În ajun de Paşte, au rămas fără casă şi fără masă

Imagine simbol: ziuaconstanta.ro

Imagine simbol: ziuaconstanta.ro
Imagine simbol: ziuaconstanta.ro

Flăcări în plină noapte, pe 13 aprilie curent. La Grozești a ars o casă. Nu a rămas nimic din ea. Pînă şi ceaunele s-au topit, butoaiele din beci s-au făcut scrum. O familie tînără, cu doi copii mici, a rămas, practic, pe drumuri, fără nimic. Pierderile au fost estimate de către pompieri la 55 mii de lei.
Deocamdată, nu se cunoaşte cauza exactă a izbucnirii incendiului. Potrivit lui Grigore Rîlea, şeful Serviciului apărare împotriva incendiilor al Secţiei Situaţii Excepţionale Nisporeni, se presupune că ar fi vorba de încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei sau de un scurt circuit la aparatele electrice de uz casnic.
Se ştie doar că cei doi soţi, împreună cu copiii, au mers în seara cu pricina în ospeţie la nişte vecini, la o ceremonie. Nici prin cap să le treacă ce avea să se întîmple, ce încercare le pregăteşte soarta.
Sătenii sînt indignaţi şi învinuiesc pompierii că au venit cu întîrziere şi total nepregătiţi. “A fost nevoie de foarte mult timp pînă ce doamna primar, Elena Dobzeu, a reuşit să contacteze Unitatea de Salvatori Pompieri de la Nisporeni”, ne-a spus secretarul consiliului local, Svetlana Mitrofan.
Pompierii au explicaţia lor. “Am fost anunţaţi cu întîrziere, din cauza  devierii apelului 901 către Direcţia Situaţii Excepţionale Hînceşti”, spune Grigore Rîlea, după care punctează: „Lumea trebuie să cunoască şi numărul de telefon fix al unităţii de pompieri: 0264 22008, apelîndu-l atunci cînd e cazul. O altă soluţie ar fi să telefoneze la Inspectoratul de poliţie raional (902) cu rugămintea să-i anunţe pe pompieri să intervină la stingerea incendiului”.
În plus, şi drumurile proaste le joacă festa. Este imposibil să ajungi rapid la destionaţie, explică Grigore Rîlea. Nu sînt pregătite să intervină, susţine dînsul, nici formaţiunile benevole de pompieri care trebuie să existe în cadrul fiecărei primării.
Nici unul dintre cei doi soţi nu are un loc stabil de muncă. Capul familiei, Ştefan Beschieru, munceşte, ca mulţi alţi moldoveni, la Moscova. Banii cîştigaţi sînt însă insuficienţi pentru a-şi construi o nouă casă. Cea care a ars este imposibil de restabilit.
Reprezentanţii administraţiei publice locale Grozeşti dau asigurări că familia Beschieru nu va rămîne singură în faţa greutăţilor. Deocamdată, din Fondul de rezervă al primăriei le-a fost alocată suma de 5000 de lei. Autorităţile au adresat un demers şi către Consiliul raional Nisporeni, solicitînd alocarea sumei de 20 mii de lei pentru această familie. „Mizăm pe oamenii de bună credinţă atît din raion, cît şi din afara lui”, a spus, la final Svetlana Mitrofan.
NISPORENI | Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *