Anul trecut, femeile din Republica Moldova au primit salarii cu 15,6% mai mici decât bărbații. În termeni monetari, o femeie a primit cu 29…

Anotimpurile sunt toarse de roata vremii încet, fără să ne lase să înțelegem că viața trece. Conform unui studiu, cei mai fericiți oameni trăiesc…
Chiar dacă are o istorie de mai bine de 500 de ani, satul Oricova, care este parte componentă a orașului Călărași, nu a avut…
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a participat, la invitaţia preşedintei raionului Ungheni (Republica Moldova), Ludmila Guzun, la o întâlnire bilaterală moldo-română referitoare la…
Nina Ulinici din Nisporeni, o tânără de 28 de ani, are multe vise, pe care vrea neapărat să le realizeze. Și-a pus câteva scopuri,…
Până la sfârșitul anului, Spitalul raional din Călărași va avea un nou sistem termic, care îi va asigura și căldură pe timp de iarnă,…
De acum încolo, locuitorii satului Șendreni au la dispoziții condiții mult mai bune pentru a-și întrema sănătatea. Și asta, pentru că, la începutul lunii…
În anul 2017, pensia a crescut în medie cu 220 de lei. Adică, cel ce avea 20 mii de lei – sunt și din…
O seară de neuitat, cu romanțe vechi, dar care îți aduc fiori și azi, a avut loc la Călărași pe 12 octombrie. E pentru…
Dacă aveți cumva colegi de serviciu, care, în ultima perioadă, au un comportament mai neobișnuit, au devenit mai retrași, mai indiferenți, mai irascibili, nu…
Cred că suntem unicul popor, drag cititor, care crede cu încăpățânare că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Unicul popor care,…
Zilele trecute, absolut întâmplător, aflăm o veste minunată: la maternitatea din Ungheni s-au născut tripleți. Bebelușii sunt bine, mama – la fel, medicii au…
Sadova și-a găsit un frate la aproape 500 de kilometri depărtare. Distanța nu i-a speriat. Dimpotrivă, se pare că i-a apropiat. La final de…
Are la activ 37 de ani lucrați în domeniul obstetricii și ginecologiei. A ajutat zeci de mii de femei să-și recapete sănătatea, să aibă…
Pompierii voluntari ai Postului de pompieri și salvatori voluntari ”Hans Kohler” din Sipoteni au participat la o aplicație demonstrativă, alături de pompierii profesioniști. Este…
În toate chioșcurile și oficiile poștale din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași! Fii primul care află: – istoria ”covorului fermecat” de la Ungheni; –…
Pe 18 octombrie, s-a semnat un acord de colaborare. În prezența reprezentaților Inspectoratului General al Poliției, Igor Vrănescu, șeful Inspectoratului de Poliție Ungheni a…
A vrut să facă ordine în grădină, dar nu a mai reușit. Acolo și-a găsit sfârșitul. La finele lunii septembrie, o femeie în vârstă…
Călărășenii își doresc un muzeu în aer liber. Își doresc să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural, istoric, monumentalist, dar și simbolistica unui popor,…
Fiecare al cincilea învingător al concursului național ”Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”, este din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași. Concursul a ajuns…
”Aș vrea mult să trăiesc la Frăsinești, să merg aici la bibliotecă, să admir lumea cărților și să stau la sfat cu bibliotecara Iulia…