În prima zi de la lansarea platformei compensatii.gov.md, au fost depuse peste 50 de mii de cereri pentru compensații la resursele energetice, iar autoritățile…
Dă-ne, Doamne, apa (sau mintea?) cea de pe urmă…
În sfîrşit, Cerurile ne-au plîns de milă. A plouat. Dar am impresia că ploaia asta nu a fost din apă condensată la rece, din…
9.840 de țigarete descoperite la P.T.F Sculeni
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F Sculeni împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse și nedeclarate, în podeaua autovehiculului unui bărbat 9.840 țigarete cu…
Bumacov a venit la Ungheni să-i dea replica lui Voronin
Nici căldura mare din ziua de 5 iulie, nici distanța de peste 100 de kilometri nu l-au făcut pe ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, să…
FOTO | 30 de ani de tradiţie
Covoarele produse la Ungheni pot fi văzute astăzi în multe case şi instituţii din lumea întreagă, iar întreprinderea producătoare este cea mai mare din…
O nouă promoţie de asistenţi medicali a pornit la drum
Proaspeţii absolvenţi ai Colegiului de medicină din Ungheni, 123 la număr, s-au adunat, la început de iulie, pentru a răsfoi din albumul amintirilor. Unii…
Apa din Prut a ajuns pe cîmpurile de legume din Mănoilești
Legumicultorii din satul Mănoilești, raionul Ungheni pot răsufla ușor, iar seceta nu le va mai da bătăi de cap. Grijile în ceea ce priveşte…
Prognoza meteo în Ungheni, Nisporeni și Călărași. 16 – 22 iulie
16 iulie noaptea – + 18° (cer puţin noros) ziua +26° (cer puţin noros, ploaie slabă) 17 iulie noaptea – +15° (cer puţin noros,…
Horoscop săptămînal. 16 – 22 iulie
Berbec Veţi trece printr-o perioadă mai încordată în relaţia de cuplu. Pe plan financiar, norii negri se ridică şi se întrevăd nişte perspective frumoase….
Esențial | Nu mai sîntem noi buricul pămîntului
Ungheniul are cele mai multe proiecte realizate, Ungheniul are atrase investiţii de milioane, Ungheniul a fost capitala tineretului, Ungheniul are cei mai buni oameni,…
Un lămîi pentru fiecare casă
Lămîiul şi mandarinul devin tot mai îndrăgite de către iubitorii plantelor de apartament. Cine nu a pus vreodată o sămînță de lămîie în ghiveci,…
Caisele, un remediu dulce de vară
Prin aroma pe care o au, caisele ne duc cu gîndul la un desert natural şi răcoritor într-o zi toridă de vară. Însă nu…
VIDEO | Tzolul (Wake Up Moldova) Ep.6 – Moldovenii La Odihnă
Echipa proiectului Tzolul (Wake up Moldova), a lansat cel de-al 6-lea episod, în care sînt criticate și ironizate stilul și modul în care un moldovean…
VIDEO | Nisporeniul – zero datorii. Călăraşul – în primii zece datornici. Ungheniul?
Banii pentru pedagogi s-au blocat în conturile administraţiei publice locale. În pofida faptului că au primit toate transferurile de la bugetul de stat, 28…
Rețete culinare. Pui cu legume
Ingrediente: Un pui, 2 cepe mijlocii, 2 ardei dulci, 2 roşii, 8-10 ciuperci, un dovlecel, usturoi, ulei, jumătate de pahar de vin alb sec,…
ZEL “Ungheni- Business” va avea un nou rezident “OLTAMAX PLUS” SRL
La data de 12 iulie 2012, a avut loc concursul de selectare a rezidenţilor la care a candidat compania ”Oltamax Plus” SRL . În…
Înainte de a uita
În mod instinctiv, oamenii se proiectează neîncetat în viitor. Ei trăiesc cu speranţa că mîine le va fi mai bine. De unde oare le…
FOTO | Caricaturi cu parlamentarii moldoveni
Caricaturistul unghenean Alexandru Plăcintă s-a ținut de cuvînt (vezi aici) și a organizat expoziția de caricaturi ale tuturor parlamentarilor moldoveni. Vezi mai jos cîteva…
Flacăra veşnic vie de la Petreşti. O familie prepară bucate la ea
O gaură în pămînt, cîteva pietre de jur-împrejur şi un disc de la roata maşinii. Acesta este aragazul pe care l-a improvizat, în curtea…
FOTO | Fîntîni
Săpatul, îngrijirea şi sfinţitul fîntînilor continuă se rămînă o frumoasă tradiţie şi în secolul al XXI-lea. Fotografie din broșura „Orașul Ungheni în imagini”