Pe 28 iulie s-au împlinit 25 de ani de când Consiliul Municipal Ungheni a adoptat oficial stema și drapelul municipiului – două simboluri care au devenit…

Air Moldova suspendă operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai, în contextul în care a depus în instanță o…
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs astăzi, 2 mai 2023, pe traseul Chișinău-Bălți, la intrarea în satul Hirova. Conform…
La 29 aprilie, peste tot în lume s-a marcat Ziua Internațională a Dansului. A fost sărbătoare mare și la Călărași unde, cu această ocazie,…
Producția agricolă a Republicii Moldova a constituit 2 miliarde de lei, cu 5,2 la sută mai puțin față de trimestrul similar al anului precedent,…
„Venus şi Marte se văd seara, iar Saturn dimineaţa, pe la ora 4. Pe 5 se produce o eclipsă de Lună care aproape se…
Gradele de invaliditate atribuite pe viață vor fi reexaminate, pentru a înlătura abuzurile și a asigura integritatea sistemului, afirmă ministrul Muncii și Protecției Sociale,…
Obișnuiți deja cu victoriile, discipolii Școlii Sportive ,,Mihai Viteazul” din orașul Călărași au reușit, în perioada 19-23 aprilie 2023, să scrie istorie la Campionatul…
În 2022, în total 518 moldoveni au devenit victime ale accidentelor de muncă, astfe că 30 de persoane au decedat după ce s-au accidentat…
Și din nou a fost Paștele Blajinilor. O sărbătoare frumoasă, o sărbătoare de pomenire a morţilor. Se consideră că, în această zi, ei sunt…
Producătorii asiatici fac progrese impresionante semnificativ în domeniul mașinilor electrice. În plus, experții susțin că au modele din toate categoriile de automobile cu prețuri…
Serviciul Fiscal de Stat va reduce în perioada următoarelor luni numărul de controale fiscale efectuate prin metoda de verificare operativă, acestea urmând a fi…
Astăzi Republica Moldova, împreună cu alte peste 80 de țări, marchează Ziua internațională a solidarității oamenilor muncii – sărbătoare de celebrare a muncitorilor din…
Cu 30 de ani în urmă, mozaicul „Covorul vieții” de pe fațada fabricii de covoare din Ungheni a fost înscris în Registrul monumentelor Republicii…
Începând cu ziua de marți, 2 mai, vor pute fi depuse notele conceptuale pentru participarea la programul „Satul european expres”. În total, în cadrul…
În sistemul educațional din Republica Moldova, numele profesoarei de limba și literatura română – Rodica Gavriliță de la liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași, este…
Pe 27 aprilie, două personalități ale culturii din raionul Călărași au primit Titlul Onorific de ”Purtător al Tezaurului Uman Viu”, din partea Ministerului Culturii…
Pe 26 aprilie, în incinta Incubatorului de Afaceri din orașul Călărași, a fost organizat un atelier regional de informare și instruire de promovare a…
Entităţile silvice teritoriale din Ungheni și Călărași care fac parte din cadrul Agenţiei „Moldsilva”, au fost dotate cu tehnică şi utilaje moderne, ce vor…
Cu nouă ani în urmă, începând cu data de 28 aprilie 2014, deţinătorii de paşapoarte biometrice, se bucură de anularea vizelor pentru călătoriile de…
Cu prilejul vacanței de primăvară a elevilor, la Montreal, Canada, a avut loc un eveniment fotbalistic inedit. În orașul cu tradiții olimpice s-a aflat…