Zina Izbaș: ”La Ungheni mi-am regăsit aripile”

Zina Izbaș la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni
Zina Izbaș la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni

Astăzi, 15 noiembrie, jurnalista și poeta Zina Izbaș își sărbătorește ziua de naștere.

Zina Izbaș la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni
Zina Izbaș la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni

”Toamna e primăvara vieții mele. Sunt născută toamna, sunt născută în noiembrie. Sunt dependentă de toamnă, pentru că, oricât de frumoasă ar fi primăvara, eu îmi aștept primăvara mea, care este toamna, și nu pot să ies din ea”, s-a destăinuit dânsa zecilor de tineri care au venit la o întâlnire cu ea la Biblioteca publică ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni chiar în ajun, pe 14 noiembrie.
Aici, Zina Izbaș și-a prezentat noua carte a sa de poezii, întitulată ”Minunea așteptării”, a răspuns la numeroasele întrebări ale celor prezenți la eveniment, a vorbit despre copilăria sa, despre părinți, despre satul natal și, bineînțeles, a recitat din poeziile sale.
A răspuns cu mult drag și la întrebările reporterului ”Expresul”
”Încep să cred că pot ceva în poezie”
Vă considerați mai mult jurnalistă sau poetă?
Cu trecerea timpului, încep să cred că pot ceva în poezie. Din moment ce cărțile au apărut una după alta și există opinii ale colegilor scriitori, critici despre ceea ce scriu, atunci accept cu mai multă încredere să mă consider poetă.
Ajută jurnalismul poeziei și invers: poezia jurnalismului?
Ele se susțin reciproc, deoarece noi operăm cu cuvântul și în jurnalism, și în poezie. Noi, jurnaliștii, cei care ne-am consacrat toată viața acestei meserii, altceva decât asta nu putem concepe. Deja nu mai sriem scenariile, dar vorbim în direct, pentru că timpul nu rabdă, timpul te impune să fii operativ. Avem acea armă comună, care servește și pentru profesia noastră de jurnalist, și pentru titulatura de poet.
Dacă ar fi să scrieți un reportaj despre întâlnirea cu cititorii de la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir”  cum l-ați întitula?
La Ungheni mi-am regăsit aripile.
”Dacă se termină satul, ne-am terminat și noi”
Reveniți cu drag, ori de câte ori aveți ocazia, la baștină. Ce înseamnă baștina pentru dumneavoastră?
Eu m-am născut în satul Heleșteni, raionul Nisporeni, și am locuit acolo până în clasa a șaptea, ca apoi părinții noștri să hotărască să ne mutăm în satul vecin, la Marinici. Consider Mariniciul, la fel ca și Heleșteniul, patria mea. Este acea vatră caldă, care mă așteaptă oricând, care tânjește, care este cuprinsă de dor, care nu vrea să fie uitată. Eu simt lucrul acesta foarte tare și, uneori, când nu reușesc să merg în decurs de două săptămâni acolo, începe să mă mustre conștiința. Mai ales că acolo, de un timp, sunt în așteptare cele două cruci sub care se odihnesc părinții. De câte ori  sunt la Marinici, niciodată nu se întâmplă că nu merg să le aprind candeluțele și să le pun o floare.
Mai aveți pe cineva în sat?
Sunt frații, toate rudele noastre au rămas la sat. Este și gorunul nostru, cum zic eu, patriarhul nostru, care are peste 80 de ani, cel mai în etate Izbaș. Și acum cântă, dansează, recită și ne îndrumă pe noi în locul părinților noștri.
Mereu mi-am pus o întrebare și, recunosc, nu am găsit un răspuns echivoc: gândindu-ne la versul lui Grigore Vieru ”Casa părintească nu se vinde”,  ce să înțelegem?
Ce să înâțelegem? Probabil, nu e în sensul direct. Există oameni cărora le este rușine de locul în care s-a născut, se gândesc cu dispreț  la locul unde au venit pe această lume. Asta ar însemna ca o trădare. Eu bănuiesc că Grigore Vieru, care a fost un suflet atât de sensibil și care a trăit totul cu intensitate maximă în ceea ce spunem noi că este neam, națiune, popor, limbă , vatră strămoșească, anume aceasta a avut în vedere.
După ani și ani de trai în Chișinău, ați mai reveni în sat să locuiți?
Da. Și cred că se va întâmpla asta. Când – nu știu, dar cred că se va întâmpla. Simt că pot face asta. Chiar dacă nu voi reveni pentru un trai permanent, voi sta o perioadă, vara să zicem, când prezența noastră este absolut necesară acolo
Indiferent de condițiile vitrege din satele noastre?
Indiferent.
Ce vă atrage atât de mult la sat?
Cred că este esența noastră, este ființa noastră acolo.
Mai credeți că veșnicia se naște la sat?
Da. Dacă se termină satul, ne-am terminat și noi.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *