VIDEO / Dezbateri publice. Analiza condițiilor de accesibilitate a clădirilor publice din raionul Călărași

Vineri, 5 februarie, redacția ziarului EXPRESUL a organizat o dezbatere publică la tema: Accesibilitatea în clădirile de menire socială din raionul Călărași.

Drept invitați i-am avut pe Zinaida Țurcanu, vicepreședinte raionului Călărași, Rodica Stratan, directoarea Asociației Obștești „Asociația de sprijin a copiilor și tinerilor cu dizabilități DORINȚA”, Mariana Iurcu, reprezentant al societății civile, dar și Dumitru Russu, expert în drepturile omului.

Anul trecut a fost realizat un studiu „Analiza condițiilor de accesibilitate a clădirilor publice din raioanele Călărași, Fălești și Cahul”, realizat în cadrul proiectului „Accesibilitaea – o precondiție pentru asigurarea tuturor drepturilor persoanelor cu dizabilități”, implementat de Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova, în parteneriat cu AO ”Dorința” din Călărași.

Dezabeterea publică a fost organizată pe baza acestui studiu, pe care îl puteți citi AICI. 

De subliniat că în urma acestui studiu, s-a constatat că, din totalul instituțiilor publice din raionul CĂlărași, 113 la număr din 28 de localități, nici o instituție de învățământ nu este accesibilă, 8 sunt parțial accesibile și 17 sunt neaccesibile; 0 instituții de stat sunt accesibile, 8 sunt parțial accesibile și 22 – inaccesibile; 0 instituții culturale sunt accesibile, 9 sunt parțial accesibile și 17 sunt inaccesibile; 0 întreprinderi de stat sunt accesibile, 6 sunt parțial accesibile și 10 sunt neaccesibile; 0 instituții medicale sunt accesibile, 3 sunt parțial accesibile și 10 sunt neaccesibile; 0 întreprinderi economice sunt accesibile, 1 – parțial accesibilă, 1 – inaccesibilă și 1 asociație obștească accesibilă.

Atunci când s-a dat calificativul „accesibil”, „parțial accesibil” sau „inaccesibil”, s-au luat în calcul următoarele: accesul pâmă la clădire, rampa de acces, inclusiv balustradele de suport, ușile de la intrare, spațiul interior, WC-ul adaptat, liftul de la etaj, ghișeul/casa, ușile cabinetului, parcarea special amenajată.

Alte detalii le puteți urmări în video de mai jos.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *