VIDEO | Apeduct renovat
În orașul Ungheni s-au început lucrările de renovare a apeductului pe cele mai problematice sectoare. Aceasta a fost posibil grație unui credit de două…
În orașul Ungheni s-au început lucrările de renovare a apeductului pe cele mai problematice sectoare. Aceasta a fost posibil grație unui credit de două…
Mai mulți ungheneni susțin că Stația Gării Feroviare Berești, unde se opresc și trenurile de pasageri cu rută internațională, reprezintă un adevărat pericol pentru…
Sezonul estival este pe sfirșite și o dată cu aceasta își încheie activitățile pentru acest an și taberele de odihnă.Cele trei tabere de odihnă…
Șefii secțiilor și direcțiilor serviciilor desconcentrate, precum și reprezentanții APL s-au întrunit marți într-o ședință cu directorul Centrului de Combatere a Crimelor Economice și…
Perioada de recoltare a cerealierelor s-a încheiat la Ungheni la 12 august. În pofida greutăților economice din anul curent, dar și a capriciilor naturii…
La şedinţa Consiliului raional din 4 august curent, fracţiunea comunistă, cea mai numeroasă de altfel din consiliu (14 consilieri), a scandat: „Jos trădătorii!”, referindu-se,…
Pentru anul de studii 2011 – 2012, ministerul Educaţiei îşi propune să închidă 33 de şcoli din 12 raioane ale ţării. Doar în 11…
Aleea de castani din Ungheni, cu o lungime de peste cinci kilometri, care este şi mîndria unghenenilor, ar putea să dispară într-o bună zi….
Zilele oraşului Ungheni, organizate la sfîrşitul lunii august, vor veni cu o mare premieră. În scenă îşi va face aparţia o trupă în care…
Are două specialităţi: inginer-constructor şi business-administrare. Acestea îl ajută în ceea ce face la ora actuală. Lucrează în business de mai bine de douăzeci…
Pregătirea instituţiilor şcolare şi preşcolare din raionul Ungheni către noul an de studii este încă în plină desfăşurare. În unele mai sînt încă multe…
Începe încorporarea de toamnă. Potrivit unei decizii a Consiliului raional din 4 august curent, pe durata întregii luni septembrie, autorităţile administraţiei publice locale, în…
Biserica mănăstirii Sf. Gheorghe poartă hramul Sf. Mare Mucenic Panteleimon. Sute de enoriași s-au adunat marți, 9 august, în acest lăcaș sfînt pentru a…
Contabilii din raionul Ungheni au participat, vinerea trecută, 29 iulie, la cea de a treia masă rotundă organizată de Asociaţia contabililor şi auditorilor profesionişti…
De acum înainte, adopţia copiilor se va face mai greu, căci au fost înăsprite condiţiile de adopţie. Familiile care vor dori să înfieze un…
Circa 30 de angajaţi ai Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei (DASPF) sînt în pragul declanşării unei greve. Pe 28 iulie, timp de jumătate…
Ansamblul de cîntece şi dansuri populare „Struguraş” de la Palatul culturii din Ungheni a încîntat publicul leton cu spectacolul extraordinar pe care l-a prezentat…
„Pentru cei ce îşi fac griji că, urmare a alegerii în funcţia de viceprimar al unui reprezentant PCRM, nu vor mai veni investiţii la…
O semeaţă Cruce, de 35 de metri se înalţă acum de-asupra Nisporenilor. Este construită capela şi trasă linia de curent electric. Au început lucrările…
Profesionalismul şi eficienţa evidenţiate prin îndeplinirea calitativă a atribuţiilor de serviciu şi tendinţa continuă spre perfecţionare profesională a colaboratorilor Serviciului Vamal au contribuit la…