Dreptul la pensie va putea fi solicitat și prin procură
Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința din 15 iulie, un proiect pentru modificarea articolului 31 din Legea privind sistemul…
Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința din 15 iulie, un proiect pentru modificarea articolului 31 din Legea privind sistemul…
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Consiliul raional Ungheni a lansat Programul raional de Granturi, ediția 2020. Acestea sunt destinate organizaţiilor…
Șase școli din raioanele Ungheni și Călărași au fost selectate pentru a face parte din proiectul pilot “Tekwill în fiecare școală”. Astfel, în luna…
Municipiul Ungheni se numără printre localitățile urbane din Republica Moldova cu o activitate prodigioasă a conducătorilor locali privind dezvoltarea comunității. De această părere este…
Una dintre cele mai mari probleme ai locuitorilor din întreaga comună Zagarancea, curând va fi soluționată. Este vorba de iluminarea câtorva străzi din localitățile…
O hotărâre de Guvern a fost emisă recent, în care prevede extinderea proiectului de reparaţie a drumurilor naționale. Astfel, încă 57 de km de…
Întreprinderea de Stat Portul Fluvial Ungheni a extras ilicit 1850 de metri cubi de nisip din râul Prut, din regiunea satului Semeni. Prejudiciul calculat…
Mai multă liniște, smerenie și tristețe – sunt sentimentele pe care le-au trăit locuitorii satului Mănoilești în ziua de duminică, 12 iulie, de Sf….
Mai mulți părinți din Călărași cer autorităților să redeschidă grădinițele din oraș în cel mai scurt timp. Solicitarea a fost postată mai întâi pe…
La Spitalul raional din Călărași a fost deschisă o secție COVID 19, cu 20 de paturi. „În secție vor fi internate persoane de gravitate…
Luna iulie este despre lavanda, anunță Palatul de Cultură din Ungheni. În acest sens, Centrul de meșteșug ”Fantezie”, condus de Valentina Obadă, a confecționat…
Elevii revin la școală de la 1 septembrie. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov într-o conferință de presă. Potrivit…
Din luna noiembrie a anului trecut, Veronica Șchiopu din Vălcineț, care de mai mulți ani lucrează ca și asistent social în sat, și-a găsit…
Cinci elevi de la Școala de Arte Plastice din Ungheni, alături de elevi din instituții similare din Bălți, Cahul, Comrat, Telenești, Rîbnița, Drochia, Briceni,…
Un proiect de lege pentru modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale a fost votat în prima lectură de Legislativ, informează…
O tabără inedită a fost organizată la ”Colțișorul American” (American Corner) din cadrul Bibliotecii Publice Raionale ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Timp de…
Vârstnicii din Călărași se vor implica în activități de voluntariat şi dialog intergeneraţional. Și asta grație proiectului ”Solidaritatea între generații, activi indiferent de vârstă”….
40 de autori ai celor mai votate trei idei din cele 10 propuse în cadrul concursului „UE pentru Ungheni. Ideea ta pentru un municipiu…
Mai sunt câteva luni până la alegerile prezidențiale din această toamnă, iar din experiența campaniilor electorale precedente, în această perioadă unii candidații și politicieni,…
În urma unor solicitări de presă și a întrebărilor adresate de cetățeni ai Republicii Moldova cu privire la condițiile de intrare în România, Ambasada…