Guvernul Republicii Moldova va încheia un Memorandum de înțelegere cu Guvernul României privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică. Astăzi, membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor în acest sens, scrie moldpres.md.
Documentul are scopul de a dezvolta cooperarea în domeniul energiei, precum și avansarea sau demararea proiectelor investiționale în sectorul energiei electrice și al gazelor naturale. Ca rezultat, va fi consolidată securitatea energetică atât a Republicii Moldova și a României, cât și cea din întreaga regiune. Un alt obiectiv urmărit este diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și cu energie electrică.
Memorandumul va conține o serie de acțiuni, inclusiv examinarea posibilității extinderii gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, prin construcția unei conducte noi – Centura Chișinăului. Acest obiectiv ar putea fi realizat până în anul 2031.
De asemenea, documentul vizează și realizarea unor proiecte de importanță strategică, precum Linia Electrică Aeriană (LEA) cu tensiune nominală 400 kV Suceava – Bălți, extinderea stației 400 kV Suceava și stația 400 kV Bălți, precum și dezvoltarea liniei de interconexiune în domeniul energiei electrice existente 110 kV Huși – Cioara.
În noul sezon rece, lemnele de foc se vor scumpi, anunţul a fost făcut de ministra Mediului, Rodica Iordanov. La fel ca în sezonul anterior, persoanele din categoriile vulnerabile vor beneficia de ajutor din partea statului, scrie tvr.md.
„Persoanele, care sunt social vulnerabile, vor avea reduceri şi suport din partea statului pentru procurarea lemnului. Da, evident, preţul va fi mai mare, fiindcă, în primul rînd, costurile de lucrări s-au mărit, carburanţii sînt mai scumpi”, a prercizat ministra.
În prezent, în stocurile Moldsilva, sînt peste 33 de mii de metri steri de lemn de foc.
„Ne așteaptă o nouă criză energetică și creșterea prețurilor la produsele alimentare”, a spus Serghei Banari, politolog și economist.
Totodată, la fel ca în sezonul anterior, persoanele din categoriile vulnerabile vor beneficia de ajutor din partea statului, deși, potrivit Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, compensațiile pentru gazele naturale și energia termică, în perioada rece a acestui an, vor fi mai mici.
„Valoarea ajutorului la contor nu va fi la nivelul de anul trecut, fiindcă prețul reglementat la energie ar putea fi mai mic, dar și resursele financiare alocate în acest sens nu vor fi la fel de mari”, a precizat Alexei Buzu, pentru tv8.md.
Pe 6 septembrie începe perioada de desemnare a candidaților pentru alegerile locale din 5 noiembrie. Atât partidele politice cât și independenții au la dispoziție două săptămâni pentru a pregăti setul de acte necesar pentru înregistrarea în cursa electorală.
Conform prevederilor Codului electoral, desemnarea candidaților are loc după constituirea consiliilor electorale de circumscripție, dar nu mai devreme de 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au:
partidele politice înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale;
blocurile electorale constituite și înregistrate în condițiile prevăzute de Codul electoral și ale instrucțiunii privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale;
candidații independenți.
Procedura de desemnare a candidaților la funcția de primar și de consilier în consiliul local are loc:
în cazul partidelor politice și al blocurilor electorale – prin aprobarea, în cadrul ședințelor organelor abilitate în conformitate cu prevederile statutare sau, după caz, cu acordurile de constituire ale acestora, confirmată prin procesele-verbale (extrase din procesele-verbale), a hotărârilor/deciziilor privind desemnarea candidaților la funcția de primar și listei de candidați pentru funcția de consilier al consiliului local;
în cazul candidaților independenți – prin înaintarea propriei candidaturi la funcția de primar și/sau de consilier al consiliului local, după caz, constituirea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii acestuia.
Procedura de desemnare a candidaților independenți include și etapa de colectare a semnăturilor de către persoanele care își înaintează propria candidatură și/sau grupurile de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de primar și de consilier al consiliului local.
Formularele listelor de subscripție vor putea fi solicitate de la consiliul electoral de circumscripție de nivelul doi, începând cu data de 19 septembrie curent.
Alegerile locale generale vor avea loc pe 5 noiembrie 2023. Pe 7 august a început perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Startul campaniei electorale se va da pe 6 octombrie 2023.
Sculptează, cioplește și prelucrează lemnul sau metalul pentru a-i schimba forma și a-l transforma în piese de mobilier, suvenire ori foișoare. În lucrările sale se regăsesc diferite mese din lemn în combinație cu rășină epoxidică, scaune, butoaie, icoane și execută aproape orice tip de lucrare, cu care se adresează clientul.
Cu asta se ocupă în atelierul său Maxim Rusnac, un bărbat de 41 de ani, originar din satul Floreni, care de mai bine de 3 ani, după ce a revenit din Rusia, și-a lansat propria afacere, lansată cu suport european.
Lucrează și cu lemnul, și cu fierul, iar bărbatul spune că meseria sa este extrem de plăcută şi frumoasă, deși nu este deloc o muncă ușoară, ci una care necesită precizie, migală și nu în ultimul rând, multă muncă împletită cu talent. Le reușește pe toate câte își propune pentru că întotdeauna face ceea ce îi place şi spune că imaginaţia nu are limite, atunci când i se propune să realizeze o comandă. Îi place să răspundă provocărilor ce i se pun în față și se declară un perfecționist, deoarece se străduie ca orice lucrare să o execute impecabil.
