Doctorul Lucia Bulgaru: ”Riscurile sunt foarte multe. Ești în permanență stresat”
Din 6 aprilie, Secția de boli cronice de la Spitalul Raional Ungheni este specializată în profil Covid-19. Până la 1 august, prin ordinul Ministerului…
Din 6 aprilie, Secția de boli cronice de la Spitalul Raional Ungheni este specializată în profil Covid-19. Până la 1 august, prin ordinul Ministerului…
În luna aprilie, Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, publicat un raport ”Calitatea apei destinate consumului uman din rețele de apeducte urbane”, care poate fi…
Săptămâna trecută, satul Sipoteni a intrat în carantină pentru două luni, după ce a fost depistat un caz pozitiv de rabie la o bovină….
De azi, 15 iunie, purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise. Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu. „Îndemn toţi cetăţenii să…
Spitale.MD a dat startul campaniei „Mulțumesc, Doctore!”, ediția a 3-a, în care oricine poate spune mulțumesc doctorului pe care îl apreciază cel mai mult. Fiecare dintre…
Demult, conducerea Spitalului raional Ungheni râvnea la un videobronhoscop și iată că visul s-a realizat, grație lui Nicanor Buzovoi, directorul general al SRL ”Agrosfera-BM”…
La Ungheni a fost înregistrat primul deces în rândul cadrelor medicale din cauza COVID – 19. Este vorba de Gheoghe Popa, medicul-șef al Spitalului…
De azi este declarată starea de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la data de 30 iunie 2020, cu posibilitatea…
De la declanșarea situației epidemiologice, Spitalul Internațional Medpark a căutat în permanență modalități de a-și proteja pacienții și colaboratorii, dar și de a contribui…
În aceste zile s-au înregistrat și primele cazuri de îmbolnăviri printre cadrele medicale. Este vorba de doi medici și o asistentă. Unul dintre ei…
O mască purtată-o viață protejată! Acesta e sloganul campaniei de distribuire a măștilor din noul lot de echipamente de protecție personală ce a ajuns…
Ieri, 10 mai, o adolescentă din Ungheni, Daniela Mihăilă, i-a scris ”o scrisoare deschisă” către președintele Dodon, premierul Chicu și minsitra sănătății Dumbrăveanu, pe…
Cadrele medicale din Călărași vor beneficia, în scurt timp, de sprijin din partea locuitorilor din orașul înfrățit Covasna, România. Frumosul gest de solidaritate vine după…
Începînd cu ziua de azi, 7 mai, Centrul de Sănătate Sculeni şi farmacia centrală au intrat în carantină, informează Primăria Sculeni. Tot personalul medical…
La Sipoteni a ajuns un lot de echipament pentru cei care se află în prima linie în lupta cu COVID – 19. Lotul cuprinde…
Spitale.md împreună cu Platforma E-Sănătate apreciază efortul și munca tuturor specialiști în domeniul medical și vine să le mulțumească pentru angajamentul pe care și-l…
La Petrești a fost confirmat, azi, 30 aprilie, primul caz de COVID – 19, și este al 18-lea din raionul Ungheni. Este vorba de…
Odată ce timpul de afară prinde a se încălzi, și mirosul insuportabil din Petrești începe să se simtă tot mai des. Acesta vine de…
Ultimul caz de COVID – 19 a fost înregistrat azi, 27 aprilie, la o femeie din Valea Mare. Este un caz de transmitere locală….
După ce în luna februarie, autoritățile unghenene au trimis 33 mii de măști de protecție orașului Nanchang din China, pentru a preveni răspândirea COVID…