Deci, se poate! Cu dragoste şi aplecare faţă de profesia sa

postas
Sursa: alerg.wordpress.com

Am rămas plăcut surprins să aflu că, printre satele cu un număr mare de abonaţi la “Expresul”, Bravicea deţine întîietatea netă în raionul Călăraşi – circa 150 de abonamente  pentru prima jumătate a anului curent.
Primarul Constantin Popa explică această performanţă prin faptul că s-au implicat toţi cei interesaţi, inclusiv primăria, consilierii locali, intelectualii, care au îndemnat oamenii să se aboneze la ziarul regional. Dar, a ţinut dînsul să precizeze, meritul principal e al celor patru factori poştali din sat, în frunte cu şefa oficiului, Elena Uncu. De la ea aveam să aflu că este unul dintre puţinii – trei-patru – specialişti în domeniu din raionul Călăraşi, ea absolvind, cu mai mulţi ani în urmă, Tehnicumul de Telecomunicaţii. Am mai aflat că este consilier local, aleasă pe listele Partidului comuniştilor, dar cu care, a ţinut să precizeze cu o deosebită insistenţă, nu are nimic în comun. A fost un joc al întîmplării din timpul cînd se întocmeau listele candidaţilor la funcţia de consilieri locali.
Cu o dezinvoltură demnă de invidiat, Elena Uncu a explicat cum şi de ce s-a ajuns la această performanţă în ceea ce priveşte abonarea la “Expresul”: “Odată cu dispariţia fostului ziar raional, oamenii noştri  nu mai aveau acces la informaţia locală. Astfel că “Expresul” a fost binevenit. Apoi, costul abonamentului este destul de accesibil. După ce am citit personal cîteva ediţii ale ziarului, m-am convins că “Expresul” are o politică editorială destinată şi cititorului simplu, adică publică materiale accesibile şi sub aspect de conţinut, dar şi de limbaj. În sfîrşit, am orientat potenţialii abonaţii la faptul că, prin intermediul acestui ziar, vor putea să se felicite reciproc cu ocazia diverselor evenimente din viaţa lor, să facă diferite anunţuri – toate acestea la costuri destul de acceptabile pentru buzunarul unor săteni care, se ştie, nu prea au bani pentru aceasta”. Şefa Oficiului poştal din Bravicea s-a declarat mulţumită de rezultatul obţinut, expimîndu-şi speranţa că, cu timpul, numărul bravicenilor abonaţi la “Expresul” va creşte, pentru că, a subliniat dînsa, “un om informat este unul mai puternic”.
Dar, a ţinut ea să puncteze, “şi ziarul trebuie să fie pe potriva aşteptărilor cititorilor, să publice în paginile sale temele cele mai stringente, să nu ocolească realităţile vieţii de zi cu zi, fie ele bune sau mai puţin bune”.
Tot de la ea am mai aflat că la Bravicea oamenii citesc, citesc şi alte ziare. Cei interesaţi fie că le abonează, fie că le cumpără direct de la Oficiul poştal.
Numai cuvinte bune despre activitatea poştaşilor de la Bravicea am auzit şi de la Natalia Jeverdan, directoarea Centrului de Poştă Călăraşi, care, în alte situaţii şi cu privire la alţi factori poştali din raion este mai rezervată.
Referindu-se la Elena Uncu, care e şi consilier local, primarul Constantin Popa a precizat că este activă şi aduce în atenţia consiliului cele mai actuale subiecte, multe dintre care servesc ulterior drept temei pentru deciziile luate de acesta.
Deci, dacă se doreşte,  dacă omul manifestă dragoste şi aplecare faţă de profesia sa, faţă de obligaţiunile sale, reuşeşete. Asta a demonstrat Elena Uncu – că e omul potrivit la locul potrivit.
CĂLĂRAŞI | Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *