Un potenţial ministru – de la Costuleni

Octavian Ticu
Sursa: europalibera.org

Octavian Ticu
Sursa: europalibera.org

Ministerul Tineretului şi Sportului ar putea avea, în scurt timp, un nou şef. Este vorba de Octavian Ţîcu, multiplu campion naţional la box, dar şi istoric.
S-a născut la 21 august 1972 la Costuleni, satul care, recunoştea dînsul într-un interviu pentru “Expresul”, la 30 ianuarie 2009, îi este foarte drag. “Mi-i cunoscută şi mi-i dragă orice bucăţică de aici, care mă leagă de copilărie, mă face să mă simt din nou copil”.
În prezent, Octavian Ţîcu este şef de catedră la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). A participat la Jocurile Olimpice din Atlanta (1996), este medaliat cu argint la Cupa Europei (1999). Este autor al monografiilor „Problema Basarabiei și relațiile sovieto-române în perioada interbelică (1919-1939)” și „Fotbalul în contextul transformărilor democratice din Europa de Est. Cazul Ucrainei, României, Republicii Moldova” (împreună cu Boris Boguş).
Deputatul Ion Hadîrcă a confirmat faptul că la nivel de partid (Partidul Liberal) se discută ca actualul ministru al Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, să fie numit în funcția de șef al Agenției „Moldsilva”, iar în locul lui să vină Octavian Țîcu.
Dacă se va întîmpla aşa, Costuleniul se va putea mîndri că a dat doi miniştri în ultimul deceniu, primul fiind Vitalie Vrabie, ministru al Administraţiei Publice Locale în Guvernul Tarlev, apoi ministru al Apărării în guvernele Tarlev şi Greceanîi.
Premierul Vlad Filat are doar cuvinte de laudă în adresa lui Octavian Țîcu, unul din candidații la funcția de ministru al Tineretului și Sportului, informează Jurnal.md.
„Nu am discutat cu Octavian, pentru că nu am avut o propunere oficială. Îl cunosc foarte bine. Am sudiat împreună la Iași. Este un sportiv de performanță și un profesionist. Dacă va fi înaintată candidatura dânsului, urmează să să avem o discuție, după care voi lua o decizie”, a declarat astăzi Filat.
Astăzi, Ministrul Tineretului și Sportului, Ion Ciobanu, și-a dat demisia.
UNGHENI | Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *