A fost lansat programul „Satul European 2”

Imagine: Moldpres

Astăzi, 20 decembrie, a fost lansat apelul de participare pentru autoritățile publice locale la programul „Satul European 2”, anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, scrie moldpres.md.

Potrivit oficialului, prin intermediul celui de-al doilea proiect se urmărește susținerea integrală a tuturor localităților pentru construcția apeductelor.

„Punem prioritate pe proiectele de susținere a asigurării cu apă a localităților din țară noastră. Principala schimbare conceptuală în apelul pentru „Satul European 2” este susținerea integrală a tuturor localităților pentru construcția apeductelor, indiferent de numărul de cetățeni. Vom direcționa cât mai multe fonduri spre alimentarea cu apă”, a declarat ministrul Andrei Spînu.

Inițiativa Programului „Satul European” a fost lansată cu mai puțin de doi ani în urmă, de preşedintele ţării, Maia Sandu, pentru că bugetele locale sunt prea mici pentru proiecte mari. Tot şefa statului, la Forumul primarilor din 9 decembrie, a solicitat Guvernului să lanseze cât mai curând apelul pentru „Satul European 2”.

Prin intermediul programului „Satul European” au fost finanțate proiecte de dezvoltare a localităților din Republica Moldova, cu o valoare totală de două miliarde de lei. Pentru finanțarea și implementarea proiectelor rapide în doar șase luni, în iunie 2023 a fost lansat Satul European Expres. Prin acest program au fost finalizate 122 de proiecte de modernizare a infrastructurii sportive, amenajare a terenurilor de joacă și spațiilor de agrement.

Dosarele de participare la concursul pentru „Satul European 2” pot fi depuse până în luna martie 2024.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *