O serie de încălcări grave în gestionarea fondului forestier au fost depistate la un Canton din Călărași, în urma unui control

Inspectorii de mediu din Călărași au efectuat un control la cantonul nr. 6 al Ocolului Silvic Hîrjăuca, după ce a oprit un automobil ce transporta masă lemnoasă necorespunzătoare documentelor fiscale. Rezultatele acestui control au scos la iveală o serie de încălcări grave în gestionarea fondului forestier.

Cantonul nr. 6, care include și rezervația silvică „Boguș”, a fost inspectat pentru stabilirea provenienței masei lemnoase și verificarea respectării legislației de mediu. Pădurarul este responsabil pentru asigurarea pazei fondului forestier. În urma investigațiilor, s-a constatat că au avut loc tăieri ilicite și însușiri de arbori rupți de furtuni și doborâți de vânt. Nu mai puțin de 35 de arbori de speciile stejar, frasin, carpen, arțar și tei, cu diametrul cioatelor cuprins între 32 și 72 de centimetri, au fost tăiați ilegal. Volumul total al masei lemnoase rezultate a fost de 28,75 metri cubi pentru speciile tari și 0,54 metri cubi pentru speciile moi, aducând un prejudiciu mediului estimat la 7116,48 lei, informează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, cioatele arborilor tăiați ilegal au fost acoperite cu pământ, iar resturile neutilizabile au fost transportate de la locul faptei. Inspectorii au aplicat amprenta Inspecției Călărași pe cioatele tuturor arborilor identificați ca fiind tăiați ilegal și însușiți.

În prezent, se desfășoară investigații pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în aceste activități ilegale.

„Inspectoratul pentru Protecția Mediului solicită implicarea activă a comunității în prevenirea și raportarea oricăror activități suspecte sau ilegale care pot dăuna pădurilor și mediului în general. Este esențial ca fiecare cetățean să fie conștient de importanța protejării naturii și să acționeze ca un gardian al acestor resurse prețioase”, se arată în postare.

Expresul

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *