E în puterea noastră să facem din Terra un loc mai bun, unde orice persoană se simte respectată, iar egalitatea, toleranța, diversitatea și nediscriminarea…
Asistența directă a UE către primăriile noastre va contribui la dezvoltarea statului și va spori încrederea cetățenilor în acest partener
Asistența directă a Uniunii Europene către localitățile și primăriile Republicii Moldova a fost unul dintre subiectele abordate de președintele statului Maia Sandu în cadrul…
QUIZ. Testează-ți cunoștințele: Cât de bine cunoști municipiul Ungheni
Un nou quiz pentru voi, ungheneni! Haideți, împreună să ne testăm cunoștințele și să vedem cât de bine ne cunoaștem orașul în care trăim. …
În plan. Două cartiere din Ungheni urmau să fie lichidate. Ce ar fi fost acum acolo
Evacuarea satelor Ungheni Deal și Ungheni Vale la Dănuțeni, asta propuneau autorii Planului urbanistic general pentru Ungheni, realizat în anul 1962 pentru o perioadă…
Două comune de pe ambele maluri de Prut s-au înfrățit în prag de sărbători
27 decembrie 2020 – o zi însemnată pentru comuna Măcărești. În această zi, a fost încheiat un accord de înfrățire între comuna Măcărești și…
Cea mai friguroasă noapte din ultimii 3 ani, s-a înregistrat noaptea trecută
Noaptea trecută a fost cea mai geroasă din ultimii trei ani, informează Noi.md. Cea mai joasă temperatură, de minus 21 de grade Celsius, s-a…
La Negurenii Vechi vor avea loc alegeri locale noi. Vedeți când
Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru 16 mai 2021 desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni. Și…
Peste două treimi din exporturile Republicii Moldova în 2020 s-au îndreptat spre UE
Și în 2020, exportul de mărfuri din Republica Moldova în statele Uniunii Eunropene a continuat să crească, ajungând, în noiembrie 2020, la 67,1%, arată…
La Meleșeni. Au dăruit câte o carte pentru biblioteca lor
Clubul de tineri din satul Meleșeni „Activi pentru tineri”, au inițiat o campanie de colectare a cărților „Dăruiește o carte pentru biblioteca ta”. În…
Condițiile în care activează medicii ungheneni. Câte locuri vacante sunt la momentul de față
750 de consulturi medicale înregistrează zilnic Secția asistență medicală specializată de ambulator a Spitalului Raional Ungheni. Lunar aici sunt înregistrate circa 17500 de consulturi,…
A luat foc din mers. Polițiștii de patrulare din Călărași au intervenit imediat
Clipe de panică și groază pentru un șofer din Călărași, scrie echipa.md. Pe 16 ianuarie, în timpul deplasării, de sub capota automobilului pe care-l…
Președintele raionului Ungheni riscă să rămână fără cetățenia română
Ghenadi Mitriuc, actualul președinte al raionului Ungheni, alături de foștii săi colegi socialiști din Parlament: Alla Dolinţă, Corneliu Furculiţa, Anatolie Labuneţ, Radu Mudreac şi…
Gheorghe Petic despre scandalul în care este implicat primarul Alexandru Ambros: „Am presimțirea că fără așa-zisa „заказухa” din partea Partidului Socialiștilor nu s-ar fi ajuns în această situație”
Referindu-se la scandalul din ultimele zile privind conflictul de interese stabilit de ANI și o eventuală demitere a primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, consilierul…
Unghenenii vor plăti mai mult pentru energia termică. Decizia a fost luată de ANRE
Locuitorii municipiului Ungheni vor primi facturi mai mari pentru căldură. Pe 15 ianuarie, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un tarif…
O stradă din orașul Cornești va purta numele unui medic ce și-a dedicat viața copiilor corneșteni
De acum înainte, una dintre străzile orașului Cornești, raionul Ungheni, va purta numele doctorului Boris Balan, care și-a dedicat viața medicinei și, în mod…
Doc. / După ce a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii”, activitatea directorului Spitalului Raional Ungheni, a fost declarată de consilierii raionali nesatisfăcătoare
După ce, cu un an și jumătate în urmă, Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, în prezent președinte al PSRM, îi înmâna directorului…
Un sportiv din Călărași a primit titlul de „Antrenor emerit al Republicii Moldova” la doar 30 de ani
La doar 30 de ani ai săi, Mihail Fistican din Peticeni, Călărași a reușit să-și depășească chiar și propriile așteptări. A început să muncească…
La Călărași se caută soluții pentru a eficientiza consumul de energie
Concursul de eseuri: „Promovarea eficienței energetice”, desfășurat la sfârșitul anului trecut la Călărași, s-a încheiat cu o festivitate de premiere la data de 14…
Recordurile raioanelor. Vedeți prin ce s-a remarcat Ungheniul și Călărașiul
Un studiu realizat de Biroul Național de Statistică, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de specialiștii BNS arată…
Concurs pentru elevi și studenți „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”
Asociația Presei Independente (API) și portalul Stopfals.md lansează concursul național „Sunt un om cu rațiune, gândesc și analizez!”, destinat elevilor claselor de liceu și…
QUIZ. Testați-vă cunoștințele. Ce știm despre Mihai Eminescu și opera sa?
Azi, 15 ianuarie este ziua cînd s-a născut Mihai Eminescu. El a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și…