Circa 158 milioane de lei ar putea fi investiți în raioanele Ungheni și Călărași prin Fondul Național de Dezvoltarea Regională

În raionul Ungheni, grație Fondului Național de Dezvoltarea Regională ar putea fi implementate trei proiecte în valoare totală de 73 milioane 910 mii lei, iar în raionul Călărași ar putea fi implementate două proiecte în valoare totală de 84 milioane 180 mii lei.

Și asta pentru că, recent, a fost aprobată lista notelor conceptuale selectate pentru etapa a doua a Concursului de propuneri de proiecte, finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR). Astfel, din cele 39 de note conceptuale recepționate din zona Centru, au fost aprobate 25.

În acest context, la Ungheni este vorba de 2 note conceptuale depuse de Consiliul Raional Ungheni. Acestea prevăd „Reabilitarea și extinderea apeductului magistral Zagarancea – Cornești”, cu o valoare totală de 30 milioane 500 mii lei și „Reparația drumului de acces la obiectivul turistic Rezervația Naturală „Plaiul fagului” din Rădenii Vechi”, cu o valoare totală de 18 milioane 410 mii lei. Cea de a treia notă conceptuală a fost depusă de primăria Zagarancea și e vorba de „Competitivitatea regională prin extinederea și dezvoltarea capacităților casei antreprenoriale Ungheni”, cu o valoare totală de 28 milioane lei.

La Călărași, ambele note conceptuale au fost depuse de Consiliul Raional Călărași. Este vorba de „Creșterea competitivității economice a Regiunii de Dezvoltare Centru prin sporirea potențialului structurilor de support în afaceri în raioanele Călărași și Nisporeni”, cu o valoare totală de 27 milioane 780 mii lei și „Îmbunătățirea nivelului de trai în localitățile raioanelor Călărași și Strășeni prin asigurarea accesului populației la sistemele centralizate de canalizare”, cu o valoare de 56 milioane 400 mii lei.

Potrivit unui comunicat al FNDR, programele și proiectele depuse în cadrul Concursului corespund următoarelor priorități: Competitivitate economică; Dezvoltare urbană  și Infrastructură regională.

În cadrul celei de-a doua etape a concursului urmează depunerea Cererilor Complete de Finanțare. Astfel, autoritățile beneficiare au la dispoziție un termen de 120 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listelor Notelor Conceptuale, selectate de către comisiile create pe lîngă agențiile de dezvoltare regională, pentru a depune Cererile complete de finanțare.

NOTĂ: Centrul Regional de Dezvoltare este o structură funcțională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică, avînd drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. Regiunea centru cuprinde raioanele: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni.

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *