomunicaţii. Am mai aflat că este consilier local, aleasă pe listele Partidului comuniştilor, dar cu care, a ţinut să precizeze cu o deosebită insistenţă, nu are nimic în comun. A fost un joc al întîmplării din timpul cînd se întocmeau listele candidaţilor la funcţia de consilieri locali.
Cu o dezinvoltură demnă de invidiat, Elena Uncu a explicat cum şi de ce s-a ajuns la această performanţă în ceea ce priveşte abonarea la “Expresul”: “Odată cu dispariţia fostului ziar raional, oamenii noştri nu mai aveau acces la informaţia locală. Astfel că “Expresul” a fost binevenit. Apoi, costul abonamentului este destul de accesibil. După ce am citit personal cîteva ediţii ale ziarului, m-am convins că “Expresul” are o politică editorială destinată şi cititorului simplu, adică publică materiale accesibile şi sub aspect de conţinut, dar şi de limbaj. În sfîrşit, am orientat potenţialii abonaţii la faptul că, prin intermediul acestui ziar, vor putea să se felicite reciproc cu ocazia diverselor evenimente din viaţa lor, să facă diferite anunţuri – toate acestea la costuri destul de acceptabile pentru buzunarul unor săteni care, se ştie, nu prea au bani pentru aceasta”. Şefa Oficiului poştal din Bravicea s-a declarat mulţumită de rezultatul obţinut, expimîndu-şi speranţa că, cu timpul, numărul bravicenilor abonaţi la “Expresul” va creşte, pentru că, a subliniat dînsa, “un om informat este unul mai puternic”.
Dar, a ţinut ea să puncteze, “şi ziarul trebuie să fie pe potriva aşteptărilor cititorilor, să publice în paginile sale temele cele mai stringente, să nu ocolească realităţile vieţii de zi cu zi, fie ele bune sau mai puţin bune”.
Tot de la ea am mai aflat că la Bravicea oamenii citesc, citesc şi alte ziare. Cei interesaţi fie că le abonează, fie că le cumpără direct de la Oficiul poştal.
Numai cuvinte bune despre activitatea poştaşilor de la Bravicea am auzit şi de la Natalia Jeverdan, directoarea Centrului de Poştă Călăraşi, care, în alte situaţii şi cu privire la alţi factori poştali din raion este mai rezervată.
Referindu-se la Elena Uncu, care e şi consilier local, primarul Constantin Popa a precizat că este activă şi aduce în atenţia consiliului cele mai actuale subiecte, multe dintre care servesc ulterior drept temei pentru deciziile luate de acesta.
Deci, dacă se doreşte, dacă omul manifestă dragoste şi aplecare faţă de profesia sa, faţă de obligaţiunile sale, reuşeşete. Asta a demonstrat Elena Uncu – că e omul potrivit la locul potrivit.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu
Mentalitatea oamenilor, cel mai greu capitol
Lumea nu înţelege ce înseamnă protecţia civilă şi este greu de lucrat la capitolul mentalitatea oamenilor. De această părere este Dumitru Sasu, şeful Serviciului protecţie civilă a Direcţiei situaţii excepţionale Ungheni.
„Este păcat că în instituţiile de învăţămînt nu se mai studiază instruirea primar-militară”, a opinat dînsul. Totuşi, susţine şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Ungheni, Iurie Ciolan, instituţiile de învăţămînt nu sînt uitate. Acestea sînt atrase în unele aplicaţii ce ţin de situaţiile excepţionale. „Uneori, chiar mă mir că elevii încă îşi dau interesul şi cunosc anumite lucruri în ceea ce priveşte primul ajutor medical sau stingerea incendiilor”, a menţionat dînsul.
Este regretabil însă faptul că o parte din primari nu vor să conştientizeze cît de importantă este protecţia civilă pentru localităţile lor şi folosesc banii destinaţi pentru aceasta în alte scopuri, a remarcat Iurie Ciolan. Chiar dacă mai este mult de lucru la acest capitol, se observă deja o ameliorare în acest sens. „Sper că, în timpul cel mai apropiat, va fi mai uşor de lucrat atît cu administraţia publică locală, cît şi cu oamenii de rînd”, a opinat dînsul.
UNGHENI | Natalia Junghietu
Un potenţial ministru – de la Costuleni
Ministerul Tineretului şi Sportului ar putea avea, în scurt timp, un nou şef. Este vorba de Octavian Ţîcu, multiplu campion naţional la box, dar şi istoric.
S-a născut la 21 august 1972 la Costuleni, satul care, recunoştea dînsul într-un interviu pentru “Expresul”, la 30 ianuarie 2009, îi este foarte drag. “Mi-i cunoscută şi mi-i dragă orice bucăţică de aici, care mă leagă de copilărie, mă face să mă simt din nou copil”.
În prezent, Octavian Ţîcu este şef de catedră la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). A participat la Jocurile Olimpice din Atlanta (1996), este medaliat cu argint la Cupa Europei (1999). Este autor al monografiilor „Problema Basarabiei și relațiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939)” și „Fotbalul în contextul transformărilor democratice din Europa de Est. Cazul Ucrainei, României, Republicii Moldova” (împreună cu Boris Boguş).
Deputatul Ion Hadîrcă a confirmat faptul că la nivel de partid (Partidul Liberal) se discută ca actualul ministru al Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, să fie numit în funcția de șef al Agenției „Moldsilva”, iar în locul lui să vină Octavian Țîcu.
Dacă se va întîmpla aşa, Costuleniul se va putea mîndri că a dat doi miniştri în ultimul deceniu, primul fiind Vitalie Vrabie, ministru al Administraţiei Publice Locale în Guvernul Tarlev, apoi ministru al Apărării în guvernele Tarlev şi Greceanîi.
Premierul Vlad Filat are doar cuvinte de laudă în adresa lui Octavian Țîcu, unul din candidații la funcția de ministru al Tineretului și Sportului, informează Jurnal.md.
„Nu am discutat cu Octavian, pentru că nu am avut o propunere oficială. Îl cunosc foarte bine. Am sudiat împreună la Iași. Este un sportiv de performanță și un profesionist. Dacă va fi înaintată candidatura dânsului, urmează să să avem o discuție, după care voi lua o decizie”, a declarat astăzi Filat.
Astăzi, Ministrul Tineretului și Sportului, Ion Ciobanu, și-a dat demisia.
UNGHENI | Lucia Bacalu