Călărășenii, depistați pozitiv cu COVID – 19 nu sunt internați în Spitalul raional din Călărași, deocamdată

Deocamdată Spitalul raional Călărași nu se regăsește în lista instituțiilor medicale ce preiau pacienții suspectați sau infectaţi cu coronavirus. Acest lucru se va întâmpla doar dacă va apărea un ordin al Ministerului Sănătății, Muncii și Potecției Sociale în acest sens, a declarat Silvia Bobescu, directorul spitalului raional.
Potrivit dânsei, ordinul ar trebui să apară în momentul în care țara va intra în scenariul al patrulea în următoarele zile, când numărul celor confirmați cu COVID-19 va depăși 1000 de cazuri la nivel național.
”Până una alta nu putem spune că suntem pregătiți. Adică la moment ne descurcăm – avem măști simple, dar dacă vom lucra nemijlocit cu bolnavi de Coronavirus, sigur că vom avea nevoie de tot echipamentul necesar pentru a ne proteja, nivelul de pregătire fiind cu totul altul. Ținând cont de faptul că Moldova este membru al Organizației Mondiale a Sănătății, respectivele echipamente urmează a ne fi oferite, sunt sigură că vom fi ajutați”, a declarat Silvia Bobescu.
La moment, la Spitalul raional Călărași nu ar trebui să ajungă persoanele suspecte că ar fi infectate cu COVID-19. Totuși dacă apar asfel de cazuri, se face apel la Serviciul 112, iar persoanele sunt direcționate în alte instituții dotate pentru pacienții cu coronavirus.
După cazul de săptămâna trecută, când un bolnav de COVID-19 a fost internat mai întâi în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului raional, cu un alt diagnostic inițial, secția a fost închisă pentru o perioadă de două săptămâni. Doi pacienți cu probleme mai grave au fost duși la instituții medicale din Chișinău și Nisporeni, iar șase au fost lăsați la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie. Asistentele medicale, infermierele, dar și un medic din secția respectivă, se află la moment în carantină la domiciliu.
Reamintim că la Călărași sunt patru persoane confirmate cu COVID – 19.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *