Ce a făcut ministrul Economiei și Infrastructurii la groapa de împrumut din Cornești

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean a întreprins, în aceste zile, o vizită la groapa de împrumut din satul Cornești, raionul Ungheni.
De aici sunt extrase, în prezent, roci sedimentare, argilă, nisip argilos și argilă nisipoasă. Aceste materiale sunt folosite la construcția, repararea și modernizarea drumurilor publice. Totodată, sunt folosite și la construcția drumului de ocolire de lângă satul Bahmut pe traseul național R1, Chișinău-Ungheni.
De notat că drumul de ocolire de la Bahmut reprezintă o construcție de drum nou, cu o lungime de circa 5,9 km. Drumul va avea 2 benzi de circulație cu lățime de 3,50 metri fiecare, cu margini pe ambele părți având o lățime de 2,50 m fiecare, inclusiv câteva podețe și trei intersecții.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, în luna iunie 2019 a existat o problemă cu autorizația și licența de a opera groapa de împrumut de la Cornești. Antreprenorul a sistat colectarea materialelor de aici până la reînnoirea permisului și licenței.
Problema a fost soluționată, după ce Parlamentul a adoptat modificarea art. 74 din Codul funciar, prin care se facilitează alocarea terenurilor pentru gropile de împrumut și întoarcerea ulterioară a terenurilor în circuitul agricol. Se permite de a săpa până la 5 metri adâncipe și a extrage material lutos și nisipos.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *