Emoții pentru dansatorii ansamblului de dansuri populare ”Codrenii” din Călărași.

Foto din arhiva Expresul

Foto din arhiva Expresul

Recent, ”Codrenii” din Călărași au participat la Festivalul Internațional de muzică și dans ”Kavkaz”, care s-a desfășurat la Chișinău pentru a treia oară și a adunat copii din zece țări.
Călărașenii au dansat cum știu ei mai bine s-o facă și au strălucit printre zecile de trupe de dansuri ce au avut, la fel, evoluții spectaculoase.
”Codrenii” au prezentat o suită de dans popular, un ”Joc moldovenesc”, o ”Sârbă” și o ”Horă ca la Sud”.
Deși competiția a fost foarte strânsă, dansatorii călărășeni au adus acasă Premiul I la categoriile de vârstă 13-15 ani și 16-18 ani, iar cei mai mici, la categoria 10-12 ani, s-au clasat pe locul III.
”Sunt foarte mulțumit de prestația discipolilor mei la acest festival. Unii dintre ei au dansat pentru prima oară aceste dansuri pe scenă, dar s-au descurcat. Am reușit să ridicăm sala în picioare, am auzit peste tot cuvinte de laudă, fiind numiți, la un moment, ”mândria Moldovei”,  a declarat pentru ”Expresul” Igor Filipciuc, conducătorul artistic al ”Codrenilor”.
Potrivit lui, premiul a venit însoțit de o invitație la un festival de dans ce se desfășoară pe una dintre cele mai mari scene ale orașului Sankt Petersburg.
”Rămâne de văzut dacă vom identifica mijloacele financiare necesare pentru deplasare. Ar fi păcat să ratăm o asemenea șansă”, a precizat profesorul.
Ansamblul de dansuri populare ”Codrenii” activează la Casa de Cultură ”Ion Ungureanu” din Călărași și a fost înființat în 1952.
Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *