Cupa ”Iacob Ciachir” la a doua ediție. Organizatorii promit un spectacol de zile mari
Eleganță, culoare, frumusețe – de toate vor avea parte cei ce vor veni, pe 21septembrie, la Școala de hipism din Ungheni. Aici se va…
Eleganță, culoare, frumusețe – de toate vor avea parte cei ce vor veni, pe 21septembrie, la Școala de hipism din Ungheni. Aici se va…
Zile de neuitat pentru șahiștii din Ungheni. În perioada 11 – 14 august, aceștia au participat la Turneul Internațional de Șah din Sarnaki, Polonia….
Campania „Dăruieşte lumină învie, speranţă” iniţiată de Jurnal TV, este susţinută de o ţară întreagă! Cazul lui Vlăduţ, băiețelul care suferă de o boală…
Disciplina și tehnica bună sunt elementele pe care trebuie să le posede obligatoriu un sportiv ce practică karate de performanță. Au demonstrat-o cei peste…
Lupta liberă ese sportul pe care îl preferă tot mai mulți ungheneni, iar o motivație importantă pentru aceștia este Victor Graur, ungheneanul care este…
Un turneu la jocul de dame, dedicat festivalului recoltei, vinului şi promovării tradiţiilor naţionale, a fost organizat la Ungheni de către Federaţia raională de…
Crucea Roşie din Ungheni, în parteneriat cu ziarul „Epresul” şi Federaţia raională de fotbal Ungheni, a organizat, pe 10 octombrie, un turneu la mini-fotbal…
Timp de 5 zile, orașul Ungheni a fost gazda unui turneu internațional de șah, care a adunat peste 100 de profesioniști și amatori ai…
Şi tenismenii călărăşeni, şi cei ungheneni au avut o prestaţie frumoasă la Turneul Internaţional la tenis de masă, ediţia a X-a, care a avut…
Echipa Şcolii Sportive din Ungheni a devenit câştigătoarea turneului final al Campionatului Moldovei de juniori U-18, Divizia A, ediţia 2012-2013. În finală, jucătorii antrenaţi…
Un start bun în anul sportiv 2013 a fost luat de tinerii tenismeni de la Centrul pentru minori „Mihai Viteazul” din Călăraşi. La începutul…
Ediția a IX-a a turneului republican de șah, desfășurat tradițional, în ultima sîmbătă din februarie, la Costuleni, a adunat un număr record de participanți….
La finele saptămînii trecute sala Școlii sportive din orașul Ungheni a fost gazda primului turneu raional la la fotbal tenis. Acest sport mai puțin…
275 de luptători, cu vîrsta cuprinsă între 9 şi 20 de ani, veniţi din toate colţurile republicii, au participat, sîmbăta trecută, la ediţia a…
După ce a cîştigat, în anul 2011, prestigiosul turneu de box Bigger’s Better, Constantin Bejenaru, originar din Ungheni, s-a trezit cu adevărat celebru. De…
Trei echipe de fotbal ale celor trei colegii din Ungheni: agroindustrial, de grăniceri şi de medicină, au dus o luptă crîncenă, pe 2 iunie…
De la cei mai tineri… Federaţia de joc de dame a R. Moldova a organizat la Ungheni Campionatul naţional între elevi. Au participat 71…
Pentru a XI-a oară consecutiv, la Ungheni a avut loc un turneu de fotbal, dedicat Zilei internaţionale a protecţiei copilului. În competiţie au intrat…
În weekend, în oraşul Ungheni, a fost organizat un turneu de minifotbal cu participarea echipelor subdiviziunilor a instituţiilor de forţă din localitate şi administraţiei…
Interviu cu Ghenadie Mitriuc, preşedintele clubului de volei „Olimp” Ungheni L.B.:„Olimp” este campioană. Medalia de aur al Campionatului naţional la volei a venit la…