Noțiunea de muzeu virtual a fost introdusă în legislație. Deputații au adoptat, astăzi, o serie de modificări ale cadrului normativ care reglementează activitatea muzeelor. Inițiativa…
Milioane pentru Spitalul raional
S-ar putea ca Ungheniul să aibă, în scurt timp, cea mai modernă secţie de chirurgie din regiune şi asta, datorită unui grant în valoare…
FOTO | La Ungheni, Ziua Independenţei a fost marcată altfel decît de obicei
Sala de şedinţe a Consiliului raional Ungheni nu a văzut atîta lume bună, adunată laolaltă, de ani şi ani. Oaspeţi importanţi, printre care preşedintele…
FOTO | Primul Sunet a răsunat pentru a cincea oară în Colegiul Naţional de Grăniceri
Conducerea Serviciului Grăniceri a fost prezentă astazi în mai multe instituţii de învăţămînt din ţară pentru a participa la careul solemn dedicat Zilei Cunoştinţelor…
EDITORIAL | Arcadie Gherasim: Avem nevoie de noi
Au trecut sărbătorile, şi iată-ne în prima zi de toamnă. Iar pentru că toamna se numără bobocii, eu propun să coborâm cu tot cu…
VIDEO | Păreri împărțite despre limba noastră
Programul zilei de 31 august a început cu feilicitări din partea autorităților locale și depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu, a urmat…
Rapid şi FC Costuleni se întâlnesc din nou
La doar patru zile de la întâlnirea din Divizia Naţională, FC Costuleni şi Rapid Ghidighici se întâlnesc din nou pe teren. Cele două echipe…
Cei mai frumoşi ani din viaţa unui primar
Pentru Gheorghe Filipovici, primarul de Boghenii Noi, anii 1989-1991 au fost cei mai furmoşi din viaţă. Se simte un norocos, căci s-a aflat în…
FC Costuleni cere limba de stat la şedinţele tehnice ale meciurilor din Divizia Naţională
Clubul de fotbal FC Costuleni solicită FMF şi colaboratorilor săi să se adreseze în limba de stat în timpul dedicat partidelor de fotbal din…
Dacă ar fi chemată pe baricade, ar merge fără nici o ezitare
Deşi prin vene îi curge sînge găgăuz, Maria Buruiană, profesoară de limba rusă la Liceul “Gheorghe Asachi” din Ungheni, s-a încadrat chiar din primele…
VIDEO | Jurnal TV la Ungheni
De Ziua Independenţei, echipa Jurnal TV a realizat un reportaj la Ungheni. Sursa: Jurnal TV
Ungheneanul Victor Mihalachi a făcut senzaţie la Poznan
Victor Mihalachi, originar din Floriţoaia Veche, a făcut senzaţie la Poznan. Împreună cu Alexandru Dumitrescu, acesta, nu a avut rivali nici la Universiada Mondială…
ESENŢIAL | MOLDOVA, atîtea sensuri în numele tău
M-am tot chinuit, zilele acestea, să găsesc cuvinte mai deosebite pentru un editorial dedicat Republicii Moldova, zilei sale de independenţă. Dar în cap îmi…
VIDEO | Cursa de ciclism
Traseul de vineri al ciciliştilor s-a finalizat în oraşul Ungheni, unde participanţii au fost întîmpinaţi de conducerea oraşului şi de patruzeci de ciclişti amatori…
Prin dans, spre afirmare
„Ne propunem să promovăm adevăratele valori şi performanţele copiilor noştri”, declara, acum două luni, Angela Ciornea, coordonatoarea Grupului de Iniţiativă „Amicii” din Ungheni, în…
Neşterse amintiri
Zi cu roşu-n calendar Era la şase zile după ce preşedintele rus Gorbaciov devenise prizonier. Moş Grigore Frimu, unicul meu prieten de pe atunci,…
CHESTIONAR | LUDMILA GUZUN, doamna ce are multe idei pe care şi le propune să le realizeze pas cu pas
De aproape 30 de ani locuieşte la Ungheni. S-a îndrăgostit de acest oraş din prima zi. Aici a găsit oameni minunaţi, mai frumoşi, mai…
VIDEO | Ungheni – pentru o viaţă mai sănătoasă!
Cu genericul ” Ungheni-pentru o viaţă mai sănătoasă!”, a fost lansat un proiect social al Companiei Efes Vitanta Moldova Brewery, graţie căruia la Ungheni…
VIDEO | Schimbări în domeniul învăţămîntului
Şeful interimer al Direcţiei Generale de Învăţămînt, Tineret şi Sport Ungheni a menţionat că anul acesta a fost demarat un proces mai amplu de…
FOTO | Ochire retrospectivă, peste 20 de ani de la declararea independenţei
Opt deputaţi, aleşi pe circumcripţiile oraşului şi raionului Ungheni, au votat, în acea zi de 27 august 1991, Independenţa. Ce au simţit atunci? Ce…
Indiferent unde s-ar afla, ştie că se va descurca şi va obţine succese
A plecat din Moldova cu cinci ani în urmă. Pe atunci avea doar 20 de ani şi studia la Universitatea Tehnică din Chişinău tehnologia…