Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” – printre cele mai bune
Ministerul Economiei şi Comerţului a dat publicităţii Raportul privind activitatea zonelor economice libere ale Republicii Moldova pe 9 luni ale anului 2011. Care este…
Ministerul Economiei şi Comerţului a dat publicităţii Raportul privind activitatea zonelor economice libere ale Republicii Moldova pe 9 luni ale anului 2011. Care este…
O delegație americană s-a aflat recent într-o vizită la Ungheni. Oficialii s-au documentat cu situația în ceea ce ține de relațiile economice între Moldova…
Fermierii mici și mijlocii au expus loturi mari de prune de soiul ”Chișiniovscaia”, ”Raniaia” și ”Stenlei” pe piața din Ungheni. Produsul este calitativ, ambalat…
Specialistul în domeniul vămuirii al unui broker vamal, care activează în postul vamal Sculeni la ghişeul unic a depus declaraţia vamală de tranzit, potrivit…
În orașul Ungheni s-au început lucrările de renovare a apeductului pe cele mai problematice sectoare. Aceasta a fost posibil grație unui credit de două…
De la 1 iulie, Moldova cumpără gaze din Rusia cu 360 de dolari pentru mia de metri cubi, iar preţul va ajunge către sfârşitul…
În primele şase luni ale anului curent, în buget au fost acumulate venituri în sumă totală de 95726,7 mii lei sau 100,1% , ceea…
Contabilii din raionul Ungheni au participat, vinerea trecută, 29 iulie, la cea de a treia masă rotundă organizată de Asociaţia contabililor şi auditorilor profesionişti…
Deja timp de trei săptămîni în raionul Ungheni se desfășoară recoltarea grînelor. În prezent sunt recoltate cerealierele de pe o suprafață de 92 %…
La 28 iulie, piața din Ungheni a fost inundată de castraveți autohtoni. Comercializau fermieri mici și mijlocii , agenți economici mai mari. Castraveții erau…
Cifra 13, se pare, le va purta mare noroc legumicultorilor din zona Corneşti. Pe 13 iulie, în oraşul Corneşti, s-a produs un eveniment de…
România se află în plin proces de renegociere a Convenţiei semnată la Moscova în 1996 cu Federaţia Rusă, potrivit unei informaţii transmise de Ministerul…
Timofei Blănaru în discuţie cu Viorel Scutaru, specialist principal la Direcţia Agricultură şi Alimentaţie, Ungheni, despre situaţia în ajunul secerişului. [audio:Ajun de recoltare.mp3] …
Anul 2011, în comparaţie cu 2010, este mai puţin favorabil pentru agricultură. Declaraţia îi aparţine lui Iurie Vrabie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli „Uncalnis”. Primăvara…
Construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi este un proiect moldo-român menit să asigure o sursă alternativă de livrare a gazelor pentru ţara noastră. Valoarea totală a proiectului…
Ponderea cheltuielilor energetice în costurile de producere ale companiilor moldoveneşti este de câteva ori mai mare decât cea înregistrată în ţările dezvoltate. Cu toate…
15 agenţi economici vor beneficia de finanţare în leasing pentru procurarea utilajului din Fondurile partenere aleGrantului Japonez, în valoare de 21 milioane de lei….
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a convocat marţi o şedinţă cu administratorii zonelor economice libere şi principalii rezidenţi ai acestora pentru a discuta problemele cu…
La 26 mai, s-a deschis sezonul cireşelor pe piaţa din Ungheni. Un producător de cireşe din satul Alexeevca a ieşit pe piaţă cu primele…
În 15 localități ale raionului Ungheni tinerii legumicultori au primit ajutor financiar la diferite faze de construcție a serelor. Practica arată că alegerea făcută…