FOTO / Angajații primăriei și voluntarii donează măști unghenenilor care merg prin oraș

O mască purtată-o viață protejată! Acesta e sloganul campaniei de distribuire a măștilor din noul lot de echipamente de protecție personală ce a ajuns ieri la Ungheni, în cadrul Programului UE4Moldova: regiuni-cheie.

Foto: Primăria Ungheni

Astfel, beneficiarii programului respectiv, aceștia fiind Ungheni și Cahul,  sunt susținuți de Uniunea Europeană în lupta cu noul Coronavirus. Astfel a fost primit lotul achiziționat din fonduri europene prin intermediul PNUD, care conține: măști chirurgicale (28.600), măști respiratorii (5.000), mănuși (24.700),  termometre non-contact (60).
Măștile sunt distribuite în transportul urban de pasageri, la intrările în magazine. O fac angajații Primăriei și Voluntarii Pro Ungheni, dar și alte persoane altruiste, echipați la rândul lor cu măști și mănuși.
Astfel, în contextul luptei cu Covid-19, autoritățile unghenene solicită oamenilor să aibă grijă de sănătatea lor și a celor din jur, prin respectarea unor reguli simple: utilizarea măștii de protecție în locuri publice, dezinfectarea mâinilor, respectarea distanței sociale.
Reamintim că antreior, a fost desfășurată o altă campanie, ”O mască donată-o viață salvată”. Ca răspuns la aceasta, au fost primite măști din partea municipalității Nanchang din China, care de asemenea au fost distribuite instituțiilor municipale, instituțiilor medicale, Inspectoratului de Poliție, Poliției de Frontieră și localnicilor.



Autor: Anastasia Robuleț


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

  • Bender propunea sa mute capitala de la Moskova la Vasiuki. Eu propun sa o schimbam la Ungheni. Oricum, va fi statia terminus a autobandului european 😅

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *