Operațiunea ”COCOȘUL”!

De astăzi e oficial. Anul Cocoșului a intrat în drepturile sale. Potrivit calendarului chinezesc, e vorba de anului Cocoșului de foc, pentru care sunt caracteristice culorile roșu-galben, iar anotimpul cel mai favorabil – vara. Anul Cocoșului se va finaliza pe 15 februarie 2018.  Chinezii – cu cocoșii lor, iar noi – cu cocoșii noștri.
”EXPRESUL” a decis să desfășoare o adevărată operațiune: Operațiunea ”Cocoșul”. Vedeți ce ne-a ieșit.
 

Despre cocoșul din coteț

De vreo patru ani, Dinu Cotruță din Hoginești crește pui. La moment, are în coteț doar vreo 20 de păsări, dar, atunci când vine primăvara, cotețul se umple cu sute de pui, pe care îi crește și apoi îi vinde.
”Nu este greu să îi crești, principalul e să știi de ce au nevoie. Eu deja știu când vor să mănânce, când vor mângâiați sau când, pur și simplu, mă așteaptă”, povestește hogineșteanul. ”Care este rolul unui cocoș într-un coteț?”, l-am întrebat. Dinu Cotruță a răspuns imediat: ”Doar pentru incubație e bun. Altceva – la nimic”. Ce mai, cocoșul este șeful în cotețul său. Dar numai unul! Ceilalți cocoși se retrag.
”De ce se bat cocoșii?”, îl întreb. ”Pentru găini”, răspunde, după care explică: ”Ca și orice mascul, trebuie să arate cât e de puternic”.
Dinu Cotruță ne-a spus și de ce ”dansează” cocoșii, de ce cântă, cum au grijă de găinile lor.
Ne-a explicat și cum să cunoaștem care va fi cocoș chiar din prima zi a puiului: ”Penele de pe aripile viitorilor cocoși sunt mai lungi decât ale viitoarelor găini”. Este primul semn. Un alt indiciu este creasta, dar și mărimea puiului. ”Nu e nimic complicat”, a concluzionat  crescătorul de pui din Hoginești.
Și carnea de cocoș este diferită de cea de găină. ”Este un pic mai întunecată, are un gust specific și mai gelatinoasă”, spune.
”Asociați cumva cocoșul cu ceva sau cineva?”, îl mai întreb. ”Niciodată nu am făcut o asociere între cocoși și oameni. Doar cu curcanii am făcut”, răspunde râzând. ”Și cu cine asociați curcanul?”. ”Cu Dodon!”.
Știați că…
Cocoșii cântă pe toată durata zilei. Cântă pentru a-și semnaliza poziția, dar și pentru a comunica cu găinile.
Cântatul de dimineață al cocoșului are rolul de a-i semnaliza pe ceilalți masculi că el e stăpânul, iar găinile sunt ale lui. Totuși se mai întâmplă să auzim câte un cantat de cocoș la miezul nopții. Asta se întâmplă atunci când pasărea sesizează un pericol.
Cocoșii dansează ca să le arate găinilor cine este „șeful”. Ei se învârt în semicerc, țanțoși, cu o aripă întinsă. Uneori cotcodăcesc,  se înfoaie și încep să gonească femelele. E ca un dans prin care își impun autoritatea.
 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *