Începând cu luna august 2025, gospodăriile din Republica Moldova vor primi facturile pentru gazele naturale de la Energocom, compania de stat, și nu de…

În principiu, masa de Revelion este compusă din mâncăruri tradiționale, specifice sărbătorilor de iarnă indiferent de zonă: preparate de casă din carne de porc,…
Anul 2024 este un an bisect, ceea ce înseamnă că luna februarie va avea 29 de zile, în loc de 28. Adăugarea acestei zile…
Oamenii legii au atenționat șoferii că în nordul și centrul țării, pe unele porțiuni de drum, persistă ceața. În aceste condiții, vizibilitatea în trafic…
Tinerii care, după absolvire, se vor angaja în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale ale autorităților publice locale vor primi indemnizații…
Parlamentul a adoptat, în prima și a doua lectură, un proiect de lege prin care statul sporește susținerea oferită pentru veterani și pentru familiile…
Începând de astăzi, polițiștii vor desfășura pe întreg teritoriul țării măsuri de prevenire a încălcărilor în trafic. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), este…
Un bărbat din Călărași a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru exploatarea prin muncă în Belgorod, Rusia a doi adolescenți din Ungheni. Despre…
Pe 14 decembrie, a avut loc conferința de încheierea proiectului „Reabilitarea infrastructurii de transport în zona transfrontalieră Ungheni – Iași, care vizează eficientizarea traficului…
Până la 1 septembrie 2024, asociațiile de părinți din școli și grădinițe ar urma să fie lichidate sau statutul acestora să fie modificat pentru…
Mai multe proiecte urmează a fi implementate în orașul Călărași, în 2024. În urma votării finale de către Consiliul orășenesc a proiectelor depuse de…
De la începutul anului 2024, șoferii de camioane vor avea posibilitatea să-și programeze ora exactă de trecere a frontierei de stat, prin înregistrarea lor…
Locuitorii din Gherman și Sculeni beneficiază de un drum proaspăt reabilitat care include treceri de pietoni, în special în zona școlilor și grădințelor și…
În prag de sărbătorile de iarnă, decorațiunile de iarnă sunt un accesoriu nelipsit din orice casă și creează o atmosferă feerică. Astfel, spiritul sărbătorilor…
Un nou capitol în educația preșcolară din Ungheni începe odată cu lansarea platformei online egradinita.ungheni.md – un proiect inovator implementat de Asociația de Educație…
50 de euro. Atât vor primi părinții care aleg să-și ducă copiii într-o instituție de învățământ mai mare. Printre motivele enumerate de către reprezentanții…
Cu o creștere constantă a conștientizării asupra impactului asupra mediului, tot mai mulți locuitori ai Moldovei își îndreaptă atenția către produsele biodegradabile. Acestea nu…
În ajun de Crăciun pe stil nou, alaiul format din colectivele artistice din raion, au pornit, la pas, din Piața Independenței până la Palatul…
Anul 2024 a fost desemnat „Anul pacientului asigurat”, anunțul a fost făcut de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Această inițiativă are scopul…
„Saci de haine noi de la branduri renumite”, „pungi întregi cu decorațiuni de Crăciun”, „seturi de vase de gătit și aparate de cafea de…
Sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie sau pe 7 ianuarie a devenit o dispută în societatea noastră. În timp ce unii moldoveni spun că adevăratul…