Se trage din neam de artiști plastici, iar talentul și l-a descoperit încă de mic copil, având înclinații către sculptura în lut. Ajuns la vârsta de 20 de ani, a preferat să lucreze cu lemnul. Apoi, ca orice alt tânăr a decis să emigreze. A plecat în Rusia, iar acolo și-a dedicat ani pasiunii sale, transformând-o într-o afacere.
Doar că dorul de casă îl măcina în ultimii ani, așa că, fără să stea mult pe gânduri, a luat decizia de a se întoarce la locurile unde a copilărit. Necătând că, în Rusia era stabilit de 20 de aniși reușise să-și întemeieze și o familie. Anume acolo a fost pusă baza de a lucra cu lemnul.
A încuiat apartamentul, a închis atelierul, și-a luat soția, cei patru copii și a început din nou, acasă, de la zero să-și dezvolte propria-i afacere, care să-i aducă nu doar profit, dar și împlinire sufletească.
Maxim Rusnac a beneficiat în 2021 de un grant în valoare de 25.000 euro, cu suportul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Atelierul lui a fost dotat cu toate echipamentele necesare afacerii sale. Are multe comenzi, iar clienții îi sunt din satele din împrejurimi. Deocamdată lucrează doar două persoane, dar își dorește să-șiu extindă atât afacerea, cât și echipa.
În atenția elevilor din Ungheni, Crucea Roșie filiala Ungheni organizează 2 concursuri care au scopul de a recruta noi voluntari ai Crucii Roșii, participarea tinerilor voluntari la acțiuni internaționale de ajutorare a victitimelor și nu în ultimul rând promovarea Principiilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Primul concurs are la bază crearea unui filmuleț video cu tematica ”Voluntariatul este alegerea noastră. Fii cu noi”. La acest concurs sunt invitați voluntarii Crucii Roșii și elevii claselor VII- XII. Concursul se va desfășura în perioada 10-25 septembrie, iar lucrările vor fi prezentate la sediul Crucii Roșii filiala Ungheni, str.Romană 35 căminul 1 (fosta școală internat). Rezultatele vor fi făcute publice pe 28 septembrie unde vor fi 3 câștigători.
Cel de a-l doilea concurs va avea la bază scrierea unui eseu pe tema ”Principiile Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie”, scopul acestuia este de a promova Principiile Fundamentale ale Mișcării, promovarea activităților Crucii Roșii și implicarea tinerilor în aceste activități. La acest concurs sunt eligibili elevii claselor VII-IX. Perioada desfășurării este 10-20 septembrie. Vor fi premiați 10 câștigători, rezultatele acestui concurs vor fi făcute publice pe 25 septembrie.
Aceste două concursuri sunt organizate de Crucea Roșie filiala Ungheni, în parteneriat cu Direcția Educație Ungheni.
Și în acest an Zilele Filmului Românesc (ZFR) vor ajunge la Călărași. Astfel, pe 23 septembrie, Proiecțiile vor derula la Casa de Cultură din orașul Călărași.
Potrivit organizatorilor, evenimentul se va deschide cu un film dedicat copiilor, iar publicul tânăr va putea fi activ după proiecție, cu o discuție despre film. Cei mai îndrăzneți și activi copii vor fi premiați.
La fel ca în fiecare an, ZFR continuă şi în alte oraşe din Republica Moldova, unde sunt prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău. Anul acesta, ZFR se extinde geografic și în premieră, pe lângă orașele Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, Proiecțiile se vor mai derula la Hâncești și Orhei.
ZFR este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ”Alternative Cinema” și casa de producţie ”Rova Film” din România.
Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova, Primăriei Municipiului Chișinău, Institutului Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău.
Republica Moldova propune ridicarea nivelului de aliniere a statului nostru la acquis-ul Uniunii Europene urmare a obținerii statutului de stat candidat prin decizia Consiliului European din 23 iunie 2022, precum și pregătirea R. Moldova pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană, scrie breakingnews.md.
În acest context, autoritățile examinează posibilitatea punerii în circulație a noilor tipuri de acte de identitate, îmbunătățite din punct de vedere al securității care ar facilita identificarea și accesul la serviciile publice, precum și vor permite cetățenilor R. Moldova să călătorească liber în spațiul comunitar. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost examinat în cadrul ședinței de azi, 4 septembire, a secretarilor generali.
Potrivit instituțiilor statului, Capitolul 31 „Politica externă, de securitate şi apărare” din Planul de acţiuni privind ridicarea nivelului de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană şi alinierea la Legislaţia UE pe cele 33 de capitole din acquis, este unul din cel mai înalt evaluat compartiment de către Comisia Europeană în cazul R. Moldova, iar progresele la acest capitol vor depinde de alinierea R. Moldova la standardele Uniunii Europene asupra persoanelor indezirabile, asigurarea securităţii frontierelor, precum şi armonizarea cadrului normativ la rigorile acquis-ului european.
În acest context, precizează autoritățile, se impune necesitatea revizuirii prevederilor cadrului normativ în materie de asigurare a populației cu acte de identitate naționale.
„La nivel european a fost adoptat Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație, ce a avut ca obiectiv uniformizarea diferențelor semnificative între nivelurile de securitate ale cărților de identitate naționale eliberate de statele membre propriilor cetățeni. Respectivele diferențe conduc la creșterea riscului de falsificare și fraudare a documentelor și sunt de natură să genereze dificultăți practice pentru cetățeni atunci când doresc să își exercite dreptul la libera circulație. Prin Regulamentul (UE) 2019/1157 s-a stabilit ca o necesitate includerea unor elemente de securitate pentru a se verifica dacă un document este autentic și pentru a stabili identitatea unei persoane. Stabilirea unor standarde minime de securitate și integrarea datelor biometrice în cărțile de identitate sunt pași importanți pentru a face mai sigură utilizarea acestor documente în Uniune. Includerea acestor elemente biometrice de identificare ar trebui să le permită cetățenilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulație”, susțin autoritățile.
Astfel, buletinul de identitate al cetățeanului Republica Moldova, de formatul ID-I, emis în prezent la nivel național în absența unui mediu de stocare foarte sigur care să conțină imaginea facială și două amprente digitale în formate digitale interoperabile, așa cum stabilește Regulamentul UE 2019/1157, nu este de natură să respecte standardele europene aplicabile în materie, fiind necesară introducerea la nivel național a unui nou format.
„Având în vedere nivelul scăzut de digitalizare al serviciilor publice este necesară introducerea la nivel național a unui act electronic de identitate pentru a pune la dispoziția cetățenilor un instrument sigur și facil în utilizare, creând astfel posibilitatea reală de a accesa serviciile online care necesită autentificare și/sau semnătura electronică a serviciilor de e-guvernare și e-business”, precizează secretarii.
În acest context, autoritățile propun:
Introducerea la nivel național a cărții de identitate într-un format capabil să asigure respectarea standardelor europene de securitate pentru actele de identitate naționale, fapt care ar permite exercitarea dreptului la libera circulație a cetățenilor Republicii Moldova în baza acordurilor internaționale (România, Ucraina, Turcia etc.).
Crearea condițiilor tehnice pentru dezvoltarea infrastructurilor care să permită accesul facil al cetățenilor la serviciile de e-guvernare și e-business prin utilizarea cărților de identitate în care va fi încorporat mediul de stocare electronică a datelor, ce va include nu numai datele din formatul tipărit, datele biometrice (imaginea facială, amprentele digitale), dar și mijloacele semnăturii electronice avansate și certificatele cheilor publice.
Creșterea nivelului de interoperabilitate între sistemele informaționale automatizate administrate de Agenția Servicii Publice (SIA „Registrul de stat al populației”, SIA „Acte stare civilă”, SIA „Registrul bunurilor imobile”, SIA „Registrul de stat al unităților administrative teritoriale și al adreselor” etc.) și ale altor instituții și autorități publice care țin evidența datelor referitoare la persoane, pentru a reduce lista documentelor prezentate pentru prestarea serviciilor publice prin asigurarea accesului la datele care sunt disponibile în resursele informaționale și pot fi utilizate sau furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).
Excluderea datelor despre domiciliul/reședința temporară din conținutul actelor de identitate de uz intern ce ar permite eliminarea necesității preschimbării acestora pe de o parte, și, pe de altă parte, crearea condițiilor tehnice pentru ca procedura preschimbării domiciliului/reședinței temporare să poată fi accesată, iar serviciul să poată fi furnizat și în mediul digital.
Crearea condițiilor tehnice care să permită în mod operativ și facil actualizarea datelor cu privire la domiciliul/reședința temporară a locuitorilor Republicii Moldova în Registrul de stat al populației, ca urmare a schimbării acestora sau în cazul schimbării, în condiţiile legii, a denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor locuibile sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor. În cel din urmă caz, datele cu privire la adresa de domiciliu/reședință temporară neconformă din Registrul de stat al populației vor putea fi actualizate în temeiul datelor corecte și actuale cu privire la adresa respectivă din SIA „Registrul de stat al unităților administrative teritoriale și al adreselor” prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), din oficiu, fără implicarea persoanei care va deține cartea de identitate.
Mii de copii din Republica Moldova din România și din diaspora românească vor beneficia de ghiozdane și rechizite școlare necesare pentru începutul anului școlar, urmare a campaniei de caritate „Ghiozdănelul” inițiată de Boris Volosatîi, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Parlamentului României, împreună cu echipa, transmite IPN.
Potrivit unui articol publicat pe site-ul Mitropoliei Basarabiei, scopul acestei campanii este „de a aduce un strop de bucurie și de sprijin în viața copiilor care provin din medii defavorizate. Un număr semnificativ de 30.000 de copii din România, Republica Moldova și diaspora românească vor beneficia de această inițiativă. În duhul solidarității românești, această campanie transcende granițele și aduce împreună diferite comunități într-un efort comun pentru binele copiilor”.
Ghiozdanele și rechizitele vor fi distribuite către familiile social-vulnerabile, școli, licee, centre de plasament pentru refugiați și bisericile subordonate Mitropoliei Basarabiei din diferite localități. „Această inițiativă sprijină educația copiilor, dar și consolidează legăturile dintre comunitățile românești. „Ghiozdănelul” devine astfel o expresie a solidarității și responsabilității față de viitorul generațiilor tinere. Această campanie caritabilă reconfirmă importanța implicării sociale și a sprijinului reciproc în construirea unei societăți mai bune și mai incluzive”, mai scrie în textul citat.
La Măcărești, au fost inaugurat primul punct de subtraversare a râului Prut cu apă potabilă. Este vorba de tronsonul unui apeduct, care traversează Prutul pe sub albia râului. Prin acest apeduct, România va furniza apă potabilă consumatorilor din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Ministerul Mediului al Republicii Moldova.
„Cooperarea cu colegii din România are ca scop furnizarea cetățenilor Republicii Moldova a unor servicii mult mai calitative. Proiectul de la Măcărești este un start bun. Ministerului Mediului al Republicii Moldova este recunoscător Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România și este deschis proiectelor bilaterale”, a menționat, Iordanca-Rodica Iordanov, ministra mediului al Republicii Moldova.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor al României, prezent și dânsul la eveneminet a menționat că proiectul de la Măcărești este un bun exemplu de colaborare între cele două țări surori, „în care nu doar declarăm că suntem frați, cât de mult ne apreciem reciproc, că vorbim aceeași limbă, dar sper cât mai repede să putem să bem aceeași apă – pe care am gustat-o”,
Apa care va fi furnizată consumatorilor din Măcărești vine din râurile Siret, Moldova și Prut. Ea se acumulează în lacul de tratare Iași, unde pe parcursul a două luni are loc un proces de sedimentare, iar după tratarea corespunzătoare a apei, aceasta este furnizată consumatorilor.
În continuarea proiectului Agenția de Dezvoltare Regională Centru, sub egida Ministerului Infrastructurii de Dezvoltare Regională, implementează un proiect regional ce presupune lucrări de construcție a apeductului magistral de interconexiune între râul Prut și satul Măcărești, care va furniza apă potabilă în 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni. Acest proiect regional are ca scop îmbunătățirea calității vieții populației rurale prin asigurarea accesului la apă potabilă.
Până în prezent, în cadrul proiectului regional finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală a fost construită magistrala pe o lungime de 29,6 km din totalul de 29,8 km planificați, pornind de la punctul de traversare Măcărești, Ungheni și ajungând până la Brătuleni, Nisporeni.
În total, proiecte de infrastructură privind furnizarea de apă potabilă din România, consumatorilor din Republica Moldova, sunt implementate în cinci raioane: Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni și Hîncești.
Evenimentul a fost organizat de compania Apavital S.A. – operator regional al serviciilor de apă și de canalizare din județul Iași, care implementează proiectele de conexiune a infrastructurii furnizorilor de apă potabilă din România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni), cu atragerea de fonduri europene.
În următoarea perioadă se vor întreprinde mai multe măsuri menite să stopeze organizarea raliurilor nocturne. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă de ministrul de Interne, Adrian Efros, comunică moldpres.md.
Potrivit sursei citate, oamenii legii vor întreprinde mai multe verificări a autoturismelor reutilate, vor fi folosite mașini capcană, iar în locurile unde tradițional se fac raliuri ilegale vor fi amplasate camere de luat vederi.
Șeful de la MAI a anunțat că, în primele opt luni ale anului curent, în țara noastră au fost înregistrate 1200 de accidente rutiere.
Elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal încep anul de studii 2023-2024 cu manuale noi. Ministerul Educației și Cercetării a acordat calificativul „Bun de tipar” pentru 40 de titluri de manuale școlare.
Potrivit datelor, 31 de titluri au fost deja tipărite și au fost sau urmează a fi transportate în perioada imediat următoare în instituții. În anul curent, achiziția de manuale școlare a fost realizată în conformitate cu prevederile noului Regulament cu privire la evaluarea, selectarea și achiziția manualelor pentru învățământul general, aprobat prin ordinul MEC nr. 300/2022.
”Pentru cele 47 de titluri scoase în licitație pentru anul curent, au fost depuse 72 de oferte corespunzătoare pentru 43 de titluri. Singura ofertă depusă pentru manualul de Literatură universală pentru clasa a XII-a a fost declarată neconformă, din motiv că proiectul de manual nu corespunde prevederilor curriculumului, iar singura ofertă pentru manualul de Limba și literatura rusă pentru clasa a V-a nu a acumulat punctajul minim de 80 de puncte conform grilei din Fișa de evaluare. În consecință, pentru cele două loturi menționate nu a fost desemnat niciun câștigător”, au adăugat reprezentanții MEC.
În total 16 dintre ofertele de manuale depuse nu au acumulat punctajul necesar pentru calificare în etapa următoare a concursului. Totodată 30 de oferte au acumulat mai mult de 90% din punctajul total conform fișelor de evaluare. Fiecare manual a fost evaluat de către un grup de 3-5 evaluatori experți în domeniu, selectați prin concurs deschis.
Oferta care a acumulat cel mai mare punctaj a fost pregătită pentru obținerea avizului „Bun de tipar”. Pentru a fi tipărite, ofertele conforme urmau să obțină aprobare favorabilă de către grupul de evaluatori și de către Consiliului Național pentru Aprobarea Manualelor.
La moment în procesul de avizare este un proiect de manual. Alte 67 de titluri de manuale școlare, dintre care 52 de titluri pentru învățământul primar și cel gimnazial și 15 titluri pentru învățământul liceal, urmează a fi achiziționate în anul 2024, în cadrul licitației anunțate în luna mai 2023 și care urmează a deschisă în luna decembrie 2023.
Lista manualelor școlare care au fost deja tipărite poate fi accesată aici.
Toate manualele școlare vor fi plasate în format. PDF aici.
În perioada 14-21 septembrie 2023 va fi marcată Săptămîna Mondială de acțiune pentru prevenirea Bolilor Nontransmisibile (BNT) cu genericul: ”Momentul îngrijirii este acum”.
Potrivit statisticilor, în raionul Ungheni, în perioada anilor 2020-2021 la 100.000 populație calculată, cel mai des mortalitatea este cauzată de următoarele boli nontransmisibile:
Pe locul I se poziționează bolile aparatului circulator, accidente cerebrovasculare ACV – 54,9 %;
Pe locul II se poziționează tumorile – 16,8%;
Pe locul III se poziționează Bolile Aparatului Digestiv -7,0 ;
Pe locul IV se poziționează – traumele; otrăvirile habituale – 4,8%. În total – 83,5%.
”Asigurarea la 80% din populația cu boli nontransmisibile care vor avea accesibilitate la serviciile de diagnosticare de bază și medicamente esențiale, inclusiv genetice, pentru a trata bolile netransmisibile prioritare majore. Monitorizarea Programului Teritorial Ungheni de Prevenire și Control al Bolilor Bontransmisibile pentru anii 2023-2027, după aprobarea acestuia, se va efectua în temeiul unui Program de Acțiuni privind implimentarea acestuia la nivel de Sistem Medical Teritorial și Societate Civilă pentru perioada anilor 2023-2027, unde se va evalua anual progresele obținute și informarea corespunzătoare a APL-2, Ministerul Sănătății din Republica Moldova, anuală, către 27.12.2027 prevăzute de Programul Național de Prevenire și Control al Bolilor Nontransmisibile: pentru anii 2023-2027”, spune Alexandr Cornei, șeful Centrului de Sănătate Pulblică Ungheni.
Conform statisticii mondiale ale OMS, din cauza bolilor nontransmisibile anual decedează – 41 mln. oameni, constituind 71% din totalul deceselor globale, inclusiv – 15 mln. decese premature – la persoanele cu vîrstele 30- 69 ani, decese evitabile. Din totalul BNT înregistrate la nivel global, ele au următoarea poziționare ( cele 71 %). Printre cele mai răspândite sunt bolile aparatului circulator (BAC) accidente cerebrovasculare (ACV) – 17,9 mln decese – sau 43,6% din totalul deceselor, apoi urmează cancerul – 93 mln decese – sau 22,7 % din totalul deceselor, Bolile Obstrucționale Pulmonare Cronice (BOPC) neinfecțioase – 4,1 mln decese sau -10,0 % din totalul deceselor și diabetul zaharat (DZ – tipurile 1+2) – 2 mln din totalul deceselor alcătuind 4,9%.
Conform Strategiei Naționale de Dezvoltare ”Moldova Europeană 2030” și a estimărilor privind principalii factori de risc, care determină povara bolilor netransmisibile, Programul Național dePrevenire și Control al Bolilor Nontransmisibile pentru anii 2023-2027, inclusiv și a celui Teritorial Ungheni, ce va fi elaborat în trimestrul IV a anului 2023.
Elevii claselor a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a din Republica Moldova pot câștiga o bursă între 2 000 și 4 000 de lei dacă vor demonstra cea mai semnificativă creștere a notelor timp de un semestru. Concursul Remunerare pentru Dezvoltare în cadrul proiectului Bursa REthink provoacă elevii să-și crească semnificativ rezultatele academice timp de un semestru, găsind sens și semnificație în creșterea mediei școlare, scrie diez.md.
Scopul concursului constă în a provoca tinerii să-și stabilească obiective academice, să-și dezvolte abilitățile de planificare, să se motiveze și să-și îmbunătățească performanța școlară. REthink își dorește ca elevii să valorifice propriile performanțe, orice mic progres fiind considerat un pas înainte, și să ofere semnificație creșterii mediei, care este de fapt un rezultat al muncii asidue zi de zi.
Premiile din cadrul proiectului Bursa REthink vor fi o remunerare pentru succesele proprii și o motivare de a continua în același ritm. Această bursă nu doar recompensează performanța academică, ci și încurajează dezvoltarea personală și promovează o cultură a învățării continue.
Valoarea bursei:
REthink a pregătit trei premii bănești și cadouri surpriză, care vor fi acordate elevilor care vor demonstra cea mai semnificativă creștere a notelor timp de un semestru:
locul I – 4 000 de lei;
locul II – 3 000 de lei;
locul III – 2 000 de lei.
Premiile se vor acorda la final de proiect, în luna februarie.
Criterii și proces de selecție:
Ești elev(ă) în clasa a IX-a, a X-a, a XI-a sau a XII-a, în Republica Moldova.
Accepți provocarea de a fi curios/curioasă față de propriile limite, perseverent, disciplinat, ca dovadă fiind creșterea mediei notelor semestriale comparativ cu semestrul anterior.
Dorești să-ți crești performanțele academice.
Ești motivat(ă) să îți evaluezi performanțele curente și să identifici punctele slabe, astfel încât să dezvolți un plan de acțiune pentru a-și îmbunătăți rezultatele academice.
Cei care au media mai mică au șanse mai mari de câștig, pentru că au posibilitatea de a demonstra o creștere mai semnificativă.
La finalul semestrului, elevii care vor reuși să îmbunătățească media într-un mod semnificativ vor fi selectați ca și câștigători ai bursei. Aceștia vor fi recompensați nu doar cu un premiu financiar, ci și cu recunoaștere publică pentru efortul lor și pentru realizările lor academice.
Procedura de înregistrare:
Înregistrează-te începând cu data de 1 septembrie până la data de 30 septembrie 2023, completând formularul online AICI.
Înregistrează-ți creșterea mediei în a doua etapă de înregistrare, care va fi de pe data de 22 decembrie până pe 5 ianuarie 2024.
Așteaptă să fii contactat(ă) de către echipa REthink dacă vei avea creșterea cea mai mare a mediei timp de un semestru!
Dacă nu vei fi contactat(ă), este important să știi că această bursă va avea continuitate, așa că fii cu ochii pe REthink.
*Vor fi eligibile și luate în considerare doar mediile elevilor care s-au înregistrat în prima etapă, până pe 30 septembrie 2023.
Inițiativa este lansată de către Centrul de Consiliere și Dezvoltare Personală REthink.
Centrul de Consiliere și Dezvoltare Personală REthink este o organizație non- guvernamentală ce promovează sănătatea mintală și dezvoltarea personală, depunând eforturi considerabile pentru a oferi suport și ghidare adolescenților și tinerilor aflați în situații de impas și creează condiţii favorabile pentru schimbare și formare, pentru ca aceștia să-şi poată urma şi realiza aspiraţiile.
Prin intermediul platformei www.rethink.center, REthink oferă tinerilor ocazia să discute gratuit și sub anonimat cu un specialist, despre problemele cu care se confruntă.
Ședințele au loc online, iar beneficiarul alege dacă sesiunea va fi video sau doar audio. Confidențialitatea și anonimatul sunt garantate de către consilierii REthink.
În momentul în care vă dați seama că aveți nevoie de ajutorul unui specialist, nu ezitați să faceți o programare online aici.
În Gimnaziul ”Constantin Ețco” din satul Horodiște a fost implementată inițiativa locală ”Academia pentru elevi, părinți și cadre didactice „E-Antreprenoriat”, cu sprijinul unui proiect de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii.
Astfel, elevii au fost instruiți și încurajați în vederea angajării, auto-angajării, dar mai ales să își lanseze afaceri la nivel comunitar. Potrivit Ionelei Tatarciuc, coordonatoarea proiectului de la Horodiște, inițiativa a însumat mai multe activități benefice pentru dezvoltarea personală și profesională atât a elevilor și profesorilor, cât și a părinților.
”În cele 12 luni cât a durat proiectului, am desfășurat diverse activități, utilizând strategii didactice inovative în dezvoltarea competențelor-cheie de participare și de acces la piața muncii a tinerilor. Totodată, am realizat activităţi de consolidare a relației dintre școală și mediul de afaceri și am înființat Centrul de ghidare și educare în carieră școlară și profesională a tinerilor din acest gimnaziu”, a declarat Ionela Tatarciuc.
Grație proiectului, au fost achiziționate și echipamene, datorită cărora elevii horodișteni au înființat chiar și o mini-afacere doar a lor. Mai exact, aceștia au testat rolul de antreprenori, imprimând texte și imagini pe căni, tricouri și alte obiecte.
”Impresiile elevilor în urma proiectului sunt spectaculoase, iar mare parte dintre ei spun că își doresc experiențe similare. Unii chiar și-au proiectat deja o idee de afacere, iar alții au decis ce profesie și-ar dori în viitor”, ne-a dat asigurări coordonatoarea proiectului.
Proiectul „JOBOTECA – Program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii” (2021 –2024) este implementat de Fundația Terre des hommes, biroul România și biroul Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și este finanțat de Uniunea Europeană.
Victor Ambroci, managerul Incubatorului de Afaceri din Călărași a anunțat pe rețelele sociale intenția de a candida la funcția de primar al orașului Călărași.
Patriotismul, la fel și dorința de implicare pentru a contribui la dezvoltarea orașului, l-au determinat să pună direct umărul la schimbare prin implicarea în diverse proiecte pentru comunitate. Victor Ambroci cunoaște bine nevoile localității și dorințele oamenilor, interacționând în fiecare zi cu călărășenii.
„Am ales această zi frumoasă de toamnă pentru a vă anunța decizia mea de a candida la funcția de primar al orașului Călărași. Am muncit în echipa primăriei orașului Călărași în calitate de viceprimar timp de 4 ani, 3 ani în cadrul Consiliului raional Călărași în calitate de șef secție economie, 4 ani – consilier orășenesc și de 4 ani sunt managerul Incubatorului de Afaceri din Călărași.
Împreună cu echipe de oameni implicați am realizat lucruri frumoase și utile pentru cetățenii orașului, iar experiența dobândită anterior este motivația de a fi cel mai bun Primar! Sunt convins că schimbarea vine doar atunci când oamenii se implică…”, a scris dânsul pe pagina sa de facebook.
Republica Moldova este tot mai aproape de a fi în spațiul de roaming fără taxe al Uniunii Europene. Acest lucru se datoreză Comisiei Europeană care a adoptat vineri o propunere de includere a serviciului de roaming în Acordul de asociere UE-Republica Moldova, transmite realitatea.md.
Potrivit unui comunicat al instituției europene, odată ce vor fi parcurse toate etapele necesare, cetățenii moldoveni care vor să viziteze UE vor putea să își folosească telefoanele mobile în aceleași condiții tarifare ca acasă, în timp ce călătorii din UE vor beneficia de aceleași avantaje atunci când vizitează Republica Moldova.
”Astăzi suntem cu un pas mai aproape de aderarea Republicii Moldova la spațiul de roaming fără taxe al UE. Cetățenii din UE și din Moldova vor putea în viitor să sune, să trimită SMS-uri și să utilizeze internetul fără costuri suplimentare atunci când călătoresc în străinătate: exact ca în cazul serviciului „Roam like at home”, cu care europenii sunt foarte familiarizați. Acest lucru va ușura viața cetățenilor moldoveni care vin în UE și va ajuta cetățenii UE care călătoresc în Moldova. Aceasta demonstrează că viitorul Moldovei se află în UE”, a subliniat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.
Includerea Republicii Moldova în zona UE ”roam like at home” (n.r. (în roaming, ca acasă) este una dintre acțiunile-cheie ale Planului de acțiuni prioritare UE- Republica Moldova, convenit în iunie 2023. Acest plan reprezintă o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare deplină a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE- Republica Moldova (DCFTA) și pentru continuarea integrării acestei țări în piața unică a UE.
Măsura de vineri vine în urma declarației comune din 31 mai a operatorilor de telecomunicații din UE și din Republica Moldova de a reduce în mod voluntar tarifele de roaming începând cu 1 ianuarie 2024, facilitată de Comisia Europeană.
Comisia Europeană va permite actualizarea Acordului de asociere UE-Republica Moldova prin adăugarea celei mai recente legislații UE privind telecomunicațiile și serviciile poștale.
Alina Artene are 16 ani și este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași. Tânăra este o sursă constantă de energie și entuziasm, iar fiecare zi este o oportunitate pentru ea de a se implica în activități diverse și captivante. Recent Alina a revenit din Statele Unite ale Americii, unde a avut oportunitatea de a completa un an academic cu ajutorul programului FLEX. Tânăra a locuit și a învățat într-o comunitate americană și a avut oportunitatea de a se implica în activități extracurriculare și comunitare. Despre această provocare din viața sa, dar și despre cum încearcă să-i facă pe cei din jur să se simtă inspirați să își dezvolte comunitatea, ne spune chiar ea.
Cum a început calea ta spre ”visul american”?
În urmă cu câțiva ani am aflat despre programul FLEX care oferă o oportunitate de a studia în Statele Unite ale Americii, ceea ce a fost o șansă unică pentru a-mi urma ”visul american”. Auzisem că această experiență ar putea schimba vieți și mi-a trezit imediat curiozitatea.
Cum a fost procesul de aplicare și selecție în cadrul programului FLEX?
Primul pas a fost să mă informeze în detaliu despre program și să aflu cum pot aplica. Am luat legătura cu foști participanți și am căutat resurse online pentru a înțelege mai bine cerințele și procesul de selecție. Aplicarea în cadrul programului FLEX a fost un proces intens și provocator. Totul a fost axat pe a demonstrat abilitățile mele academice, cât și pe capacitatea de a mă adapta la o nouă cultură și mediu de studiu. Procesul de selecție a fost încărcat de emoții, iar așteptarea rezultatelor a fost una destul de tensionantă. Cu toate acestea, m-am bucurat să aflu că am fost selectată ca finalistă a programului.
Cum ai descrie experiența ta într-o țară străină?
În timpul anului meu de schimb în Statele Unite ale Americii, experiența a fost una cu adevărat memorabilă și plină de învățăminte. Fiind departe de familie și de confortul obișnuit, am învățat să fiu independentă și să iau decizii responsabile. Am învățat să gestionez banii, să planific și să iau decizii importante cu privire la viitorul meu academic și profesional.
Ce dificultăți sau provocări ai întâmpinat inițial și cum ai fost primită?
Inițial am întâmpinat câteva dificultăți provocări, dar cu sprijinul prietenilor și a familiei gazdă, am reușit să depășesc aceste obstacole. Una dintre principalele dificultăți a fost limba engleză. Chiar dacă aveam un nivel înalt de cunoștințe în engleză, comunicarea fluentă într-un mediu în care toată lumea vorbea această limbă a fost o provocare, dar am avut norocul să întâlnesc oameni răbdători și înțelegători, care m-au încurajat să vorbesc și să-mi îmbunătățesc competențele lingvistice. Adaptarea la un sistem școlar diferit a fost, de asemenea, o provocare inițială. Programul de învățământ și metodele de predare erau diferite față de cele din Moldova, însă cu ajutorul profesorilor și colegilor am învățat să mă acomodez și să obțin rezultate academice bune.
Care au fost principalele diferențe între sistemul de învățământ de la noi și cel din SUA?
Principalele diferențe între sistemul de învățământ din Moldova și cel din SUA au fost că în SUA elevii au mai multă libertate în a-și alege cursurile în liceu, cu opțiuni avansate și diverse specializări. În Moldova curriculumul este adesea standardizat, există mai puține opțiuni pentru a alege materiile în funcție de interesele individuale ale elevilor. În state, activitățile extracurriculare sunt considerate o parte importantă a experienței educaționale și sunt încurajate. Există o gamă foarte largă de cluburi, echipe sportive și alte activități, în care elevii se pot implica.
Care au fost cele mai memorabile lecții învățate pe parcursul anului tău academic în America?
Pe parcursul acestui an am învățat o mulțime de lecții valoroase și memorabile. Am învățat să apreciez diversitatea culturală și să îmbrățișez diferențele. Am avut ocazia să interacționez cu oameni din diferite țări și cu tradiții diverse, ceea ce m-a ajutat să devin mai deschisă și mai înțelegătoare față de perspectivele altora. Am învățat să fiu mai rezistentă și să mă adaptez rapid la schimbări. Am avut ocazia să întâlnesc oameni minunați din toate colțurile lumii și am construit prietenii puternice și durabile.
Cum a fost viața în familia-gazdă și relația cu colegii tăi de clasă, profesorii și comunitatea locală?
Viața în familia gazda a fost una dintre cele mai speciale și calde experiențe ale anului meu de schimb în SUA. Familia gazdă m-a primit cu inimile deschise și mai inclus cu drag în viața lor de zi cu zi. Am avut oportunitatea să învăț despre cultura și tradițiile lor, iar ei au fost extrem de dornici să împărtășească cu mine experiențe noi. Relația cu colegii mei de clasă a fost de asemenea una pozitivă și prietenoasă.
La grădinița „Tereza Sobolevschi” din Ungheni va fi amenajat un spațiu de joc, recreere și agrement, grație proiectului „Modernizarea spațiului de joc, recreere și agrement”. Acesta este implementat de Grupul de Inițiativă Locală „Claudia Sârbu” în cadrul Programului de Granturi Mici, finanțat de Fundația Comunitară Ungheni.
Potrivit Svetlanei Gaiduc, directoarea gărdiniței, scopul acestui proiect este de a crea condiții optime de dezvoltare a copiilor, prin organizarea unui mediu sănătos, securizant și atractiv.
„Cunoaștem faptul că prin joc copilul se dezvoltă multilateral, atât fizic, cât și psiho-emoțional. De aceea, considerăm că este foarte important ca să acordăm atenție acestui aspect și, din acest motiv, am încercat să apelăm la Fundația Comunitară Ungheni pentru a ne susține proiectul. Ne bucurăm enorm de faptul că am fost acceptați”, a punctat directoarea grădiniței.
Astfel, în cel mai scurt timp, preșcolarii de la grădinița „Tereza Sobolevschi” vor beneficia de echipamente și atribute de joacă pe terenele de joacă din curtea instituției. În cadrul proiectului vor fi achiziționate 3 tobogane, 1 carusel, o figură cal balansoar pe arc, 2 biciclete, 2 trotinete, 2 mașinuțe tolocar.
Iar pe lângă echipamente, va fi construită o căsuță din lemn, gard din lemn și figuri decorative (animale domestice). „Este important ca mediul să corespundă cerințelor necesare și vom amenaja un spațiu căruia îi vom da denumirea de „În ogradă la bunici”. Vom încerca să creăm un spațiu, unde copiii împreună cu cadrele didactice vor avea posibilitatea să participe la organizarea jocului de rol”, a mai spus directoarea.
Părinții au apreciat ideea proiectului și sunt încântați de faptul că terenul de joacă al grădiniței va fi modernizat și completat cu noi echipamente de joc. „Ideea acestui proiect mi s-a părut foarte bună, mai ales că se face pentru copiii noștri, pentru a le oferi o copilărie cât mai frumoasă și ca să-și petreacă timpul într-un mod distractiv și educativ. În rezultat, copiii se dezvoltă mai bine și vin cu o mai mare plăcere la grădiniță”, ne-a spus Lilia Plăcintă, este mămica unui copil de trei ani ce frecventează grădinița.
„Noi, ca și părinți, suntem foarte bucuroși de faptul că acest proiect a fost acceptat și susținut financiar, mai ales că ai noștri copilași vor beneficia de un teren de joacă modernizat și de alte elemente ce vor completa spațiul de joacă”, a adăugat și Renata, mămica unui alt copil.
Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cei peste 300 de preșcolari ce frecventează grădinița, dar și 22 de cadre didactice care lucrează aici. „Nu ne oprim aici, ci vom merge mai departe cu pași mici, dar fermi. Hadeți împreună să facem viața copiilor mai frumoasă”, a menționat la finalul evenimentului Svetlana Gaiduc.
Bugetul total al proiectului este de 112 mii 532 de lei, 50 de mii fiind oferiți de Fundația Comunitară Ungheni.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează despre interdicția de a folosi anumite tipuri de substanțe farmacologic active, cu efect antimicrobian, la animalele de la care se obțin produse alimentare.
Astfel, a fost armonizat la nivel național, Regulamentul (UE) nr. 1255/2022 al Comisiei din 19 iulie 2022 privind desemnarea antimicrobienelor sau a grupurilor de antimicrobiene, rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 191/58 din 20.07.2022), prin modificarea anexei nr. 2 a Ordinului directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr.5 din 13.01.2021 ”privind aprobarea listei substanțelor active din punct de vedere farmacologic și clasificarea lor în funcție de limitele reziduale maxime din produsele alimentare de origine animală”
”Anumite medicamente antimicrobiene sau grupuri de astfel de produse trebuie să fie rezervate pentru tratamentul anumitor infecții la oameni, cu scopul de a menține mai bine eficacitatea acestora pentru medicina umană și de a sprijini lupta împotriva rezistenței la antimicrobiene, care reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății globale”, scrie ANSA.
În urma analizei efectuate, mai multe antibiotice, mai multe antivirale și un antiprotozoal au nimerit în lista produselor interzise, din considerente de rezistență antimicrobiană, animalelor de la care se obțin produse alimentare.
Această acțiune, de rând cu altele deja realizate, se încadrează în măsurile concrete de combatere a rezistenței la antimicrobiene și de promovare a unei utilizări mai prudente și responsabile a medicamentelor antimicrobiene la animale.
Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 332 – 333 din 29.08.2023 și au intrat în vigoare.
Noul an de studii începe astăzi în toate instituțiile de învățământ din țară, cu organizarea careurilor solemne, prilejuite de Primul sunet de clopoțel, scrie moldpres.md.
Potrivit datelor preliminare ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în baza informațiilor transmise de organele locale de specialitate în domeniul învățământului, în acest an, în clasa I vor merge circa 32500 de copii. Datele finale privind înscrierea copiilor în clasa I vor fi anunțate către data de 15 septembrie.
Prima lecție din noul an de învățământ pentru elevii din toată țara se va desfășura cu genericul „Moldova Europeană”, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.
MEC a transmis o circulară către instituțiile de învățământ general, conform căreia profesorii vor elabora mesajul educațional al primei lecții pentru ciclul primar, gimnazial și liceal. În funcție de vârsta, elevilor sunt propuse tematici conexe pentru discuții ce vizează integrarea europeană, inclusiv obiectivele și valorile europene, libertatea și democrația unui stat.
Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova activează circa 1200 de școli.