Elevii din Republica Moldova vor merge vineri, 25 octombrie, pentru ultima dată la școală înainte de vacanța de toamnă. Începând de luni, 28 octombrie,…
La Bumbăta. Tinerilor le pasă de sat
Membrii Consiliului Local de Tineret (CLT) din Bumbăta, împreună cu alți voluntari, au organizat o campanie de salubrizare și evacuare a gunoiului din locurile…
FOTO / Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni s-au alăturat Campaniei "Când inima cere, donăm o tonă de putere"
40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni, s-au alăturat Campaniei „Când inima cere, donăm o tonă de putere”. Astfel, azi, 30 septembrie,…
UE-GIZ//Tinerii din Călărași vor învăța cum să se implice în procesul de dezvoltare durabilă la nivel local
În perioada septembrie 2020 – februarie 2021, Asociația Obștească ”ASCED” va desfășura în raionul Călărași mai multe activități dedicate tinerilor care urmează să se…
Zero puncte pentru deputata unghenenilor. Topul celor mai responsabili deputați aleși în circumscripțiile uninominale
Potrivit Platformei deFacto.md, în perioada iunie-august, Ludmila Guzun (PDM), deputata aleasă pe Circumscripția uninominală nr. 16 Ungheni, nu și-a folosit competențele prevăzute de lege…
Vă rog, nu mai redescoperiți Moldova…
Vara 2020. Costești-Stânca, cel mai mare lac de acumulare din Moldova, obiectiv ecologic. Circa 2000-2500 turiști pe zi în Costești, 400-500 mașini pe zi…
Topul celor mai responsabili deputați aleși în circumscripțiile uninominale. Pe ce loc e deputatul călărășenilor
Platforma deFacto.md a stabilit cei mai responsabili deputați față de alegători în lunile iunie-august, ținând cont de activitatea acestora în Parlament, circumscripție și în…
Fotbal la Ungheni. O nouă echipă și-a făcut apariția
Cartierul Berești/Vasilica își are propria echipă de fotbal. Inițiativa de a o fonda aparține unor voluntari sportivi din zona respectivă, fiind susținută de către…
Ce zi e azi. E ziua unei profesii tot mai solicitate, care ajută la unitate și înțelegere. Despre cine e vorba
E 30 septembrie, a 273-a zi a anului. Mai sunt 92 de zile până la sfârșitul anului 2020. Pe 30 septembrie, este marcată Ziua…
La Semeni. Instalat în 1942, distrus de sovietici, renovat și reinaugurat acum. Primarul Vasile Gaviuc: „Am demonstrat că putem pune în valoare un loc istoric”
Un monument în memoria eroilor români – Crucea Eroilor Români – înălțat la Semeni în 1942 și distrus ulterior de sovietici, a fost restaurat…
La Petrești, în curând, va fi dat în exploatare un teren de mini – fotbal
În curând, iubitorii de sport din Petrești vor putea să se bucure de un mini-teren de fotbal cu înveliș artificial. Acesta se află chiar…
Primăria Ungheni anunță un nou bilunar ecologic. Apelul către licee: să composteze deșeurile vegetale
Primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, a semnat o dispoziție privind lansarea, pe 25 septembrie, a bilunarului ecologic de toamnă cu genericul: „Împreună să păstrăm…
Călărășenii vor fi implicați altfel în ceea ce privește eficiența energetică
La Călărași, cetățenii vor putea să se implice pentru a aduce o schimbare orașului în care trăiesc. Și asta pentru că, aici, luni, 21…
Revine starea de urgență în sănătate. Și Călărașiul, și Ungheniul, și Nisporeniul – cu grad de alertă „Cod Roșu”. Ce restricții vor fi
Din nou stare de urgență în sănătate publică. De la 1 octombrie. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNSEP) reintroduce mai multe restricții pentru…
Până în 2022, la Ungheni va fi construit un punct SMURD
La Ungheni, dar și Cantemir, vor fi construite două puncte SMURD, dar și patru platforme de aterizare a elicopterelor. Acestea vr fi construite cu…
La Ungheni s-au marcat cei 400 de ani de la Bătălia de la Țuțora
O placă comemorativă, dedicată aniversării a 400-a de la Bătălia de la Țuțora contra hoardelor turco-tătare și a morții hatmanului armatei poloneze Stanislav Zholkiewsk,…
VIDEO. Aglomerație și agitație în preajma satului Zagarancea. Omul și câinele au fost un tot întreg
Aglomerație și agitație în preajma satului Zagarancea din raionul Ungheni. Aici s-au adunat 23 de chinologi împreună cu prietenii lor patrupezi, pentru a participa…
FOTO / A fost stabilită lista preliminară a secțiilor de votare peste hotare
Pentru organizarea și desfășurarea peste hotare a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, la 11 septembrie 2020 Comisia Electorală Centrală a solicitat concursul și…
Natalia Junghietu: Unde-i vina jurnalistului?
Probabil, mulți dintre jurnaliști au fost învinuiți că mint. Mai puțin direct, de mai multe ori indirect, dar cert este că am fost învinuiți….
Mii de cetățeni din Strășeni și Călărași, vor avea acces la apă potabilă de calitate
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a lansat recent proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”. Proiectul este susținut financiar de Guvernul Federal…
Călărășenii din diasporă, cu istorii de succes, vor fi cunoscuți și acasă
Pentru al doilea an consecutiv, la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov – Russu” din Călărași, s-a desfășurat o activitate dedicată disaporei din…