Scriitorul Efim Chicu a primit o Diplomă de merit de la cea mai importantă instituţie în stat

Cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii, marcată anual la 15 ianuarie, scriitorului călărăşean Efim Chicu i-a fost oferită o Diplomă de gradul I din partea Parlamentului Republicii Moldova.

Înalta distincţie i-a fost înmânată cunoscutului autor “în semn de înaltă recunoştinţă pentru merite deosebite în activitate şi contribuţie substanţială la dezvoltarea şi consolidarea sectorului cultural”.

Diploma i-a fost oferită poetului la data de 24 ianuarie, chiar de Ziua Micii Uniri, de către deputatul Ion Şpac.

Iar Spînu-Rotari, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, a scris pe profilul său de facebook următoarele: „Astăzi, împreună cu deputatul Ion Şpac, am avut marea onoare să înmânăm Diploma de recunoştinţă a Parlamentului Republicii Moldova, scriitorului călărăşean Efim Chicu. O întâlnire de suflet, emoţie şi vibraţii… Enormă recunoştinţă, Maestre! Mulţumiri şi plecăciuni pentru tot ceea ce ne oferiţi!”

”Au fost emoții plăcute, pentru că, trebuie să recunoaştem, astfel de momente te fac să te simți onorat”, a declarat Efim Chicu pentru ”Expresul”, după care a precizat: ”Am primit această diplomă pentru ceea ce iubesc să fac cel mai mult – să scriu. Le mulţumesc tuturor cititorilor mei care mă apreciază şi mă inspiră să fac în continuare lucruri frumoase”.

Efim Chicu s-a născut la 21 aprilie 1958 în satul Vălcineț, raionul Călărași. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Pedagogice ”Ion Creangă” din Chișinău. A învățat generații întregi de elevi, predând limbă și literatură română, dar și istorie la Gimnaziul din Meleșeni.

Fiind cunoscut ca un aprig apărător al valorilor românești, Efim Chicu are la activ zece cărţi publicate, atât de versuri, cât şi de proză. Autorul este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar de-a lungul timpului a fost apreciat cu diplome şi premii pentru talentul său inconfundabil de a scrie. Versurile sale au ajuns să fie cântate de artişti de renume, printre care Vali Boghean, Viorel Burlacu, Anatol Mîrzenco, Mircea Zgherea ş.a.

În anul 2019 Efim Chicu a devenit cetățean de onoare al raionului Călăraşi, dar şi al satului său de baştină, Vălcineţ. La moment autorul lucrează la o nouă carte de versuri pe care speră să o scoată de sub tipar până la finele acestui an.

Menționăm că și Expresul l-a introdus pe Efim Chicu în tradiționala sa rubrică anuală: Oamenii care ne-au impresionat în 2021.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *