La începutul lunii septembrie, tinerii de la Centrul Municipal pentru Tineri au avut ocazia să o cunoască pe Emilie Joe Brandt, una dintre cei…
Din grija pentru familie, a început că coacă pâine cu maia – sănătoasă și plină de tradiție
În bucătăria ei, mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor e mereu prezent. Natalia Negruța, secretară a consiliului comunal din Valea Mare, și-a transformat…
Cine sunt candidații din Ungheni și Călărași incluși în liste pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025
La 28 septembrie 2025, în Republica Moldova se vor desfășura alegerile parlamentare ordinare, în urma cărora urmează să fie aleși 101 deputați în Parlamentul…
În scurt timp, la Mănoilești își va deschide ușile un Centru Comunitar pentru vârstnicii din comunitate
La Mănoilești, un edificiu vechi care, prin anii 1960 a găzduit primăria, apoi oficiul poștal al comunei, se transformă într-un Centru Comunitar modern. După…
Când plouă, umbrela ta face cea mai bună publicitate
Publicitatea eficientă azi nu se rezumă doar la panouri stradale sau bannere luminoase. Uneori, cele mai simple obiecte de zi cu zi pot transmite…
PrunNucFest – festivalul care a unit tradiția și comunitatea din Vălcineț
Recent, satul Vălcineț a fost gazda primei ediții a festivalului „PrunNucFest”, o sărbătoare care a adunat laolaltă tradițiile, munca și spiritul comunitar, transformând o…
Peste 16.000 de persoane au fost angajate în Moldova în primele luni ale anului prin ANOFM
De la începutul anului, peste 16.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost încadrate în câmpul muncii prin intermediul subdiviziunilor…
Conferința de lansare a proiectului „Strategii educaționale reziliente pentru generațiile Z și Alpha”, la Ungheni
La Ungheni a avut loc conferința de lansare a proiectului „Strategii educaționale reziliente comune pentru generațiile Z și Alpha”, un program transfrontalier ce își…
Învățământ dual: cât câștigă tinerii care lucrează și învață simultan
În Republica Moldova, 45 de instituții de învățământ profesional tehnic – colegii, centre de excelență și școli profesionale – oferă tinerilor 61 de programe…
Prima linie feroviară electrificată cu ecartament european ar putea fi inaugurată pe ruta Chișinău–Ungheni
Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în modernizarea infrastructurii sale de transport. Țara noastră ar putea avea în scurt timp prima linie…
Serviciul Social „Respiro”, din cadrul Centrului de Prestare a Serviciilor Sociale Călărași, filiala Cornești, a fost dotat cu echipamente moderne
Asociația Obștească „Alternative Sociale”, în parteneriat cu Agenția Teritorială de Asistență Socială (ATAS) Centru-Vest, a implementat un proiect prin care a fost dotat Serviciul…
„Creăm punți între comunități” – o zi dedicată dialogului, tradițiilor și solidarității la Măcărești
Duminică, 14 septembrie, scuarul Primăriei Măcărești a devenit gazda unui eveniment comunitar deosebit – „Creăm punți între comunități” -, prilejuit și de totalizarea proiectului…
Sculpturile ascunse ale naturii, adunate de o bibliotecară din Cetireni
„Cât de uimitoare lucruri poate face natura”, spune Liusea Ursachi, bibliotecară la Cetireni. Și pe bună dreptate – pare că simple bucăți de lemn…
Cum pot vota elevii și studenții care studiază departe de casă
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că elevii și studenții cu drept de vot, care își desfășoară studiile într-o localitate diferită de cea a domiciliului…
Temperaturile scad brusc în Republica Moldova: primele înghețuri ale toamnei sunt așteptate la sfârșitul săptămânii
Republica Moldova intră într-un nou regim termic în a doua parte a acestei săptămâni. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță o schimbare radicală a…
Kurash în Moldova: Prima ediție a Campionatului Național s-a desfășurat la Călărași
Orașul Călărași a găzduit, recent, prima ediție a Campionatului Național de Kurash din Republica Moldova. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de sportivi din opt…
Constantin Stratulat: „Ne propunem să vedem cât mai multe inițiative transformate în afaceri durabile”
Proiectul „APT – Antreprenoriat Pentru Tinerii din raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni”, lansat în ianuarie 2024, oferă tinerilor din medii defavorizate oportunitatea de a-și…
Cunoașterea limbii române și a Constituției – condiții obligatorii pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova
Persoanele care solicită dobândirea cetățeniei Republicii Moldova vor fi obligate, începând cu intrarea în vigoare a noii legi, să demonstreze cunoștințe minime de limbă…
„Pentru un Parlament Curat 2025”: au fost publicate 50 de profiluri de integritate ale candidaților
În cadrul campaniei de informare „Pentru un Parlament Curat 2025”, Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md au realizat profilurile de integritate ale unor…
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor aduce și riscuri pentru sănătate
Odată cu începutul sezonului ciupercilor, autoritățile atrag atenția asupra pericolelor care pot apărea în urma consumului necorespunzător. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) avertizează…
Când arta prinde gust. Povestea buchetelor dulci create de o femeie din Bușila
Ludmila Melnic din satul Bușila, bucătar de profesie, a reușit să transforme pasiunea pentru gătit și dragostea pentru natură într-o adevărată artă culinară. Ea…