Omagiu adus acordeonului și celui care l-a mânuit poate cel mai bine

Portret de grup. Premianții festivalului

Portret de grup. Premianții festivalului

Cu acordeoanele strâns lipite de inimă, cu notele în minte și cu un car de emoții, 31 de elevi și studenți reprezentând 16 instituții de învățământ artistic din Republica Moldova au participat la cea de-a doua ediție a Festivalul Național de Interpretare Instrumentală „Marcel Budală”, ce a avut loc pe 8 mai la Casa de Cultură „Ion Ungureanu” din Călăraşi.

  • Pe 6 ianuarie, s-au împlinit 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Marcel Budală, considerat un clasic al muzicii populare lăutăreşti de concert din arealul românesc.

Potrivit directorului-fondator, Mihai Doloton, în acest an numărul participanților s-a dublat față de ediția de debut.
Prezent la deschiderea festivalului, președintele raionului, Sergiu Artene, l-a felicitat pe Mihai Doloton pentru inițiativă.
Totodată, dânsul și-a exprimat regretul că sala încă nu a ajuns să fie plină cu spectatori și că mulți dintre călărășeni încă nu conștientizează câte au de pierdut atunci când ar trebui să-și amintească de personalități precum Marcel Budală, un român cu rădăcini moldovenești.
Juriul, format din nume sonore în arta acordeonului, printr care: Eugen Duminică, fondator al orchestrei de muzică populară „Eugen Duminică”, Sergiu eMîrzac, membru al ansamblului de acordeonişti ”Concertino Acordion Band”, Ion Maleca, artist emerit al Republicii Moldova, Vitalie Vataman, profesor de acordeon, au avut de muncă.
Potrivit lui Mihai Doloton, și el membru al juriului, deciziile au fost luate cu greu, căci concurenții au avut interpretări foarte bune, complexe și diferite.
Iată și câștigătorii:
Premiul mare – Alexandru Silii de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău
(Dânsul a obținut și două mențiuni: pentru cea mai originală interpretare și pentru cea mai originală improvizaţie)
Locul I – Cezar Baltag, Școala de Arte „Ciprian Porumbescu” din Bălţi; Marec Pricopneac din Larga, Briceni; Ionuț Bîta, Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău
Locul II – Cătălin Stancu, Şcoala de Arte „Timotei Bătrânu” din Hânceşti; Vadim Panteleiciuc din Grimăncăuţi, Briceni; Andrian Ţurcanu, Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău
Locul III – Iulian Vîhodţev, Şcoala de Arte „Doina şi Ion Aldea Teodorovici” din orașul Corneşti, Ungheni; Ion Corocodel, Şcoala de Arte „George Enescu” din Călăraşi; Marin Darie, Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi.
Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *