Autoritățile vor să introducă o serie de cerințe pentru desfășurarea activității de autoservice. În acest sens a fost elaborat un regulament care prevede condițiile…
În acest an, Paștele Blajinilor îl vom sărbători la începutul lunii iunie
În acest an, Paștele Blajinilor nu se va sărbători așa cum se obișnuiește, la o săptămână de la Sfintele Paște, dar va fi transferat…
Eugenia Caracaș: ”Ce putem face pentru a avea parte de un timp mega productiv în această perioadă de carantină și a diminua teama?”
(…Continuare) Începe fiecare dimineață cât mai devreme cu meditație sau rugăciune de recunoștință. Antidotul pentru frică este RECUNOȘTINȚA. Chimic în creierul nostru nu pot…
Atenție! Certificatele de testare tehnică a automobilului, expirate după 12 martie, vor fi prelungite, automat, pentru trei luni
Certificatele de testare tehnică mijloacelor de transport certificate CEMT și a remorcilor auto care au expirat după data de 12 martie 2020 vor fi…
Cererile de înregistrare cu statut de șomer pot fi trimise prin e-mail. Află cum
În aceste situații de criză, majoritatea bugetarilor fie sunt în vacanță, fie nu lucrează cu publicul, sau lucrează în regim online. Deaceea și Direcția…
Călărășeanca Eugenia Caracaș: ”Timpul nu înseamnă bani, ci înseamnă viață!”
Călărășeanca Eugenia Caracaș este o personalitate dinamică, dotată cu experiență socială și educativă progresivă, deține experiență psihologică în mediul de organizare și servicii pentru…
Ajutor de la autorități pentru unghenenii aflați în situații precare
Comisia socială a primăriei municipiului Ungheni lucrează, la momentul de față, la identificarea celor care se află în situații precare și au nevoie de…
Unde sunt autoritățile să ia măsuri? Ei oare, nu văd ce se întâmplă pe străzile orașului? se întreabă o călărășeancă
Călărășeanca Nadejda Otgon, îndeamnă pe toți să stea acasă, să fie responsabili în această situație grea care s-a abătut peste întreaga țară. ”Majoritatea cred…
Zece cazuri de COVID – 19 confirmate la Ungheni. Cinci – la Călărași
La Ungheni, sunt confirmate deja zece cazuri de COVID – 19. 5 persoane sunt din satul Cornești, 2 din Buciumeni și câte 1 caz…
VIDEO / Carantina nu înseamnă vacanță. CRT Ungheni îndeamnă pe toți să aleagă un mod util de învățare
Dacă vă întrebați cum ați putea să vă petreceți timpul în carantină, atunci membrii Consiliul raional al tinerilor din Ungheni vă vin în ajutor….
VIDEO / Oficial, satul Păulești a ieșit din carantină
După ce, pe 20 martie, la Păulești s-a depistat primul caz de îmbolnăvire cu COVID – 19, aceasta fiind și primul din raion, iar…
VIDEO / Primar de Ungheni: ”Cu siguranță, unii ungheneni s-au așteptat ca aceste plăți să fie anulate. E imposibil”
Pentru ca municipiul Ungheni să-și continue viața în ritm normal, pentru ca locuitorii orașului să beneficieze în continuare de apă, energie electrică, gaz etc.,…
Azi, creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire. Vedeți ce semnifică această sărbătoare
Creştinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc azi Buna Vestire, cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie. Sărbătoarea este marcată de calendarul creștin pe…
Patru cazuri de COVID-19 sunt înregistrate la Călărași
La Călărași sunt confirmate deja patru cazuri de COVID – 19. Cei patru bolnavi sunt din localitățile: Păulești, Seliștea-Nouă, Temeleuți și Hirova. Potrivit Corinei…
Secția Boli infecțioase și boli cronice din cadrul Spitalului raional Ungheni au fost transformate cu profil COVID – 19
Patru persoane cu COVID – 19 au fost internate, duminică, 5 aprilie, în Spitalul raional Ungheni. Secțiile de boli contagioase și boli cronice au…
Călărășenii, depistați pozitiv cu COVID – 19 nu sunt internați în Spitalul raional din Călărași, deocamdată
Deocamdată Spitalul raional Călărași nu se regăsește în lista instituțiilor medicale ce preiau pacienții suspectați sau infectaţi cu coronavirus. Acest lucru se va întâmpla…
VIDEO / De mâine, bugetarii vor avea o vacanță de 10 zile. Pedagogii – nu
De mâine, bugetarii stau acasă. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale, informează știri.md. „La propunerea medicilor, dar și a Organizației…
Șase cazuri de COVID-19 sunt înregistrate în raionul Ungheni. Vedeți din ce localități
La Ungheni, sunt confirmate deja șase cazuri de COVID – 19. Trei persoane sunt din satul Cornești, două din Buciumeni și un caz este…
Lupta cu pandemia şi asigurarea dreptului la sănătate a tuturor persoanelor trebuie să fie, la moment, prioritatea Nr. 1 pentru statul Republica Moldova.
Lucrătorii medicali sunt în prima linie în lupta cu pandemia, continuând să presteze servicii cu un risc sporit de infectare pentru ei, dar și…
FOTO / ”Veniți mai repede. La Petrești arde. Un fum negru și dens se ridică peste sat”
În amiaza zilei de sâmbătă, am primit un apel: ”Veniți mai repede, aici la Petrești arde, cineva a dat foc la stuf și un…
Poziția Ombudsmanilor cu privire la obligativitatea procurării poliței de asigurare medicală de către diasporă la întoarcerea în țară
Avocații Poporului: Mecanismul impus prin care se obligă achitarea la intrarea în țară, în termen de 72 ore, a primei de asigurare obligatorie de…