Două performanțe pentru EXPRESUL la început de săptămână
Familia EXPRESUL crește zi de zi. Am ajuns, pe pagina de facebook, la peste 5000 de aprecieri. Numărul urmăritorilor e și mai…
Familia EXPRESUL crește zi de zi. Am ajuns, pe pagina de facebook, la peste 5000 de aprecieri. Numărul urmăritorilor e și mai…
Recent, ”Codrenii” din Călărași au participat la Festivalul Internațional de muzică și dans ”Kavkaz”, care s-a desfășurat la Chișinău pentru a treia oară și…
Pe 17 mai, în ziua în care unul dintre cei mai celebri scriitori ungheneni, Efim Tarlapan, ar fi înmplinit 75 de ani, Poșta Moldovei…
Au bătut palma, iar în scurt timp urmează să semneze Înțelegerea de Cooperare ”în scopul realizării măsurilor privind promovarea și dezvoltarea relațiilor de cooperare…
După mai bine de jumătate de secol de la construire, gardul din jurul Stadionului central din Ungheni e fost demolat. S-a întâmplat la început…
Zis și făcut. Pe 11 mai, deputatul ACUM, Dumitru Alaiba, a mers cu bicicleta până la Ungheni, așa cum a promis săptămâna trecută. L-au…
Pe 12 mai, în Duminica a treia după Paști, de Ziua Mironosițelor, la Boghenii Noi s-a desfășurat tradiționalul Festival „Masa Pascală”, ajuns la ediția…
Chiar dacă are 69 de ani, primarul de Călărași, Nicolae Melnic, a luat cunoștință, recent, de noile tehnologii utilizate de funcționarii turci pentru a…
Afectat de imaginea sumbră a răstignirilor din sat, un localnic din Novaci, Grigore Melenti, s-a apucat să le readucă la viață. O face din…
Doar patru nuvele din cele 30 prezentate de liceenii din Republica Moldova la concursul de nuvele francofone au trecut în finală. Pe 6 mai,…
Interpretul de muzică populară Nicolae Glib, Artist al Poporului, laureat al Premiului Național, deținător al Ordinului Republicii, a ajuns la aniversarea de 70 de…
De două săptămâni încoace, la cafeneaua din Călărași, ”La gura cuptorului”, toți clienții primesc plăcințele, pizza sau covrigei doar în pungi de hârtie. Asta,…
Proaspătul deputat Dumitru Alaiba, ales din partea Blocului ACUM, a anunțat despre organizarea unui protest pe biciclete pe drumul Chișinău-Ungheni, aflat în construcție de…
”După trei decenii de așteptare, în Cornova lui Paul Mihail din nou va activa un centru cultural de toată frumusețea și care va purta…
Pe 3 mai, anual, este marcată Ziua Mondială a Libertății Presei. Cu această ocazie, am încercat să facem o retrospectivă a muncii echipei EXPRESUL…
”A început luna spectacolelor. Vă așteptăm cu drag!”, a postat pe pagina sa de facebook Silvia Zagoreanu, directoarea Palatului de Cultură din Ungheni. Nu,…
Consiliul raional Călăraşi, în parteneriat cu Liceul ”Vasile Alecsandri” şi profesoara de geografie Tatiana Buga, au organizat concursul geografic ”Terra”, aflat la prima ediție….
Biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” din municipiul Ungheni și-a desemnat cei mai buni promotori, susținători, bibliotecari și parteneri. Marți, 23 aprilie, de Ziua Internațională…
Locuitorii cartierului Ungheni Vale din municipiul Ungheni nu vor mai parcurge distanțe mari pentru a-și duce copiii la grădiniță. În scurt timp, primăria va…
Larisa Antoci, șefa Bibliotecii Publice din Valea Mare, Ungheni, a fost declarată ”Cel mai bun bibliotecar” la categoria ”Biblioteci comunale și sătești”. Apreciarea a…