Un tort de sărbătoare pentru ungheneni

tort de sarbatoare pentru ungheniCu ocazia aniversării a 135-a de la inaugurarea podului feroviar peste Prut, numit recent, printr-o decizie a Consiliului orăşenesc, „Gustave Eiffel”, Primăria Ungheni a pregătit un tort gigant de toată frumuseţea.
Bijuteria culinară a costat 2600 de lei și a fost pregătită de cofetarii de la SA ”Ricco Mario”, filiala Sculeni. Anatol Vlădeanu, specialist în probleme comerț de la Primăria Ungheni, s-a ocupat nemijlocit de identificarea celor mai iscusiți cofetari din raion, care să poată îndeplini o comandă specială.
Inițial, era planificat un tort cu o greutate de 30 de kilograme, dar, după anumite calcule, s-a stabilit că va fi suficient şi un tort mai mic, de doar 20 de kilograme. 
Zis şi făcut. Cofetarii de la Sculeni s-au apucat de lucru. Anatol Vlădeanu a avut grijă să le pregătească o schiță a podului aniversar, astfel ca tortul să corespundă evenimentului. „Ne-am dorit să fie nu doar gustos, dar și cu un aspect deosebit”, a recunoscut dînsul.
Potrivit directorului SA ”Ricco Mario” filiala Sculeni, Ricu Călin, tortul dedicat podului ”Eiffel” a fost preparat într-un timp foarte scurt, la el lucrînd o echipă formată din trei cofetari cu experiență. Dînsul nu a dorit să divulge tehnologia preparării, nici reţeta. A menţionat doar că au fost utilizate patru feluri de aluat. ”Un tort poate deveni uşor o operă de artă în mîinile unui cofetar care are o imaginație bogată și abilități de sculptor”, a remarcat Ricu Călin.
Iar cofetarii din Sculeni sînt adevăraţi artişti. Au demonstrat-o deja cu prisosinţă. Pînă în prezent, au realizat şi torturi sub formă de  maşini, de flori etc. Cel mai mare tort a cîntărit 35 de kilograme, fiind comandat de reprezentanţi ai etniei rome.
Din tortul de sărbătoare „Eiffel” a reușit să guste multă lume, inclusiv Ambasadorul Franţei în R. Moldova, Excelenţa Sa Gerard Guillonneau. Doar Anatol Vlădeanu n-a pus pe limbă nici măcar o fărîmă. „Nu l-am gustat, dar sînt sigur că a fost foarte gustos, căci s-a consumat repede și în întregime”, a spus dînsul în încheiere.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *