Zece primării din raionul Ungheni fac un nou pas spre amalgamare
Primarii celor zece localități care și-au exprimat intenția de a forma o unitate administrativ-teritorială (UAT) comună au semnat, pe 24 iunie, un Acord-cadru de cooperare cu SALAR International, organizația care implementează în Republica Moldova proiectul „PACE Local: Administrație Publică Locală, Implicare Cetățenească”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida).
Documentul stabilește cadrul de colaborare pentru susținerea procesului de amalgamare voluntară și pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale în viitoarea entitate administrativă.
Prin intermediul proiectului, SALAR International va oferi asistență pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a noii UAT, principalul document strategic al entității rezultate în urma amalgamării, precum și a Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (SECAP/PAEDC).
De asemenea, este prevăzută crearea și dotarea unor oficii CUPS (ghișeu unic) în localitățile selectate, organizarea consultărilor publice, acordarea de suport informațional și juridic, dar și elaborarea auditurilor energetice și a proiectelor tehnice necesare pentru modernizarea energetică a gimnaziilor din Semeni, Unțești și Brătuleni.
Valoarea totală a sprijinului oferit prin proiect este estimată la aproximativ 80 de mii de euro.
Prezent la eveniment, primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a subliniat importanța colaborării dintre localități și a încurajat continuarea procesului de amalgamare. „Să ne ținem uniți și să mergem înainte”, a declarat acesta, menționând că au fost identificați și alți parteneri de dezvoltare care ar putea susține ulterior proiectele noii unități administrativ-teritoriale.
La rândul său, Shane Quinn, lider de echipă al SALAR International, care a semnat acordul în numele organizației, le-a urat succes reprezentanților administrațiilor locale și a dat asigurări că proiectul va oferi sprijinul necesar pentru implementarea activităților planificate.
Expresul



Lasă un răspuns