Elevii călărășeni și ungheneni s-au impus, în acest an, la Olimpiada națională la istorie, demonstrînd cunoștințe foarte bune. Adriana Zgîrvaci, elevă în clasa a X-a la Liceul “Mihail Sadoveanu” din Călărași, s-a clasat pe locul I. La fel și Cristian Prepeliță, elev în clasa a XI-a la Liceul ”Mihai Eminescu” din Ungheni. Cei doi deja și-au asigurat cîte un loc la studii, din contul bugetului, la Institutul de studii penale şi criminologie aplicată din Chişinău, dar și la Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universității de Stat din Moldova.
A revenit acasă cu o mențiune și Iuliana Lupu, elevă în clasa a XII-a la Liceul “Vasile Alecsandri” din Ungheni.
De notat că la această olimpiadă, desfășurată în perioada 5 – 7 aprilie, la Chișinău, au participat 180 de elevi din clasele IX – XII din instituții de învățămînt preuniversitar din întreaga republică.
Natalia Junghietu
Își trăiește viața alături de florile din oraș
Știați că pe gazoanele cu flori decorative din orașul Ungheni cresc peste 20 de soiuri de flori? Despre fiecare în parte ar putea vorbi ore în șir o femeie cu mîinile bătătorite și fața chinuită – Ecaterina Pădure, muncitoare la Întreprinderea Municipală “Servicii comunale” Ungheni.
De 18 ani, de-I soare, de-I vînt, de ninge sau plouă, în fiecare dimineață, la ora 6.00, ea este prezentă la datorie. Pe lîngă faptul că aduce în ordine străzile orașului, curățîndu-le de gunoi, de vreo șapte ani mai are grijă și de florile din oraş. Toate sînt plantate de mîna ei. Le îngrijește, le udă, le prășește… Mai pe scurt, își trăiește alături de ele viața.
Trandafirul este rege la Ungheni. Chiar dacă nu ştie numărul exact al acestor flori, Ecaterina Pădure zice că-s foarte multe, vreo mie. “Avem trandafiri de mai multe culori și specii, sînt și clasici, și pitici”, afirmă dînsa, după care continuă:”Cu părere de rău, majoritatea sînt deja bătrîni și trebuie reînnoiți”.
În mini-grădinile publice din oraș se mai regăsesc şi multe alte flori, printre care: astrele, calendula, viola, lobelia, romanițele.Ungheniul de toamnă își bucură vizitatorii cu crizanteme, iar cel de primăvară- cu lalele și narciși.
”Îmi place să îngrijesc de flori şi mi se rupe inima cînd văd că nu se păstrează munca mea, mai ales de sărbători. Lumea le rupe, le distruge, calcă iarba”, povesteşte cu tristeţe Ecaterina Pădure. Dînsa susţine că unele soiuri de flori, mai frumoase, chiar și se fură.
Deși recunoaște că nu are studii în domeniul floriculturii, ea spune că “a furat” meseria de la o fostă colegă de serviciu. “Nu știu cum să creez un design floral profesionist, o fac așa cum îmi vine în cap și după fantezia mea”, menţionează. Are secretele ei. De exemplu, ține cont de înălţimea plantelor şi zice că cel mai frumos iese cînd în centru se află florile cele mai înalte, iar spre margini – cele mai joase.
Ecaterina Pădure nu scapă niciodată ocazia să analizeze cam cum arată mini-grădinele cu flori la Chişinău, în alte oraşe pe unde ajunge.
Revenind la Ungheni, neapărat încearcă să reproducă cîte ceva din cele văzute. Fiind întrebată cum de reuşeşte, ea răspunde sincer: “Dacă nu iubești florile, ele nu cresc”.
Apropo
Ungheniul este considerat unul dintre cele mai verzi oraşe din țară. Spațiile verzi ocupă aici, în prezent, o suprafață de 485 mii de metri părtrați, dintre care: parcuri – 246 mii metri părtrați, scuaruri – 90 mii mp. Gazoanele, inclusiv cele cu flori decorative, ocupă o suprafață de 150 mii m. p. Pentru întreținerea și amenajarea lor, se cheltuie anual circa 100 mii de lei.
UNGHENI | Ina Landa
Trei premii într-o săptămînă
Săptămîna trecută, ziarul EXPRESUL s-a mai învrednicit de trei premii. Trei laureați la trei categorii diferite.
Ina Landa a fost declarată învingătoare la concursul intern al Asociaţiei Presei Independente din Moldova, la categoria „Cea mai bună fotografie”, în special, pentru fotoreportajul „La datorie”. Poza reflectă o acţiune promptă a pompierilor nisporeneni, care au venit la timp şi au stins un incendiu ce a izbucnit, în primăvara anului trecut, în plină stradă. Toți membrii juriului, în unanimitate, i-au acordat locul I. La această categorie au concurat opt participanți.
Tot cel mai bun, în cadrul aceluiași concurs, a fost declarat site-ul Expresul.com și, implicit administratorul acestuia, Vitalie Harea. Cel mai bun printre cele 14 pagini web!
Ambii au primit în dar cîte un hard disc portabil cu o capacitate de 500 GB. Concursul este organizat al doisprezecelea an consecutiv, fiind o competiţie internă a instituţiilor mass-media reunite în cadrul API.
Și Natalia Junghietu a fost la înălțime. Ea a obţinut diploma de laureat în concursul privind mediatizarea subiectelor din domeniul sănătăţii reproducerii, planificării familiale şi drepturilor sexual-reproductive. Profesionalismul şi valoarea ei au fost apreciate de Societatea de planificare a familiei din Moldova şi Reţeaua organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul promovării sănătăţii şi drepturilor în sănătatea reproducerii. Au aplicat la acest concurs opt jurnalişti din întreaga republică. Premiul obţinut a fost un reportofon performant.
Anul 2013 a adus în redacţia EXPRESUL deja patru premii, în februarie Natalia Junghietu obţinînd premiul I la concursul de materiale jurnalistice privind promovarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse non-privative de libertate.
Lucia Bacalu
Mănăstirea Veverița – un locaș în sînul naturii
Mănăstirea Veverița este o așezare monastică, întemeiată pe la 1922-1924, situată la marginea satului cu același nume din raionul Ungheni, avînd o gospodărie mare și o biserică frumoasă.
Mănăstirea cu hramul „Maica Domnului Bucuria tuturor scîrbiţilor” a fost întemeiată de arhimandritul Ghenadie Vornicescu. În 1948 mănăstirea Veverița a devenit temporar schitul mănăstirii Căpriana, iar în 1952 a fost închisă definitiv. Unii călugări au fost întemnițați, ceilalți s-au refugiat și doar doi călugari, Tarasie și Antonie, care nu au acceptat să plece şi locuiau în satul Veverița, au fost uciși în circumstanțe neelucidate după 1960.
Clădirile mănăstirii au fost distruse de gospodăria agricolă din localitate. Biserica a fost folosită ca depozit, iar mai tîrziu a fost transformată în grajd. În 1985 biserica mănăstirii a fost incendiată.
Lăcașul a fost reînființat în 1993 ca mănăstire de călugărițe, iar în 1995 a redevenit mănăstire de călugari. În august 1994, mai la deal de biserica ruinată, s-a pus fundația bisericii de iarnă, stareției și chiliilor pentru monahi.
Aceste construcții au un plan deosebit; aripa dreaptă, unde se află biserica de iarnă, este realizată în stil rusesc, iar cea stîngă în stil gotic. Deasupra tindei, care împarte clădirea în două, se înalță o clopotniță în stil gotic, masurînd 35 m. Forma interioară a bisericii de iarnă este dreptunghiulară, fără delimitări între pronaos și naos. Altarul este despărțit de naos prin iconostasul simplu. Tavanul bisericii este drept, iar pereții sînt împodobiți cu diferite icoane. Pe acoperiș, deasupra naosului, se înalță trei turle.
Sursa: moldovenii.md
VIDEO | Ziua bibliotecarului marcată într-o atmosferă de sărbătoare la Ungheni
Bibliotecari din toată țara au marcat pe 23 aprilie ziua lor profesională. Și la Ungheni mai mulți lucrători din domeniu și-au marcat ziuaîntr-o atmosferă de sărbătoare, deși profesia de bibliotecar nu este una prea solicitată pe piața muncii din Republica Moldova , bibliotecarii din Ungheni spun că este totuși o profesie nobilă și ei se dedică totalmente acesteia.
Deși trăim într-o era a tehnologiilor moderne, lucrătorii din sfera bibliotecii sunt de părerea că nimic nu poate înlocui rolul cărții în societate.
În prezent ăn raionul Ungheni activează 58 de bibliotececi publice și circa 80 de bibliotecari.
Sursa: Euronova TV
VIDEO | O mașină a fost lovită de un tren de pasageri la intrarea în Ungheni
Un accident rutier s-a produs la trecerea peste calea ferată la intrarea în orașul Ungheni. O mașină de marca Volkswagen a fost lovită de un tren de pasageri care circula pe ruta Chișinău – Moscova.
Din fericire, în automobil se afla doar conducătorul auto care a reușit să părăsească mașina în timpul impactului. Șoferul mașinii nu a dorit să vorbească în fața camerei, însă martorii spun că impactul a fost unul puternic.
Detalii urmăriți în reortajul de mai jos.
Sursa: Euronova TV
Medicamente pentru bolnavi
O tonă şi jumătate de medicamente a ajuns, vineri, 12 aprilie, la Ungheni. Acestea au fost aduse de Asociaţia PHI din Anjour, Franţa, şi urmează a fi distribuite la centrele de sănătate Sculeni şi Măcăreşti. „Este un ajutor binevenit şi exact la ţanc”, a declarat Nicolae Săculţanu, directorul Centrului de Sănătate Măcăreşti, explicînd şi de ce: „Lumea de la sat trăieşte foarte greu şi nu îşi poate permite să cumpere toate medicamentele prescrise de medic”.
Dînsul le-a mulţimint reprezentanţilor Asociaţiei PHI, dar şi AO „Degeţel” din Ungheni, datorită căreia, de 12 ani, aici vin ajutoare de sute de mii de lei. „Centrele de sănătate din Sculeni şi Măcăreşti activează în prezent independent şi, la început de cale, au nevoie de susţinere. De aceea am şi decis să le oferim ajutorul nostru”, a menţionat Philipe Chaudier, preşedintele AO „Degeţel”.
UNGHENI | Natalia Junghietu
Împreună, vor face o adevărată schimbare
Mare sărbătoare la grădiniţa “Tereza Sobolevschi” din oraşul Ungheni. Aici a fost lansat proiectul “O picătură verde pentru grădiniţa noastră”, elaborat de către Grupul de iniţiativă “Claudia Sîrbu” şi acceptat, recent, spre finanţare de către Fundaţia Comunitară Ungheni.
Urmează să fie organizate numeroase acţiuni, menite să contribuie la crearea unui mediu ambiant curat, modern, securizant si atractiv atît pentru copii, cît şi pentru cadrele didactice de aici, pentru părinţi, dar şi pentru societate în întregime.
Astfel, va fi amenajat terenul de la intrarea pe teritoriul grădiniţei, cu suprafaţa de 150 metri pătraţi. Graţie proiectului respectiv, vor fi achiziţionate materialele necesare: 100 metri de bordură, 300 kilograme de ciment, 500 kilograme de nisip.
În scurt timp, curtea va fi de nerecunoscut, cu două bănci de odihnă nou-nouţe, cu statuiete din beton, cu multă verdeaţă şi flori.
Valoarea totală a acestui proiect este de 33 mii de lei. Primăria va aloca 5000 de lei, Direcţia Raională Învăţămînt – 2000 de lei, Asociaţia obştească “De dragul tău, copile”, care activează în cadrul grădiniţei, va oferi suma de 5000 de lei, iar contribuţia părinţilor va fi de 5700 de lei. Fundaţia Comunitară Ungheni vine şi ea cu un ajutor – 7600 lei. Vor exista şi servicii de voluntariat, estimate la 7700 de lei.
Reprezentanţii Grupului de iniţiativă sînt siguri că vor reuşi să schimbe aspectul terenului de la intrare care, cu siguranţă, va bucura ochiul oricui va trece pe acolo.
Lucia Bacalu
Poliţist din Călăraşi, cercetat penal
Un inspector al Poliţiei criminale din cadrul Inspectoratului de poliţie al raionului Călăraşi a fost reţinut de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), în comun cu Direcţia securitate internă a Ministerului Afacerilor Interne, fiind bănuit că ar fi extorcat de la o femeie 500 de euro, se arată înt-run comunicat de presă al CNA. El a asigurat-o că astfel va fi absolvită de pedeapsă pentru organizarea şi practicarea cerşitului.
În timpul percheziţiei, în automobilul poliţistului au fost găsiţi 300 de euro. A fost iniţiată o urmărire penală, poliţistul fiind acuzat de corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la 7 ani de închisoare sau o amendă pînă la 60 mii de lei.
CĂLĂRAŞI | Lucia Bacalu
În ajun de Paşte, au rămas fără casă şi fără masă
Flăcări în plină noapte, pe 13 aprilie curent. La Grozești a ars o casă. Nu a rămas nimic din ea. Pînă şi ceaunele s-au topit, butoaiele din beci s-au făcut scrum. O familie tînără, cu doi copii mici, a rămas, practic, pe drumuri, fără nimic. Pierderile au fost estimate de către pompieri la 55 mii de lei.
Deocamdată, nu se cunoaşte cauza exactă a izbucnirii incendiului. Potrivit lui Grigore Rîlea, şeful Serviciului apărare împotriva incendiilor al Secţiei Situaţii Excepţionale Nisporeni, se presupune că ar fi vorba de încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei sau de un scurt circuit la aparatele electrice de uz casnic.
Se ştie doar că cei doi soţi, împreună cu copiii, au mers în seara cu pricina în ospeţie la nişte vecini, la o ceremonie. Nici prin cap să le treacă ce avea să se întîmple, ce încercare le pregăteşte soarta.
Sătenii sînt indignaţi şi învinuiesc pompierii că au venit cu întîrziere şi total nepregătiţi. “A fost nevoie de foarte mult timp pînă ce doamna primar, Elena Dobzeu, a reuşit să contacteze Unitatea de Salvatori Pompieri de la Nisporeni”, ne-a spus secretarul consiliului local, Svetlana Mitrofan.
Pompierii au explicaţia lor. “Am fost anunţaţi cu întîrziere, din cauza devierii apelului 901 către Direcţia Situaţii Excepţionale Hînceşti”, spune Grigore Rîlea, după care punctează: „Lumea trebuie să cunoască şi numărul de telefon fix al unităţii de pompieri: 0264 22008, apelîndu-l atunci cînd e cazul. O altă soluţie ar fi să telefoneze la Inspectoratul de poliţie raional (902) cu rugămintea să-i anunţe pe pompieri să intervină la stingerea incendiului”.
În plus, şi drumurile proaste le joacă festa. Este imposibil să ajungi rapid la destionaţie, explică Grigore Rîlea. Nu sînt pregătite să intervină, susţine dînsul, nici formaţiunile benevole de pompieri care trebuie să existe în cadrul fiecărei primării.
Nici unul dintre cei doi soţi nu are un loc stabil de muncă. Capul familiei, Ştefan Beschieru, munceşte, ca mulţi alţi moldoveni, la Moscova. Banii cîştigaţi sînt însă insuficienţi pentru a-şi construi o nouă casă. Cea care a ars este imposibil de restabilit.
Reprezentanţii administraţiei publice locale Grozeşti dau asigurări că familia Beschieru nu va rămîne singură în faţa greutăţilor. Deocamdată, din Fondul de rezervă al primăriei le-a fost alocată suma de 5000 de lei. Autorităţile au adresat un demers şi către Consiliul raional Nisporeni, solicitînd alocarea sumei de 20 mii de lei pentru această familie. „Mizăm pe oamenii de bună credinţă atît din raion, cît şi din afara lui”, a spus, la final Svetlana Mitrofan.
NISPORENI | Lucia Bacalu
O „duminică sîngeroasă” pentru liberalii călărăşeni şi ungheneni
Liberalii din Ungheni şi Călăraşi au rămas fără liderii lor. S-a întîmplat duminică, 14 aprilie. Fără prea multă vorbă, ambii au fost „scoşi din circuit”.
La CĂLĂRAŞI s-a deplasat proaspătul preşedinte al fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, pentru a-i anunţa pe liberalii călărăşeni că nu-l mai au ca şef pe Ştefan Chitoroagă, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare. Deocamdată, nu i s-a găsit înlocuitor. Oaspetele chişinăuean le-a promis însă că, în scurt timp, vor avea un nou conducător.
A doua zi, Valeriu Munteanu anunţa de la televizor că la Călăraşi există o organizaţie foarte bună a Partidului Liberal.
La UNGHENI, în aceeaşi zi, a venit Mihai Ghimpu, mai marele peste liberalii din R. Moldova. Ca şi în cazul Călăraşului, nu a fost prea multă vorbă. S-a anunţat că Anatol Arhire, deputat în Parlament, a fost dat la o parte de la cîrma organizaţiei teritoriale. În locul lui a fost numit omul de afaceri Iurie Chirinciuc, consilier raional din partea PL.
A doua zi, în cadrul unei conferinţe de presă, Mihai Ghimpu declara cu referire la Anatol Arhire: „Eu l-am pedepsit și nu i-am dat funcția la „Apele Moldovei”. El a vrut acolo, fiind inginer hidro. L-am pedepsit, pentru că a luat trei mii de euro de la o doamnă din Italia, care au fost transmiși pentru mine, și nu mi-a spus”.
Şi Ştefan Chitoroagă, şi Anatol Arhire fac parte din grupul celor care au cerut, în ziua de vineri, 12 aprilie, reformarea Partidului Liberal şi aducerea în fruntea formaţiunii a lui Dorin Chirtoacă. Revoluţia nu a reuşit, astfel că urmează vendeta (răzbunarea).
Lucia Bacalu
Vom avea un centru de educație rutieră pentru copii
Orășelul rutier al copiilor din curtea Centrului educațional pentru copii și tineri (fostul gimnaziu-internat) din Ungheni va căpăta, în scurt timp, o nouă viață. Acesta se va extinde simțitor, transformîndu-se într-un Centru de educație rutieră pentru copii, tineri și adulți, asemănător, după nivelul de dotare și programul de activitate, unei mini-școli auto.
Cu străzi, semafoare și indicatoare rutiere, orășelul, unde, tradițional, în fiecare primăvară, au loc competiții tematice între elevi, va fi completat cu o sală de educație rutieră, dotată cu toate cele necesare pentru studierea regulilor de circulație. Va fi amenajat şi un velodrom, unde teoria va fi transpusă în practică, cu ajutorul a 16 biciclete nou-nouțe, performante, dotate cu căști și echipament de protecție.
Dacă amenajarea sălii de studii se află deja pe ultima sută de metri, construcția velodromului încă nu a fost începută, obiectul fiind la moment proiectat doar pe hîrtie.
Marea schimbare la față a orășelului rutier a fost inițiată de Ministerul de Interne al Republicii Moldova, cu susținerea financiară a Ministerului Federal de Interne din Germania. Partenerul local al proiectului este Consiliul raional Ungheni.
Proiectul respectiv este o premieră în R. Moldova. Ulterior, vor fi create încă două centre similare în zonele de Nord și Sud ale republicii. Scopul sună în felul următor: consolidarea capacităților de prevenție și instruire în domeniul circulației rutiere în rîndurile copiilor.
UNGHENI | Ina Landa
VIDEO | O premieră. Folclorul copiilor la el acasă
Ungheniul a devenit capitala folclorului copiilor. Declarația îi aparține etnologului Tudor Colac, doctor în filologie şi a fost făcută chiar de pe scena Palatului culturii din Ungheni, care a găzduit, duminica trecută, pe 14 aprilie, Festivalul-concurs național de folclor al copiilor.
17 colective folclorice de copii din 14 raioane ale Republicii Moldova s-au perindat în faţa publicului spectator, demonstrînd tradiţii şi obiceiuri de toată frumuseţea. De notat că, practic, o treime din acestea au reprezentat regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași. Juriul a fost unul pe măsură, compus din adevărate personalități în domeniu, precum Diana Dicusarî, directorul general al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Nicolae Gribincea, conducătorul ansamblului „Plăieşii”, Tudor Colac etc.
Premiul I, în valoare de 2000 de lei, a rămas în raionul Ungheni. Acesta a mers la formaţia folclorică „Codrenii” din oraşul Corneşti.
”Noi am venit la acest festival-concurs cu mai multe obiceiuri, printre care şi unul ce ţine de Sfîntul Toader. În ajun, în a doua sîmbătă din Postul Mare, fetele se adunau împreună și pregăteau lăutoarea punînd în apă frunze de brustur, ca să le crească părul lung și frumos”, a explicat Ina Bilețchi, conducătoarea ”Codrenilor”. Dînsa s-a arătat satisfăcută de victoria obţinută, remarcînd, totodată, că mai este nevoie încă de multă muncă pentru a se menţine sus, pentru ca formaţia să fie premiantă şi la următoarele ediții ale acestui festival. De notat că formaţia folclorică „Codrenii” a împlinit, în toamna anului trecut, zece ani de activitate.
Au fost apreciate de juriu şi celelalte colective artistice de copii din regiune. Cu premii speciale, a cîte 500 de lei, au fost menţionate formaţiile ”Tezaur” de la Iurceni (Nisporeni) și ”Doinițele” de la Todirești (Ungheni). ”Sălcienii” din Săseni, Călărași şi ”Codreanca” din Mînzătești, Ungheni au trebuit să se mulţumească, de data aceasta, doar cu diplome de participare.
Festivalul-concurs național de folclor al copiilor a fost organizat în premieră în Republica Moldova. Următoarele ediții vor avea loc tot la Ungheni, a dat asigurări Diana Dicusarî, dar, cel mai probabil, pe scena Casei raionale de cultură din Pîrlița. „Ne dorim să fim mai aproape de un spectator pregătit pentru un asemenea domeniu”, a precizat dînsa pentru ”Expresul”. Totodată, a explicat şi de ce a fost ales anume Ungheniul pentru un astfel de festival: ”Sînteți, după mine, o zonă foarte bogată și frumoasă culturală”.
La final, Diana Dicusarî s-a declarat satisfăcută de nivelul de organizare al evenimentului, dar și de prestația formaţiilor folclorice pentru copii.
Festivalul a fost organizat de Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi Secţia Raională Cultură şi Turism Ungheni, sub egida Ministerului Culturii.
Ina Landa
Sursa: EuroNova TV / youtube
Loturi mari de ridiche de lună pe piața din Ungheni
Astazi, piata agricola din Ungheni a fost impinzita de ridiche de luna. Produsul este calitativ, de diferite dimensiuni. Vind producatori mici si mijlocii produs crescut de ei in sere. Intermediarii vind ridiche importata din Romania. Produsul este ambalat in saci de pelicula ori de plasa.
Pretul de comercializare oscileaza intre 17,00 si 22,00 lei/kg. Ridichea de import se vindea cu 22,00 lei/kg. Pe celelalte piete monitorizate din republica preturile medii erau de 25,00 lei/kg – la Balti si Chisinau, numai la Cahul pretul a fost de 15,00 lei/kg. Pe pietele din Romania (Constanta) pretul de comercializare a fost 4,5 RON/kg. Pe pietele din Ucraina (Odesa si Kotovsk) ridichea se comercializa cu 20,00 si respectiv 15,00 UAH/kg.
Producatorii de ridiche nu sunt multumiti de asa preturi. Aparitia pe piata a producatorilor mici si a produsului de import a provocat o micsorare considerabila de pret.
Sursa: AGROinform, Ungheni
Ţigări de contrabandă pe malul Prutului
În cadrul acţiunilor de cooperare şi schimbului reciproc de informaţii între instituţiile de frontieră moldo-române pe linia combaterii traficului ilegal de ţigări, pe direcţia Ungheni-Ungheni Prut a fost contracarată încă o tentativă de trecere peste frontiera de stat a mărfurilor de contrabandă. În acest sens, pe malul râului Prut au fost reţinute aproximativ 4700 pachete de ţigări, o barcă de cauciuc şi 2 vâsle.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 20 aprilie, în urma cercetărilor efectuate la frontiera moldo-română, grupa de intervenţie a Sectorului poliţiei de frontieră Ungheni a depistat pe malul Prutului o barcă de cauciuc încărcată cu 6 colete ambalate în polietilenă, fără a fi remarcată și prezența anumitor persoane.
În rezulatul examinării conținutului coletelor, poliţiştii de frontieră au descoperit un lot impunător de țigări de diferite mărci comerciale, în număr de 4699 pachete, estimate la o sumă de 39896 lei.
Angajaţii Poliţiei de Frontieră, care s-au ocupat de acest caz, au informat şi autoritatea de frontieră română, cercetările fiind continuate în comun, pentru identificarea persoanelor implicate.
Ambarcațiunea de cauciuc și produsele de tutungerie au fost reţinute, iar cazul este în curs de investigație pentru a stabili întreaga activitate infracţională.
Sursa: Poliția de frontieră al MAI a RM
FOTO | O construcție neautorizată le face zile amare unor locuitori din Ungheni
De mai mulți ani, locatarii unui bloc de locuit din Ungheni nu pot să iasă la balcon fără să simtă mirosuri urâte venite de afară.
Un agent economic și-a deschis o pizzerie chiar sub geamurile lor, iar în 2010 a început lărgirea localului prin construcția a două etaje. Pe lângă gălăgia zilnică de pe șantier, oamenii s-au ales și cu fisuri pe pereții apartamentelor. [wzslider]
Pe 13 august 2012, 110 locatari din cartierul Tineretului al orașului Ungheni au semnat o plângere în care rugau autoritățile locale și forțele de ordine de a interzice patronilor a două localuri de agrement să organizeze activități însoțite de muzică și focuri de artificii, ce le „prefac liniștea în dezastru total”. Mai mult decât atât, 30 de familii care locuiesc într-un bloc de pe strada Decebal 38, nu departe de Colegiul Agro-Industrial din același cartier, s-au pomenit cu un șantier lângă geamurile lor, după ce proprietarul pizzeriei „Barin” a hotărât să-și extindă afacerea. Oamenii au declarat că, de când există localul, au avut probleme cu canalizarea, mirosuri urâte de la bucătăria și veceul localului, precum și cu scurgerea apelor pluviale. Construcția unui local nou i-a nemulțumit pe mulți locatari. „Vara trecută am făcut reparație în casă.
Dar în zadar. Mi-a crăpat tavanul. Tot anul trecut au început să-mi mucegăiască pereții, deși locuiesc de zece ani aici și anterior nu am avut așa probleme. Când deschidem balconul tot mirosul de mâncare vine în casă”, a spus nemulțumită Zoia Bortă. Același lucru îl susține și vecina ei, Cristina Pleșca. „Nu sunt de acord cu proiectul dat. Din cauza lucrărilor de construcție, pe tavanul apartamentului au apărut fisuri, iar prin geamul de la balcon ajunge miros de mâncare de la pizzerie. Clădirile se află foarte aproape de blocul nostru. Aud toate prostiile pe care le vorbesc muncitorii. Nu știu ce va fi. Am protestat, dar nu ne ascultă nimeni ”, spune femeia.
Distanța periculoasă de 5 metri
Eugenia Botnaru a lucrat toată viața profesoară de română la Colegiul Agro-Industrial din Ungheni. Dar lupta cu agentul economic , „Lavtex” SRL, proprietarul cafenelei „Barin”, a dus-o la disperare. Ea susține că în 2009, unul din administratorii localului, Eugenia Bectoraș, le-a prezentat un proiect fals de reconstrucție care prevedea înlăturarea problemelor ce le îngreunau viața locatarilor. „Ei ne-au prezentat un plan fals. Și atunci când am observat că săpăturile vin sub casa noastră, am înțeles că am fost trași pe sfoară”, susține Eugenia Botnaru. În august 2012, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI (SPCSE) a verificat noul local în construcție și a constatat că nu s-au respectat regulile de apărare împotriva incendiului. „Conform normelor, distanța dintre blocuri trebuie să fie de cel puțin 6 m. Ei nu au respectat distanța aceasta. Acolo sunt doar 5 m. Și în cazul unui incendiu flacăra se poate propaga asupra blocului de locuit”, a declarat Sergiu Puiu, specialist la Secția juridică a SPCSE. El a precizat că agentul economic nu a ținut cont de recomandările serviciului pentru a remedia situația. Prin urmare, „Lavtex” SRL a fost dat în judecată la Curtea de Apel Bălți. Recent, instanța a dat câștig de cauză Serviciului Situațiilor Excepționale.
„Numai o femeie revoltată”
Patronul cafenelei „Barin”, Vitalie Creciun, susține, la rândul lui, că a procedat legal, pe baza autorizației de construcție eliberate de Primăria orașului Ungheni. „Eu, înainte de a începe lucrările, am făcut proiect, la Chișinău, am primit toate avizele, totul am făcut legal. Și acum cineva e nemulțumit. Acolo numai o femeie e revoltată”, a declarat Vitalie Creciun. El recunoaște că a fost verificat de mai multe comisii. „Cu administrația publică nu am probleme, dar pe dânsa (Eugenia Botnaru – n.n) am s-o dau precis în judecată. Ea a scris prostii despre mine. Să vedem până la urmă cum o va scoate până la capăt”, amenință Vitalie Creciun.
Inspecția de Stat în Construcții a depistat încălcări
În august 2012, Inspecția de Stat în Construcții (ISC) a verificat lucrările de extindere a imobilului de pe strada G. Cristiuc 8, Ungheni. Deoarece a fost depistată lipsa unui șir de avize de la Centrul de Sănătate Publică și Inspectoratul Ecologic, ISC a propus retragerea autorizația de construcții eliberată firmei „Lavtex” SRL. În noiembrie 2012, Primăria orașului Ungheni s-a conformat acestei decizii. Mai mult decât atât, ISC a retras pentru șase luni licența responsabilului tehnic Valeriu Zubarev și l-a suspendat din funcție pe dirigintele de șantier Tudor Cazan.
La Ungheni va mai apărea un cazinou?
Întrebat care este menirea localului de lângă cafeneaua „Barin”, Vitalie Creciun a declarat că încă nu a decis. „Când am s-o finalizez, am s-o dau în arendă sau poate am să fac altceva”, susține patronul localului. Pe de altă parte, locatarii blocului afectat cred cu certitudine că acolo se va deschide un cazinou sau o sală de nunți. Viceprimarul de Ungheni, Cristofor Codreanu, susține că, la fel, destinația localului nu este clară. „Nu suntem în relații foarte bune cu acest agent economic. Dar vom încerca să împăcăm toate părțile și să stopăm toate fărădelegile acestea”, a conchis viceprimarul.
Sursa: Ion Macovei / timpul.md
Caricatura săptămînii | Actualul Partid Liberal…
Fotografia săptămînii | Agricultorii în cîmp. „Fumatul dăunează grav sănătăţii”.
Horoscop săptămînal. 22 – 28 aprilie
Berbec
Veţi fi un pic lipsiţi de energie, mai împrăştiaţi şi cu mai puţin chef de muncă. Acordaţi atenţie mai mare partenerului de cuplu.
Taur
Veţi avea cîteva discuţii mai dificile legate de sentimente. La sfîrşitul perioadei, aveţi şanse mari să primiţi o veste bună legată de bani.
Gemeni
E o perioadă a deciziilor majore. Sfîrşitul săptămînii va fi marcat de un eveniment unde veţi fi invitaţi, dar şi de o surpriză sentimentală plăcută.
Rac
Săptămîna nu străluceşte la capitolul surprizelor, ceea ce nu înseamnă că nu va fi una destul de bună. Munca va fi în centrul preocupărilor.
Leu
Preocuparea pentru nişte probleme sentimentale va trece în prim-plan şi vă va afecta capacitatea de muncă şi dorinţa de socializare.
Fecioara
Se recomandă o atenţie mai mare la tot ce ţine de documente şi birocraţie: greşelile făcute acum vor avea consecinţe majore.
Balanţa
Veţi fi predispuşi la visare, la reverii romantice, vă veţi face planuri măreţe şi vă veţi răzgîndi în aceeaşi zi. Pe scurt, veţi fi cu capul în nori.
Scorpion
O lovitură neaşteptată venită din partea unei persoane din anturaj vă va întuneca începutul săptămînii. În familie veţi găsi înţelegere.
Săgetător
Dragostea se află pe primul loc. Dar să fiţi atenti şi la alte aspecte, căci puteţi trece cu ochii închişi pe lîngă nişte oportunităţi profesionale.
Capricorn
Riscaţi să provocaţi multe situaţii conflictuale în anturaj sau în cuplu. Profesional, veţi primi nişte propuneri destul de incitante.
Vărsător
Veţi acorda multă atenţie planurilor de carieră, veţi analiza în detaliu şansele şi alternativele şi nu veţi scăpa nici o ocazie să avansaţi.
Peşti
Vă pregătiţi intens pentru nişte evenimente din viitorul apropiat. Energie aveţi destulă. Eforturile nu vor fi lipsite de roade.
Ungheni-Komsomolsk, un drum deja bătătorit
În perioada 10-12 aprilie, un grup de ungheneni, în frunte cu primarul Alexandru Ambros și cîțiva consilieri orășenești, s-au aflat în ospeție la cel de-al optulea ”frate” al urbei – la Komsomolsk, Ucraina, unde au participat la Forumul internaţional de tineret ”Training-Camp-2013”.
Evenimentul a avut un format tridimensional, prevăzut pentru trei grupuri de participanți: șefi ai delegațiilor, tineri pînă la 30 de ani și elevi din clasele liceale. Au participat de asemenea oaspeţi din Jodino (Belarus), Komsomolsk (Federația Rusă) și Orhei (R.Moldova).
Chiar din prima zi, la ceremonia solemnă de deschidere a forumului, atît gazdele, cît și șefii delegațiilor s-au declarat bucuroşi de a se întîlni într-o asemenea componenţă: numeroasă, tînără și de perspectivă.
Primarul de Komsomolsk, Serghei Suprun, şi-a exprimat convingerea că astfel de întruniri internaționale sînt necesare și utile, deoarece pun bazele unei intercomunicări eficiente. ”Vă doresc să duceți înapoi acasă o părticică din experiența acumulată aici”, li s-a adresat dînsul celor prezenţi.
”Învățați exemplar, munciți, odihniți-vă exemplar și, la timpul potrivit, această experienţă vă va fi de mare folos”, a ținut să le dea un sfat tinerilor şi Alexandru Ambros, primarul de Ungheni. La eveniment a fost prezent şi ambasadorul R.Moldova în Ucraina, Ion Stăvilă, care a remarcat: ”În prezența unui auditoriu atît de tînăr mă simt și eu tînăr, ceea ce mă bucură nespus de mult”. Oficialul a salutat orgnizarea forumului, subliniind că asemenea evenimente vor întări și mai mult relațiile de prietenie nu doar între tineri, ci și între state.
Gazdele s-au îngrijit ca oaspeții să nu aibă timp de plictiseală, oganizîndu-le un set de activități dedicate cunoașterii orașului Komsomolsk. Mese rotunde, excursii, discuții, un tîrg de caritate, un festival de binefacere și chiar discoteci – de toate au fost.
Tot în acele zile, șefii delegației unghenene au convenit cu reprezentanţii adminsitrației publice locale din Komsomolsk să organizeze un schimb de copii pe perioada vacanței de vară. Astfel, cei din Ungheni se vor odihni la Komsomolsk şi invers. De asemenea, a fost stabilită data următoarei întîlniri bilaterale. Aceasta va avea loc la Ungheni, pe 26 mai. Tot atunci, la Ungheni vor veni şi artişti din Komsomolsk, care vor susține un concert de zile mari.
UNGHENI | Ina Landa