Exemple frumoase, demne de urmat de toţi cei ce se consideră cetăţeni adevăraţi

Forumul regional ”Împreună vom reuși”Deşi e primăvară, echipa proiectului „Cetăţeni activi  pentru comunităţi prospere în regiunea de frontieră cu Uniunea Europeană” şi-a numărat… bobocii. Pe 26 aprilie, în sala de şedinţe a Consiliului raional Ungheni a venit multă lume, pentru a participa la Forumul regional ”Împreună vom reuși”.
„Chiar dacă sună scurt și laconic, genericul forumului ar putea fi citit atît de la stînga la dreapta, cît și invers. Sensul va rămîne neschimbat”, a remarcat, chiar de la bun început, Svetlana Ciobanu, directorul executiv al Centrului Regional de Dezvoltare Durabilă, care a şi implementat proiectul respectiv.
Reprezentanții autorităților publice locale, ai mediului de afaceri, dar și ai societății civile din cele şapte comunități beneficiare, aflate în regiunea de frontieră cu UE: orașul Ungheni, comunele Măcăreşti,Valea Mare, Zagarancea, Petreşti, Sculeni şi satul Costuleni, au format publicul țintă.
Agenda forumului a fost una plină de conținut. Participanții au fost informați și sensibilizați privind importanța participării civice în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice locale, care pot contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din comunitățile lor. În acest context, Svetlana Ciobanu a subliniat: „O bună guvernare poate fi obținută prin implicarea tuturor cetățenilor în soluționarea problemelor locale, și nu doar a primăriilor”. Totodată, dînsa a încurajat prezența pentru a dezvolta parteneriate locale, regionale și transfrontaliere.
Un alt segment la care s-a atras atenția au fost tinerii și felul în care aceştia se implică în realizarea unor schimbări pozitive în comunităţile de unde provin. Drept exemplu pozitiv au fost aduse realizările Grupului Local de Tineri „Fondul pentru Tineri din Ungheni”, format din 12 membri, care se ocupă de promovarea voluntariatului, dar și de colectarea de fonduri pentru implementarea mai multor proiecte.
Au fost prezentate de asemenea practicile de succes ale ONG-urilor active și grupurilor de inițiativă civică în soluționarea unor probleme ale localităților partenere în proiectul „Cetăţeni activi pentru comunităţi prospere în regiunea de frontieră cu Uniunea Europeană”. Aceste practici s-au oglindit în 70 de proiecte implementate în orașul Ungheni și în unele sate din raion, iar valoarea totală a lor a depășit 1,5 milioane de lei, fonduri pe care tinerii le-au colectat din comunitate pentru comunitate.
Forumul Regional „Împreună vom reuşi” a fost organizat de Centrul Regional de Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu autorităţile publice locale, societatea civilă şi mediul de afaceri.
Acest eveniment, ca de altfel şi implementarea proiectului, au fost posibile graţie ajutorului generos al poporului american, oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP).
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *