Doar poezii ale pământeanului lor. Au recitat și au câștigat
Elevi din 13 instituții de învățământ din raionul Călărași au oferit tot ce-i mai bun pentru a impresiona juriul la un concurs al seclamatorilor,…
Elevi din 13 instituții de învățământ din raionul Călărași au oferit tot ce-i mai bun pentru a impresiona juriul la un concurs al seclamatorilor,…
Cu ocazia aniversării de 75 de ani de la nașterea regretatului epigramist Efim Tarlapan, la Măgurele, satul lui de baștină, va fi organizat, în…
Vestea a fost adusă în spațiul public de către criticul literar Ion Ciocanu, care a realizat un eseu dedicat lui Ion Popa-Pădure, autorul versurilor…
”Sipoteni din Valea Pojarnei” este titlul unei vaste monografii care abundă în date, istorisiri și fotografii – toate cu referire la cel mai mare…
S-a întâmplat la Biblioteca publică din Meleșenii Călărașilor. Zeci de iubitori de poezie și de frumos au venit la o întâlnire de suflet cu…
De Ziua Internațională a Cărții Dăruite, echipa EXPRESUL a mers la Biblioteca publică din orașul Cornești, raionul Ungheni, pentru a dona 15 volume. ”Sunt…
Alegerile parlamentare din 24 februarie se apropie cu pași grăbiți, însă înțelegerea noului sistem electoral încă pare a fi o dificultate pentru mulți cetățeni…
La început de Faur, Biblioteca Publică Raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni și-a propus să adune cât mai multă lume pentru „cea mai de…
Istoricul Corneliu Prepeliță, președintele Asociației istoricilor ”Nicolae Iorga” din Ungheni a primit, chiar în ultimele zile ale anului care s-a scurs, una dintre cele…
Gimnaziul ”Ion Vatamanu” din Pîrlița a avut parte de o mare surpriză în ajunul sărbătorilor de iarnă. În ospeție le-a venit scriitorul Vasile Romanciuc,…
Biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni și-a descoperit o nouă surată. Este vorba de… EXPRESUL. Cu acest prilej, dar și cu ocazia aniversării…
Astăzi, 15 noiembrie, jurnalista și poeta Zina Izbaș își sărbătorește ziua de naștere. ”Toamna e primăvara vieții mele. Sunt născută toamna, sunt născută în…
”Înainte să moară Brejnev”, ”Tărâmul lui Sașa Kozak”, ”Iar dimineața vor veni rușii”, ”Dama de cupă”. Sunt titluri de carte care incită la lectură….
Scriitorul și publicistul Iulian Ciocan a înregistrat o premieră absolută la Ungheni. Pentru prima oară în viața sa a avut o întâlnire cu cititorii…
Bibliotecarii, adevărații profesioniști, nu mai vor să vină să lucreze în bibliotecă, chiar dacă aici activitatea este interesantă și îți oferă și numeroase oportunități….
Daniela Iorgu, de la biblioteca din Negurenii Vechi recomandă cartea ”Te blestem să te îndrăgostești de mine”: ”Este cartea pe care ne-am propus să o…
Deja se știe. Cel mai bun bibliotecar al anului 2017 este Galina Agafița, directoarea Bibliotecii Publice Raionale ”Grigore Vieru” din Călărași. Acest titlu i-a…
Maria VRABIE, bibliotecară la Biblioteca Publică Seliște, Nisporeni recomandă cartea ”Copii în cătușele Siberiei” de Spiridon Vangheli ”Cartea ”Copii în cătușele Siberiei” de Spiridon Vangheli…