Reportaj FOTO / Velotur prin țară. De la nord la sud
Startul turului cu bicicleta a fost dat ieri, 3 august. Acesta are și un slogan – „A vedea Imposibilul”. Organizatorii și sponsorii veloturului…
Startul turului cu bicicleta a fost dat ieri, 3 august. Acesta are și un slogan – „A vedea Imposibilul”. Organizatorii și sponsorii veloturului…
Pe 4 august (23 iulie – stil nou), este pomenit Sfântul Sfințit Mucenic Foca, episcopul de la Sinopi. NOTĂ: Sfântul Mucenic Foca a trăit…
La Ungheni, a fost lansat proiectul Femeia SPIA (Sigură, Puternică, Integră, Ambițioasă). Astfel, 20 de femei, reprezentante ale Ministerului Afacerilor Interne au participat, pe…
Se anunță concurs de selectare pentru prezentarea Republicii Moldova în cadrul Expoziției Mondiale ”Expo 2020 Dubai” a produselor ce vor fi comercializate pe parcursul…
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a inspectat lucrările de construcție a drumului Pârlița-Bălănești-Seliște (Coridorul 13) și condițiile de exploatare a Gropii de împrumut…
Angajați ai Primăriei comunei Zagarancea și consilieri locali, membri ai comisiei de lucru privind denumirile stradale, s-au întrunit în ședință, pe 3 august, pentru…
Republica Moldova rămâne în lista galbenă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, publicată de Institutul Național de Sănătate Publică de la București. Per total,…
„Armata Salvării” din Moldova este organizatorul și sponsorul unui velotur de ciclism. Startul turului a fost dat în dimineața zilei de azi, 3 august,…
Pe 31 iulie, UNICEF Moldova a donat Primăriei Ungheni câte 800 de salopete medicale și halate, toate de unică folosință, în cadrul Programului ”EU4Moldova:…
În această săptămână, Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași dă startul unor evenimente sub cerul liber. Astfel, pentru iubitorii de filme, vineri, 7…
În seara zilei de 30 iulie, poliția din Ungheni a fost sesizată despre o tentativă de suicid. O femeie anunța că, în urma unui…
Începând cu data de 1 august, activitatea bazinelor și piscinelor din Republica Moldova va fi interzisă. Declarația îi aparține prim-ministrului Ion Chicu și a…
În acest an, hramul municipiului Ungheni, care se va sărbători pe 28 august, dar și cele din fiecare cartiere în parte vor fi marcate…
Consiliul raional Călărași a inițiat un sondaj de opinie printre locuitorii călărășeni, prin care solicită completarea unui formular online ce presupune selectarea unor personaliţi…
Pe întreg teritoriul raionului Ungheni, dar și a întregii republici, se desfăşoară un complex de măsuri preventiv-profilactice orientate în prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea…
Duminică, 26 iulie, zeci de automobiliști au ieșit în stradă să-și spună of-ul. Ei sunt nemulțumiți că drumul Ungheni – Cetireni – Alexeevca, de…
Pentru a marca Ziua Limbii Române, sărbătorită anual la 31 august, Institutul Cultural Român (ICR) „Mihai Eminescu” Chișinău, în colaborare cu Consulatul General al…
Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), consideră că în acest an Republica Moldova nu va avea vaccin împotriva coronavirusului, chiar dacă…
Gabriela Chirilovici are 16 ani și este elevă la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. Am abordat-o, desigur și pe ea pentru că are…
În orașul Cimișlia, un grup de cetățeni au venit cu inițiative de amenajare a localității, iar în urma unui concurs, ideile lor au căpătat…