Un lot de ouă de găină destinat consumului uman a fost retras de pe piață, după ce specialiștii au identificat prezența bacteriei Salmonella Typhimurium…
Podul peste Prut de la Ungheni va fi gata în cel mult 3 ani, spune Andrei Spânu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Podul va…
Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, cele 23 camere de supraveghere a traficului rutier sunt în deplină funcţionare, inclusiv și cele din…
Iuliana Bejenari are 32 de ani și este unica femeie care lucrează în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Valea Mare”. Este subofițeră superioară și…
Satul Petrești se menține, de ceva timp, în topul localităților în care se înregistrează cel mai mare număr de persoane infectate cu COVID-19. În…
51 de vagoane, care se află la Stația Berești din raionul Ungheni, sunt scoase la licitație. Acestea aparțin Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”. Potrivit…
Raionul Călărași este renumit prin cele patru mănăstiri, aranjate în formă de cruce, în localitățile Frumoasa, Răciula, Hîrjauca și Hîrbovăț. În scurt timp însă,…
Andrei Grițco, șeful Cancelariei de Stat din Ungheni, s-a întors acasă după 6 ani, timp în care s-a aflat în Marea Britanie. Și-a dorit…
20 de psihologi școlari și din cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică, din raionul Ungheni, dar și Cahul, își vor fortifica capacitățile pentru a preveni,…
S-a născut la 6 septembrie 1950, la Ungheni. Era o zi de miercuri, iar micul orășel de pe Prut abia își revenea de după…
Orașul Călărași va fi mai curat. Și asta pentru că, în timpul apropiat vor fi achiziționate 500 de pubele pentru 500 de gospodării individuale…
Cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii, marcată anual la 15 ianuarie, scriitorului călărăşean Efim Chicu i-a fost oferită o Diplomă de gradul I din…
Persoanele vârstnice și cu dizabilități din șapte localități din zona Cula, vor beneficia de facilități privind accesul la serviciile publice. Despre acest lucru s-a…
Timp de 3 zile, începând cu ziua de azi, 7 februarie și până la data de 9 februarie, o parte din rutele interurbane și…
Deși, în ultimii ani se vorbește tot mai mai mult despre violența împotriva femeilor, totuși fenomenul încă, rămâne, în mare măsură, necunoscut și puțin…
La 140 de ani de la nașterea lui Vasile Țanțu, la Horodiște, va fi instalat un bust în memoria învățătorului, prefectului județului Chișinău, deputat…
Veste bună pentru elevi, profesori, dar și pentru părinți. De luni, 7 februarie, copiii revin la ore cu prezența fizică. Despre acest fapt a…
Pandemia generată de coronavirusul Sars-Cov-2 și impunerea măsurilor stricte, dar necesare, de prevenire a răspândirii acestuia au reprezentat un factor major de stres în…
Guvernul a aprobat semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind construirea, exploatarea, întreținerea și reparația podului rutier de frontieră peste râul…
Cele 21 de școli din Cahul și Ungheni, beneficiare ale Programul de elaborare și implementare a Politicii de Protecție a Copilului (PPC) în curând…
De ceva timp, Victor Crudu, renumitul caricaturist unghenean, și-a descoperit o nouă abilitate: restaurează covoarele vechi. De mai bine de trei ani, acul, ața…